2018-07-22 21:24


Episodul 6. JURNAL IMEDIAT de Gelu Tudoroniu. Armata îl sprijină discret pe profesorul Guţulescu în formarea primului FSN judeţean

 |  21:01
Episodul 6. JURNAL IMEDIAT de Gelu Tudoroniu. Armata îl sprijină discret pe profesorul Guţulescu în formarea primului FSN judeţean

Ileanu Gheorghe: Vă rog, la ora actuală cunoaştem foarte bine situaţia economică, situaţia aprovizionării municipiului. Noi, cetăţenii din Comitetul de organizare, cunoaştem foarte bine unde trebuie să dăm căldură, unde trebuie să facem aprovizionare. Cetăţeanul Bacalu să-şi organizeze acţiunile în întreprindere, să stea de vorbă cu muncitorii, să nu plece de la schimburi. Directoarea Butusina, atenţie, aprovizionarea să fie ritmică. Desfacerea să fie bine organizată, normală, să fie apă minerală pentru toată lumea. În ceea ce priveşte laptele, vor fi militari care vor sta în apropierea chioşcurilor unde se va descărca laptele şi vor sta acolo până vor veni vânzătoarele. Se vor lua măsuri să se organizeze pomul de iarnă pentru copii. Pentru probleme deosebite se va apela la Comitet.

Colonelul Manole (şeful Miliţiei): Rog ca paza unor obiective să se facă de către armată, dar cu mare forţă. Obiectivele vulnerabile, vitale, sunt Termocentrala, Combinatul Chimic, Centrala telefonică şi altele; să fie luate în pază de armată. Am vorbit cu tovarăşul Radu la Bucureşti să facem totul pentru a nu suferi producţia. Să facem totul pentru a nu avea lipsuri la oamenii din schimburi. Pe străzi să luăm măsuri să se asigure paza şi securitatea cetăţenilor cu forţele armatei.

Nistor (ziarist):

Cei aleşi în Comitet nu sunt oameni de specialitate. Nu avem pretenţii că stăpânim problemele economice. Aveţi obligaţia să faceţi totul să se desfăşoare activitatea fără probleme. Dumneavoastră sunteţi specialiştii, inginerii, să faceţi totul cu răspunderea cu care v-a învestit poporul. Prin noi, tovarăşi, aţi primit mandatul să vă desfăşuraţi activitatea, să asiguraţi fluxul continuu. Vom cere populaţiei să se alinieze ordinii şi disciplinei.

Colonelul Pârvulescu (şef Stat Major Gărzi Patriotice):

Vă rog, pe toţi directorii, să se rezolve problemele cu dumneavoastră!!

Ciolca Iustinian (maistru militar - marină):

Să limităm exportul, produsele care merg la export pentru că ei ne vor înţelege. Să asigurăm căldura şi cele necesare traiului. Să intre totul pe piaţă. Să dăm celorlalte judeţe, cu care cooperăm, ceea ce au nevoie şi să ne dea ce avem noi nevoie. Să avem grijă de producţie pentru că pâinea este puţină la centru.

Colonelul Brădiceanu (Comandamentul Teritorial):

Să încheiem activitatea din seara aceasta. Vi s-au spus problemele de ordin tehnic; pază şi problemele de conducere s-au dat armatei. Intrarea în întreprinderi şi în acest sediu se va face pe bază de legitimaţie. Legitimaţiile vor fi semnate de mine. Să nu se introducă alcool în întreprinderi. Problemele de ordine economică şi celelalte să se rezolve de către cetăţeanul Geană Ioan şi ceilalţi cetăţeni din Comitet. Personalul din întreprinderi să vină în întregime la muncă. Vă vom da delegaţii de intrare în acest comitet provizoriu, respectiv în obiectiv.

Preşedintele Comitetului Provizoriu şi Prof. Guţulescu

După ocuparea sediului fostului comitet judeţean de partid, ocupăm sediul Inspectoratului judeţean al M.I. Două transportoare blindate ţintesc ameninţător clădirea. Echipe de revoluţionări voluntari se implică serios în misiunile comune cu luptătorii în kaki.

Ora 19.00.

Începe instalarea pazei cu gărzile patriotice la unele obiective. De la Î.N.C. raportează comandantul cp. cercetare - Mihalcea de la Î.Î.C. - Conteanu Viorel, de la PF. 1 - inginerul Vuc. În balconul Revoluţiei, oratorii se perindă fără nici o ordine prestabilită. Spune fiecare ce vrea. Scandăm împreună cu mulţimea „Libertate” şi „Trăiască Armata Română”. Circulă zvonuri despre un atac iminent al Securităţii. Dar nu se va produce, deoarece îi dezarmăm. Nu se opun, nu ne pun probleme.

De la Vânju Mare primim o companie de infanterie pe TAB-uri ca întărire, comandată de maiorul Ţugulea. Şeful de Stat Major al R. 114. Mc. maiorul Sârghie mă întreabă ce să facă cu miliţienii din zonă.

- Dezarmează-i! Ceea ce şi face.

Un grup de civili descoperă în subsol, lângă adăpostul de apărare civilă, un miliţian care încerca să se ascundă. Mai - mai să-l omoare. Mi-l aduc plin de sânge, aproape leşinat, cu hainele rupte. Unul dintre civili îmi dă pistolul miliţianului împreună cu două încărcătoare pline pe care le predau colonelului Manole, în prezenţa colonelului Brădiceanu.

