2019-04-23 15:41


Eurodeputații au INTERZIS folosirea farfuriilor și tacâmurilor din plastic

 |  21:57
Eurodeputații au INTERZIS folosirea farfuriilor și tacâmurilor din plastic

Eurodeputaţii au aprobat miercuri, cu 560 de voturi pentru, 35 împotrivă şi 28 de abţineri, interzicerea din 2021 a produselor din plastic de unică folosinţă precum farfurii, tacâmuri sau paie.

Practic, din 2021, în urma unui acord convenit deja cu Consiliul UE, vor fi interzise în UE produse precum tacâmurile din plastic de unică folosinţă (furculiţe, cuţite, linguri, beţişoare), farfuriile din plastic de unică folosinţă, paiele din plastic, beţişoarele de urechi din plastic şi beţişoarele din plastic pentru baloane. De asemenea, vor fi interzise produsele şi recipientele pentru alimente din material plastic oxodegradabil şi recipientele pentru băuturi fabricate din polistiren expandat. Potrivit raportului eurodeputatei belgiene Frederique Ries, din grupul ALDE din PE, statele membre vor trebui să atingă un obiectiv de colectare de 90% pentru sticlele din plastic până în 2029 şi un obiectiv de 25% de conţinut reciclat pentru sticlele de plastic până cel târziu în 2025. În plus, textul consolidează principiul "poluatorul plăteşte", mai ales pentru tutun, prin introducerea răspunderii extinse a producătorilor. Acest concept se va aplica şi în cazul echipamentelor de pescuit pentru a se asigura că producătorii, nu pescarii, sunt cei care preiau costurile colectării năvoadelor pierdute în ape. Reglementările prevăd, de asemenea, obligativitatea etichetării cu privire la impactul negativ asupra mediului al aruncării pe stradă a filtrelor de ţigări de plastic, precum şi a paharelor de plastic sau a şerveţelelor umede. "Aceste reglementări vor reduce impactul negativ asupra mediului cu 22 miliarde de euro - costul estimat al poluării cu plastic în Europa până în 2030. Europa are acum un model legislativ ce trebuie apărat şi promovat la nivel internaţional, având în vedere natura globală a problematicii poluării marine cauzate de plastic. Acest lucru este esenţial pentru planetă', a declarat raportoarea Frederique Ries. Măsura a fost salutată atât de grupul PPE cât şi de cel al Verzilor din PE.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2019-03-27

TAGURI: eurodeputati, interzis, farfurii, tacamuri, plastic
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


BAU , BAU .
27 Mar 2019

OFER HIRTIE IGIENICA FOLOSITA PE O PARTE , CONTRA SCOBITORI FOLOSITE LA UN CAP
Random image



Ultimele stiri






STARBAG