2018-10-15 15:54


Episodul 45. JURNAL IMEDIAT de Gelu Tudoroniu, ofiţer al Armatei: Foștii politruci au misiuni precise de deturnare

 |  21:01
Episodul 45. JURNAL IMEDIAT de Gelu Tudoroniu, ofiţer al Armatei: Foștii politruci au misiuni precise de deturnare

24 Martie 1990. Regimul socialist – comunist a fost se pare necesar pentru România, deoarece prin strategia internă punea oamenii în mişcare, îi punea la lucru, construia, chit că prost, cu alte cuvinte mergea, sub acest aspect, înainte. Dar paşii făcuţi în unele domenii erau în dezacord cu cei făcuţi înapoi în alte domenii, în special în cele legate de spiritul cetăţeanului. Şi nu trebuie omis că, la urma-urmei, şi militarul este un cetăţean

La serviciu aflu că mâine colonelul Arădăvoaice a convocat pentru duminică şefii de birou pentru a reanaliza propunerile de avansare la excepţional. Problema asta ar fi similară cu expresia: „Ţara arde şi baba se piaptănă”. Dar poate şi eu sunt prea reticent. Nu pot să fiu prezent deoarece plec până la Timişoara. În comandament viaţa decurge după două orare, unul al timpului şi celălalt al spiritului. Diferite!

Din dorinţa de a ne depărta cât mai repede de „timpul epocii de aur”, unii se îndepărtează de multe norme ale conduitei militare. Cu fiecare zi ce trece ne vorbim tot mai puţin, deşi ne adresăm unul altuia mai politicos, cu „domnule”, fiecare simte că se află în bărci diferite. Maiorul M., de exemplu, crede că este îndreptăţit să fie pus pe o funcţie superioară gradului – în acest sens existând precedent, deşi nu are studiile necesare. Plutonierul C. spune că dacă nu va fi pus la B.D.S. se internează la spital. Dintre cele trei idealuri ale revoluţiei – LIBERTATEA, DEMOCRAŢIA, DEMNITATEA, ultimul pentru mulţi ai noştri se prezintă în culori şterse, iar penultimul este interpretat aiurea. Nu m-aş mira ca mâine-poimâine să aud de neexecutarea unor ordine. La toate astea îşi aduc contribuţia prostia şi îngâmfarea – două surori care foarte rar se despart.

25 Martie 1990

„...Vă las o mărturie, s-aveţi de dânsa vreme Să nu-mi pătaţi durerea cu o uitare-n plus Eu v-am închis pe viaţă, la mine în poeme, Ce n-aţi avut curajul să spuneţi, eu am spus. Şi-acum această carte îşi ia civila haină Şi iese-n lume gata de-a vă sluji cinstit Din focul suferinţei şi din vibrarea-n taină Ea îşi urmează drumul, pe muche de cuţit” Adrian Păunescu

Este ora 2 noaptea. Sunt în camera 11 din Căminul 25 al complexului studenţesc Timişoara şi ascult corul format ad-hoc de participanţii la discoteca organizată pe terenul de handbal din faţa cantinei. Se cântă „Treceţi batalioane române Carpaţii”. Cu puţin timp înainte s-a terminat o casetă „Flacăra”. Împreună de studenţii români sunt pe teren greci şi albanezi.

Alături în raftul micuţei biblioteci din cameră este şi volumul „Sunt un om liber”. Absolut întâmplător. Nu sunt fan al poetului. Ba chiar am destule a-i reproşa, în special pentru cântările elogioase la adresa „primului om” al ţării. Cenaclul Revoluţionar Flacăra care a reuşit să trăiască prin colaborarea cu spectatorii a fost într-adevăr un protest continuu la adresa ideologiei şi doctrinei socialiste – de cele mai multe ori mascat. De fapt cât de revoluţionari sunt membrii acestuia? Ce au schimbat ei în fond? Citesc în almanahul din 1981 despre doi tineri folchişti Ivanitchi şi Socaciu. Unde sunt ei acum şi ce fac? Continuă ei o anume idee ori se metamorfozează la realismul unei adevărate Revoluţii. Vom mai auzi de ei?

26 Martie 1990

Antiromânism a fost din totdeauna şi probabil va mai fi. Interesele evreilor, ruşilor, francezilor, ungurilor, nemţilor, turcilor şi altor neamuri pentru oaza latină ce poartă numele Romei, s-au derulat în lungul istoriei în felurite chipuri, mai mult sau mai puţin direct, mai mult sau mai puţin aprige, mai mult sau mai puţin ticăloase. Dar noi continuăm să existăm, supravieţuim, stăm lipiţi de pământul nostru, de religia noastră şi la ceas de restrişte când unii dorm, poate obosiţi de atâta antiromânism, privim la soldatul din post care veghează cu mâna pe oţelul rece al armei. Asta e căci Armata este singura structură care jură credinţă ţării până la sacrificul suprem.

De la Arad, Gică (lt. colonel Gruescu) îmi spune printre rânduri unele probleme interesante. În Arad pe 22 martie au fost răspândite manifeste cu caracter şovin, manifeste tipărite la Budapesta. În Arad este în curs de constituire o grupare legio-nară care aşteaptă probabil ajutoare financiare şi armament din exterior. În judeţul Arad foarte mulţi români au fost molestaţi de unguri. În concluzie la ei situaţia este încordată. Nu înţeleg de ce nu există acţiuni care să contracareze manifestările antiromâneşti. Conştientizez situaţia generală în care ne găsim, dar cineva trebuie să pună piciorul în prag.