Mai primesc un bileţel pe care scrie laconic: „Ursei Mirel, inginer principal al Î.J.C.C.L, Buletin Identitate seria BN, nr. 985576, se pune la dispoziţia Revoluţiei”. Aflăm că în urmă cu circa o oră la Bucureşti primul guvern al României revoluţionare se numeşte Consiliul Frontului Salvării Naţionale, un nume ce va prinde repede.

Pe ecranul televizorului, şeful Consiliului, Iliescu spune: „FSN se sprijină pe Armata Romană”. Reţinem că programul în 10 puncte al acestui prim organ de conducere urmăreşte: organizarea de alegeri libere în aprilie '90, separarea puterilor în stat, ţara să se numească România, restructurarea economiei, agriculturii, învăţământului, statuarea competenţei, respectarea drepturilor minorităţilor, promovarea unei politici interne şi externe favorabile omului, României.

Ora 19.15.

Căpitanul Apostol, ofiţer de contrainformaţii la UM 01050, este surprins în momentul tentativei de fugă din unitate cu o Dacie 1300 încărcată cu 4 saci şi 6 mape pânza tip militar, pline cu documente secrete. Este arestat şi trimis la arestul garnizoanei.

Ora 19.30.

Un grup de ofiţeri din Regimentul 9 Artilerie, compus din Maior Peptanatu Ion, Căpitan Leca Petre, Maistru militar clasă a II-a Barosu Gheorghe, Plutonier adjutant Porcarin Alexandru şi Plutonier major Lăţea Virgil, începe o activitate deosebit de dificilă şi delicată: preluarea armamentului şi muniţiei de la Securitate, cu alte cuvinte dezarmarea acesteia. Echipa este însoţită de zece militari în termen şi are la dispoziţie pentru transport două autocamioane DAC RO 10215. Primele informaţii primite de la ei: lipsesc două pistoale ale unei locotenent (nu reţinem numele) din Strehaia şi ale unui ofiţer aflat în misiune, la Timişoara?, apoi sunt obstrucţionaţi cu date de evidenţă încurcate, iar asupra unor militari se fac presiuni să nu ridice armele.

Ora 20.00.

Definitivăm sistemul de pază şi apărare a principalelor obiective economice din municipiu.

Ora 21.00.

Intrările oraşului sunt blocate - la Est pe podul de pe Topolniţa (la Porţile Severinului - vă amintiţi?), la Vest în zona primului viaduct de la Schelă, la Nord-Est pe Podul Gruii.

Ora 21.15.

Informaţiile transmise prin tv au în mare parte caracter militar. În aceste momente se trage cu sete asupra clădirii televiziunii. Îmi imaginez, ca şi ceilalţi din jur, situaţia dramatică de acolo, dar avem şi noi aici probleme delicate.

Ora 22.00.

Nu ne amestecăm, dar îi sprijinim discret, şi aşa se constituie primul Consiliu Judeţean al FSN condus de profesorul Guţulescu, un om curajos. În ultima jumătate a zilei ţara a fost a nimănui. Mâine a cui va fi oare? La intrarea B, cunoscutul om de partid Trancotescu era să fie linşat de cetăţeni. Îl scapă cu greu maiorul Geană de la Gărzi. Transmisiile radio-tv ne fac să recepţionăm în direct schimbul delirant de focuri din Bucureşti.

Ora 23.00.

Căpitanul Toma trimite trei studente (?!) care vin de la Timişoara să ne informeze, printre altele, că în vila lui Ceauşescu de la Gura Văii se ascunde celebrul Dincă şi alţi activişti PCR. La aceeaşi oră colonelul Pârvulescu, şeful Gărzilor, împreună cu căpitanul Ungureanu poartă discuţii cu puşcăriaşii la Penitenciar.

Ora 23.30.

În rezumat câte ceva din cele întâmplate în judeţ. La Strehaia, în locul primăriţei Panait Valerica (economistă, absolventă Ştefan Gheorghiu, severineancă din Tăbaci) se instalează un comitet de conducere provizoriu compus din Tapu Ion - inginer, Gavrilescu Constantin - profesor, Protopopescu Constantin - profesor pensionar şi încă vreo câţiva cetăţeni.

La Baia de Aramă se constituie primul Consiliu Provizoriu al FSN cu următoarea componenţă: inginerul Robete Alexandru, tehnician veterinar Caplescu Ion, inginerul Pătrăşcoiu Victor, medicul veterinar Cârstoiu Marius, librarul Meifu Sorin, profesorul Cojocaru Ion, tehnicianul metalurgist Popescu Sorin şi juristul Mateiaş.

La Butoieşti, profesorul Sârbulescu Constantin împreună cu şeful postului de miliţie, serg. major Rotaru Eugen, instalează posturi de pază fixe la podurile rutier şi CF de peste râurile Motru şi Jiu, precum şi patrule mobile, constituite din gardişti înarmaţi.

(Va urma)


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-05-27

TAGURI: decembrie, 89, revoluţie, gelu, tudoroniu, severin, tudor, răţoi, militar, ofiţer, arhive, mehedinţi, garnizoană, timişoara, macri, general, mihalecea, revoluţie, mihalache, bosoanca, dascalescu, ceauşescu, bradiceanu





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri









Apa Nova