2017-11-21 01:03


Episodul 40. JURNAL IMEDIAT de Gelu Tudoroniu, ofiţer al Armatei. Miliţieni, securişti şi activişti de partid acuză armata pentru masacrul de la Timișoara

 |  21:01
Episodul 40. JURNAL IMEDIAT de Gelu Tudoroniu, ofiţer al Armatei. Miliţieni, securişti şi activişti de partid acuză armata pentru masacrul de la Timișoara

06 Martie 1990. Ipoteza despre lovitura de stat este greu de evitat. În fond toate Revoluţiile încep cu o asemenea mişcare rapidă de preluare a puterii. Apoi urmează după un plan, modificări semnificative înscrise în ceace putem numi Revoluţie. Aceste modificări vizează modificarea fundamentală a valorilor, a ideologiei, a instituţiilor. Ca să fii convingător într-o discuţie despre acest subiect singurul mijloc e că trebuie să-l eviţi!

Rezultatele la trageri sunt excelente, ţintele au fost făcute ciur, totuşi tensiune în creştere, atmosferă incandescentă, replici tăioase şi păreri diametral opuse. Cionoiu, Prica,  Mitoiu, Florea îmi cer să fie reluată analiza contribuţiei personalului unităţii noastre pe timpul revoluţiei, pentru recompensarea corectă a celor care şi-au îndeplinit misiunile primite. Generalul Brădiceanu pe care-l contactez de acasă în jurul orei 07,30 mă sprijinise deja în această problemă aşa că merg la colonelul Arădăvoaice cu propunerea. Acesta are o poziţie care ajunge a fi explozibilă în momentul în care locotenent colonel Cionoiu îşi expune poziţia, de faţă fiind mai mulţi ofiţeri. Are loc o dispută verbală violentă. Propun o soluţie de mijloc: să reluăm discuţiile dar căpitanul Prica pleacă din unitate iar colonelul Simionescu refuză să discutăm cu cărţile pe masă, pe bază de proces verbal. Încerc să propun o nouă comisie, dar fără succes aşa că mâine, discuţiile vor fi reluate. Totul ţine de lipsa de fermitate a comandantului. Parcă am fi la piaţă. Caruselul stărilor de influenţă continuă. Aşa e şi în ţară. Cei vinovaţi de crime în Decembrie 1989 sunt acum pe post de victime. Nu ar fi de mirare că unii securiştii şi miliţienii să fie declaraţi eroi ai Revoluţiei. În fond problema se pune în a da Cezarului ce i se cuvine. Deoarece timp de două săptămâni echipa de militari din sediul Consiliului Judeţean a asigurat un mod organizat  de desfăşurare a vieţii sociale şi politice, a contribuit substanţial la introducerea primelor elemente democratice în viaţa socială a Mehedinţiului, a creat un cadru de încredere pentru ziua de mâine, pentru recunoaşterea meritelor, cadrele pot să fie recompensate, dar sunt câţiva care nu doresc acest lucru... Ca să fie clar, aceste recompense – dacă pot fi numite aşa – nu sunt materiale ci onorifice. Se vorbeşte de diplome, decoraţii aniversare, eventuale avansări în grad. Tabăra neimplicaţilor pune însă gaz pe foc. Echilibristica colonelului Arădăvoaice este în acest sens remarcabilă, dar atitudinea sa are vădite nuanţe politico-diplomatice (să mai analizăm, să mai vedem), ceea ce nu rezolvă situaţia. La Bucureşti statuia lui Petru Groza este dată jos de pe soclu. Azi se împlineau 44 de ani de la instaurarea fostei democraţii populare. În procesul de la Timişoara acuzaţii, miliţieni, securişti şi activişti de partid, acuză la rândul lor armata că este principalul autor al masacrului. Chestia asta îmi aduce aminte de Einstein care, referindu-se la teoria relativităţii spunea în acea vreme că o înţelege doar el şi încă cinci – şase oameni. Aşa şi cu securitatea şi cu întreabarea „cine a tras” – este pentru ei o neînţelegere totală dar care curând va fi să fie o înţelegere cumplită. La criticile lor trebuie să surâdem şi să le respectăm opiniile. În campionatul mondial de handbal masculin pierdem meciul cu ungurii: 21-24. Mai avem joi o şansă – să îi batem pe suedezi.