De la Reşiţa colonelul Stepan T. raportează un lucru neplăcut: 20 de rezervişti din Oţelul Roşu, gradaţi – soldaţi din specialităţile grăniceri şi securitate, au refuzat să primească ordinele de chemare pentru concentrarea cu scoaterea din producţie pentru perioada 09-08.04.1990 la R.18 Mc. Caransebeş, chemaţi pentru recalificare la aruncătoare de mine de 82 mm. Recalificarea este necesară datorită excedentului de rezervişti pentru unităţile Ministerului de Interne care înţeleg că vor fi decimate, precum şi a deficitului în specialităţi din arma artilerie existente în unităţile Ministerului Apărării. Raportându-i colonelului Mateescu (T.O.203) la M.St.M., acesta s-a arătat surprins şi a spus că avem de ales: ori aplicăm legea ori ba! Îi propun să facem o nouă selecţionare din zona Reşiţa, iar miercuri să mergem acolo să vedem care este situaţia. Aspectul este neplăcut, chiar cu repercursiuni greu de rezolvat. Lipseşte o mână forte.

Se vehiculează înfiinţarea unor batalioane fixe regionale, formate din rezervişti, pe principiul domiciliului.

27 Martie 1990

Conjugarea democraţiei cu catastrofa economică va avea ca rezultat un zero. Parte din foştii politruci sunt de pe acum pe post de amortizor şi cu misiuni precise de deturnare. Încet, încet, cu diplomaţie, cu talent, ies din culise, din subsoluri, de sub pat şi trec la devorat, după care cei mai abili şi mai agili vor ocupa scaunele lăsate de ceilalţi. Căci revoluţiile, printre altele, ştiţi bine îşi devorează proprii fii. Nu-i doresc, dar presimt că Petrică Roman – un tip ce pare cumsecade, generos şi deschis spre democraţie, dar şi un comunist din eşalonul doi, şcolit în Franţa, cu alte cuvinte un elitist – va fi prima victimă. Dar nu singura.

Încerc cu un prieten să developăm filmul „Acţiunea Târgu Mureş”. Greu de descifrat. Sunt multe variante, cert este că una din ele priveşte internaţionalizarea conflictului. Atât ne-ar mai trebui şi gata – căştile albastre ale O.N.U. la noi în Transilvania. Numai că Armata a 4-a veghează! Proliferează deruta, ipocrizia, proclamaţiile, bişniţa, suspiciunea, naivitatea. Poliţia e tot slabă. Nu o văd mai grozavă nici peste un an, doi. Străzile Severinului sunt tot mai nesigure. Obsedantele sirene ale poliţiei nu se mai aud.  O surpriză, dacă mai poate fi numită aşa, ne vine prin Poşta militară la ora 09,00 de la Direcţia Personal. Brădiceanu este numit comandantul (titular) Comandamentului Teritorial Turnu Severin. Numirea este numai o manevră pentru dosarul de cadre, căci la prânz primim ordin să înapoiem ordinul care zice-se a fost anulat. În parcul din faţa intrării, un grup de subofiţeri din fanfara Brigăzii de grăniceri deapănă amintiri proaspete din zilele Revoluţiei. Plutonierul Răducanu Gigi, care în perioada 25-30.12.1989 făcuse ture de serviciu la intrarea A de la fostul Consiliu Popular Judeţean, povesteşte „barajele” avute cu colonelul Manole şi alţi mari pe care nu i-a lăsat să intre în obiectiv deoarece nu aveau legitimaţie de intrare. „- Băi, pentru chestia asta m-a luat la rost şi comandantul Brigăzii, că m-au turnat, da’eu zic că mi-am făcut datoria...” Lângă el plutonierul Mircea Stoian, zâmbeşte complice.

28 Martie 1990

Un scenariu – un prim scenariu să-i zicem, ne spune că Revoluţia ar fi trebuit să înceapă pe 14 Decembrie 1989 la Iaşi. În acest sens KGB-ul îşi trimisese forţele în bazele din Bulgaria. Alte date implică, sub auspiciile întrevederii de la Malta (Gorbaciov – Bush), forţe din Ungaria, ba chiar şi Consulatul Iugoslav din Timişoara care ar fi dat o mână de ajutor la evacuarea rapidă a celor care contribuiseră la aprinderea scânteii Revoluţiei în capitala Banatului.

Drum scurt de o zi la Reşiţa. Un schimb de opinii şi căutarea unor soluţii în problema pregătirii militare a rezerviştilor prin concentrări cu scoatere din producţie. Discuţii cu colonelul Stepan – comandantul, lt. colonelul Ivan – şeful de stat major şi lt. colonelul Lache – şeful secţiei Gărzi Naţionale (foste gărzi patriotice). Arunc „pastila” cu necesitatea desfiinţării gărzilor naţionale. Reuşesc să conving şi propun o variantă cu înfiinţarea unor batalioane de instrucţie teritoriale în subordinea Comandamentelor Militare Judeţene. Masa de prânz este servită la popota Poliţiei. Lt. colonelul Lache ne spune între două feluri că pe 26 martie Ion Iliescu a semnat Decretul 181 privind înfiinţarea Serviciul Român de Informaţii şi ne mai povesteşte despre presiunile şi şantajul la care a fost supus din partea ofiţerilor de contrainformaţii. La înapoiere facem o pauză de marş la Orşova. Oraşul pare liniştit.

În port sunt ancorate vreo zece şlepuri.

(va urma)


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-02-23

TAGURI: episodul 45, jurnal imediat, gelu tudoroniu, ofiter
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...