07 Martie 1990

„...reliefez greşelile nu din dorinţa de a scădea pe oamenii care le-au săvârşit, ci din dorinţa ca să servească de îndreptar generaţiilor viitoare şi să nu repete acele greşeli.” Pamfil Şeicaru – Scrieri 1963

Câtă dreptate are Şeicaru, sublocotenentul, comandant al Companiei mitraliere din Regimentul 17 Mehedinţi, cavaler al ordinului Mihai Viteazu.

Stare anemică în comandament. Se aşteaptă statul nou de organizare. În unele secţii mai mult se vorbeşte decât se munceşte. Locţiitorul meu, Roşuţ, solicită voalat funcţia de comandant la Cdm.M.J.Arad, dar se va mulţumi cu mai puţin, el fiind totuşi un ofiţer valoros. Matei trimite o lucrare proastă la eşalonul superior; lucru pentru care sunt observat (e vorba de situaţia afluirii). Pe la 10,00 se anunţă un control din partea M.St.M., este chiar aproape inopinat, comisia formată din doi maiori este deja în gară. După prânz o discuţie interesantă cu aceştia pe un subiect ce priveşte stabilitatea armatei. Se întrevede o luptă serioasă pentru supravieţuire, pentru demnitatea şi verticalitatea instituţiei noastre.

În oraş ţiganii au venit iarăşi să-şi ia aurul ridicat de miliţie în ultimii ani, dar una scrie în chitanţele lor şi alta este în bancă. Adică unii şi-au luat şi ei partea, se spune, dar este greu de crezut că cineva din interiorul băncii ar fi îndrăznit să-şi bage mâna în valorile confiscate.

Timpul trece şi rezistenţa spiritului cedează, frontul este rupt de-a binelea. Regimentele societăţii civile cedează şi ele rapid, spărtura din front se lărgeşte pe zi ce trece. Voinţa de-a fi este din ce în ce mai slabă, în scurt timp aceasta va paraliza. Armata întârzie să decidă şi uite aşa şi noi, cu fiecare zi ne-am tot reatras, ba din obiective, ba de pe aliniamente, am revenit în cazărmi. Retragerea asta are şi ea o limită până la eul fiecăruia. Până şi soldaţii vorbesc cu ciudă despre cele ce se petrec. Trebuie totuşi să ne regrupăm în faţa stării de incertitudine şi a unei disperări generale. Sigur că ora când se va spune că am intrat în normalitate este departe, foarte departe. De fapt nici nu ştiu dacă se poate spune că lumea a fost vreodată în ceea ce se cheamă normalitate.

Oricum singura salvare de care vorbesc toţi rămâne armata, prin unitatea de corp a ei cu naţiunea. Armata nu este un spectacol, cum cred unii. Armata este o instituţie care trebuie să funcţioneze ireproşabil. La această dată ea dă numai impresia că funcţionează perfect. Deasupra ei planează încă imaginea colectivismului de unitate, colectivism care nu a dat rezultate în nici un domeniu al vieţii, dar despre care neavizaţii vorbesc mult şi frumos. Şi vorbesc împotriva logicii, a profesionalismului, a raporturilor raţionale, a spiritului de echipă, elemente de viitor pentru armata noastră, elemente aflate cred încă în faşă.

08 Martie 1990

Dacă nu suntem în stare să avem parte de o armată „ca lumea”, atunci odată şi odată România poate să aibă parte de armata altora. De aceea Armatei i se cere să apere ţara, să moară de este nevoie în luptă, trist este că ceea ce primeşte în schimb se numesc amăgiri.

În unitate evenimentele sunt urmărite cu interes, iar chestiunile interne frământă. Primul: realegerea comisiei de anliză şi propuneri pentru avansarea în grad a celor merituoşi pe timpul revoluţiei. În comisie au fost aleşi Stănescu, Cionoiu, Botgros, Prica, Fulga şi Colţa. După dezbateri aprinse au propus să fie avansaţi la excepţional pentru merite deosebite locotenent colonel Vladu şi câţiva subofiţeri. Aprecierile sunt controversate, cei propuşi fiind supuşi votului. Metoda aceasta tipică adunărilor de partid nu este caracteristică armatei, dar te poţi pune oare cu democraţia?! Recitind însemnările nu pot decât să zâmbesc faţă de ceea ce se întâmplă.

Al doilea eveniment al zilei îl constituie o mică masă festivă organizată de funcţionarele unităţii care oferă cafele şi prăjituri în cinstea zilei de 8 martie. Un gest frumos!

Ne-a venit ordinul pentru conferinţa pe ţară a reprezentanţilor armatei. Conform acestuia vor participa comandantul (înlocuitorul) Comandamentului şi comandanţii Comandamentelor Militare Judeţene, mai puţin cel de la Cdm.M.J. Mehedinţi. Aşteptăm cu interes cuvântul la conferinţă al delegatului nostru.

Dorin Tudoran întors din SUA pentru câteva zile, dizident de marcă, să zicem de talia lui Paul Goma, azi o voce cunoscută la radio „Vocea Americii” critică troica din vârful politic al FSN-ului. El se alătură celor care afirmă că la 22 decembrie 1989 s-au petrecut două evenimente paralele: o revoltă populară autentică şi o lovitură de palat. Problema preocupă profund şi sunt destule variante. Toate discutabile. Săptămânalul de atitudine „Cuvântul” în nr. 6/07.03.1990 glăsuieşte: „La Timişoara în ziua de 20 decembrie 1989 armata a dispărut pur şi simplu din oraş, după ce în 17-18-19 n-a lăsat să scape nici musca, trăgând cot la cot cu miliţia şi securitatea în tot ce mişca”?!! Uite aşa se manipulează societatea. Cum presa nu poate fi nici măcar amendată pentru asemenea dezinformări, rămâne să mergem înainte.      Bucureştiul este paralizat de greva lucrătorilor de la metrou. În municipiu, pe Strada Mare, un accident de circulaţie între o Dacie şi o căruţă trimite doi oameni la spital. Poliţia de la circulaţie era prezentă în momentul întâmplării. Coincidenţă. Garnizoana onorează femeile de ziua lor şi trimite fanfara militară în parc. Sfârşitul zilei este destins.

09 Martie 1990

Scopul tuturor asociaţiilor politice este păstrarea drepturilor naturale şi imprescriptibile ale omului. Aceste drepturi sunt libertatea, proprietatea, siguranţa şi rezistenţa la opresiune. (art. 2/ Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului – 26.08.1789)

Căpitanul de securitate Marcoşanu – actualmente pe liber, povesteşte unele detalii legate de activitatea lor în perioada revoluţiei, se disculpă şi inculpă destul de elegant. Insist în neîncrederea noastră faţă de neparticiparea ofiţerilor de securitate la represiunile de la Timişoara. Cu excepţia unuia – spune el şi se jură, ceilalţi au stat în Severin – dezarmaţi! În schimb sugerează că toţi C-iştii armatei au participat acolo şi încă înarmaţi.

Dintre ultimele decrete ale C.P.U.N.-ului, unul va bucura cu siguranţă armata. Mai bine zis pe militarii în termen a căror stagiu se reduce la 12 luni, cu excepţia marinarilor şi a marinarilor grăniceri, al căror stagiu va fi de un an şi şase luni. De asemenea stagiul TR-iştilor se reduce la 6 luni.

Cei patru ofiţeri din garda cuplului Ceauşescu sunt achitaţi de Tribunalul Teritorial Militar din Bucureşti. Nu ne aşteptam. Minerii din Valea Jiului intră în grevă.

Deoarece prima comisie nu a făcut lumină în problemă, este numită o nouă comisie care să clarifice meritele celor care au sprijinit victoria Revoluţiei.

Schimbările din aceasta nu sunt semnificative, iar rezultatul misiunii ce-i revin este deja cunoscut. Sunt însă destule probleme importante care sunt deturnate de acest fel de comisii. Dar aşa zişii dizidenţi o ţin pe-a lor: să se facă dreptate şi să se dea libertate (!). Penibilul îşi face tot mai simţită prezenţa în dispoziţiunile de acest fel ale Marelui Stat Major. Suntem informaţi de posibile mişcări anarhice ale minerilor, mişcări cu urmări într-o zonă sensibilă a planurilor de mobilizare.

(va urma)


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-01-26

TAGURI: episodul 40, jurnal imediat, gelu



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova