2016-12-05 10:41

SPECIAL


EXCLUSIV. România pierde peste 100.000.000 de euro anual din nelegalizarea prostituţiei. Suntem printre ultimele state din UE în care sexul pe bani este infracţiune

 |  20:01
EXCLUSIV. România pierde peste 100.000.000 de euro anual din nelegalizarea prostituţiei. Suntem printre ultimele state din UE în care sexul pe bani este infracţiune

Prostituţia în România este astăzi ilegală. Un proiect delege - cel al deputatului Silviu Prigoană - aşteaptă în Parlament ca 470 dealeşi ai neamului să voteze pentru sau contra legalizării prostituţiei. Ar fial treilea proiect de lege depus spre aprobare în Parlament. Primele douăiniţiative au fost respinse. Cu toate acestea, prostituţia există în România,ca de altfel peste tot în lume. O fi bine, o fi rău să avem legalizatăprostituţia? Unii zic că da, alţii spun că nu. Chiar dacă răspunsul poate fiundeva la mijloc, politicienii sunt obligaţi să îl dea. Pentru că şi la acestcapitol au rămas codaşi. România e printre ultimele state din UE unde dacăoferi plăceri sexuale contra cost eşti infractor. În tot acest timp, stateledin Vest încasează anual chiar şi miliarde de euro în buget din impozitareacurvelor legale.

Politicienii nu au legalizat nici până acum prostituţiaîn România. Chiar dacă am rămas printre ultimele ţări din UE, alături de Malta,Slovenia şi Lituania. Şi chiar dacă în buget ar putea intra bani buni dacăprostituatele ar intra în legalitate şi li s-ar percepe taxe. Peste 100milioane de euro ar putea încasa Guvernul, conform unei estimări a ziarului„Puterea”. În afară de bani în economie, societatea ar putea beneficia şi dealte efecte de pe urma legalizării: un control mai bun al bolilor cutransmitere sexuală, după cum susţine un raport al Preşedinţiei ce recomandălegalizarea. Chiar dacă sunt destule argumente pro-legalizare, există totuşi şimotive contra, cel mai puternic dintre ele fiind opoziţia Bisericii OrtodoxeRomâne.

Cât pierde statul român

Conform estimării ziarului „Puterea”, bugetul destat ar putea încasa peste 400 milioane de lei într-un an, adică peste 100milioane de euro anual, dacă prostituţia ar fi legală, iar fetele ar plăti taxe.Raţionamentul îl puteţi citi în continuare. Câştigul global al tuturor prostituatelor din România e imposibil decuantificat. În primul rând, pentru că nu se cunoaşte numărul lor, în al doilearând, pentru că nu se ştie câţi bani produce fiecare în parte. Sunt „fetiţe” demai multe feluri: „de lux”, care pot câştiga chiar câteva sute de euro pe zi, altelesunt ascunse sub paravanul saloanelor de masaj sau al reţelelor de matrimonialeonline, iar altele sunt „de centură”, care au tarife mai mici, uneori de maximcâteva zeci de lei. Cu toate acestea, vom încerca, totuşi, să facem o estimare.Conform raportului Administraţiei Prezidenţiale, care citează studiileOrganizaţiei Mondiale a Sănătăţii, se estimează că în România sunt între 23.000şi 47.000 de prostituate. Menţionăm că datele sunt la nivelul anului 2003, decicu patru ani înainte ca România să intre în UE, iar graniţele să se deschidă şipentru migraţia prostituatelor românce, nu doar pentru căpşunari şiconstructori.

Pecel mai căutat site de anunţuri diverse din Bucureşti, www.anunţul.ro,majoritatea fetelor care oferă plăcere contra bani solicită 100 de lei pe oră. Considerândcă o fată are doar doi clienţi pe zi şi prestează cinci zile pe săptămână,rezultă că o prostituată câştigă, în medie, 4.000 de lei pe lună. 23.000 deprostituate ar genera venituri de 92.000.000 de lei pe lună, adică peste un miliardde lei pe an. 47.000 de prostituate ar putea produce în total 2 miliarde şi 256de milioane de lei pe lună.

Aplicândun impozit de 16% la această impresionantă sumă, rezultă că bugetul de stat arputea încasa aproape 400 milioane de lei într-un an, adică 100 milioane de euroanual, dacă prostituţia ar fi legală, iar fetele ar plăti taxe.

Cum e în Occident

Deşie mai mult decât încurajantă suma de 100 milioane de euro pe care statul arputea să o încaseze, lucrurile nu stau chiar aşa în realitate. E imposibil deestimat câte fete s-ar şi supune legilor, alegând să plătească impozitele, dacăe să ne gândim că ele sunt în acest moment infractoare şi au mentalităţi ca atare.Un posibil răspuns poate veni de la unele state occidentale, unde prostituţia ereglementată, iar colectarea de taxe chiar a dat roade. În Germania, deexemplu, erau 400.000 de prostituate înregistrate, conform organizaţiei Hydra,citată de portalul de business ,în Olanda erau 50.000, în Austria 17.500, iar în Elveţia 14.000. Conformestimărilor money.ro, statul german putea încasa aproximativ 2,3 miliarde de euro anual din prositutiţie, Elveţia peste 336 milioane de euro, Austria peste 630 de milioane, iar Olanda peste 288 milioane de euro anualdin taxe pe prostituţie.

Ţări diferite, pedepse diferite

Actul prostituţiei reprezintă o tranzacţie cu doi sautrei actori: ofertantul (prostituata), clientul şi proxenetul (intermediarul).În Europa, de la ţară la ţară, legile văd diferit actul prostituţiei. Suntstate unde prostituţia este legală şi totodată reglementată (prostituatele audrepturi şi obligaţii, plătesc taxe), sunt ţări unde prostituţia e legală, darnu e reglementată, cum, de altfel, sunt ţări unde prostituţia e ilegală. Deasemenea sunt state unde prostituţia e legală, iar proxenetismul şi plătitorulpentru sex sunt pedepsiţi, precum şi invers: ţări unde prostituata comite oinfracţiune, iar clientul nu.

Noi şi ruşii. Ortodoxismul, o posibilă cauză?

România e unul dintre cele patru state membre UE (alăturide Lituania, Malta, Slovenia) unde prostituata mai e considerată infracţiune.În acelaşi timp, în afară de România, singurele ţări europene unde a fiprostituată e un delict sunt fostele republici sovietice, statele fosteiIugoslavii, dar şi paradisurile fiscale - Andorra,Liechtenstein, Monaco, San Marino. Lăsând paradisurilefiscale deoparte, se poate constata un fapt: prostituţia a rămas ilegală doarîn statele ortodoxe. Lista completă a ţărilor europene, fie ele membre UE saunu: Albania, Azerbaidjan, Belarus, Bosnia, Croaţia, Georgia, Lituania,Macedonia, Moldova, Muntenegru, Rusia, Serbia, Slovenia, Ucraina, Andorra,Liechtenstein, Malta, Monaco, San Marino şi - cu voia dumneavoastră, ultima pelistă - România .

Austria, Germania, Grecia, Ungaria, Letonia, Olanda,Elveţia şi Turcia sunt statele europene unde prostituţia e o meserie legală şiare reguli bine stabilite. Prostituatele sunt înregistrate şi plătesc taxe,sunt stabilite reguli precise cum îşi pot desfăşura meseria.

În Bulgariaprostituţia este legală

Chiar dacă nu ereglementată la ei, vecinii noştri bulgari au legalizat prostituţia. La fel eşi în Cehia, Slovacia şi Polonia. România şi ţările fostei Iugoslavii au rămasastfel singurele state din fostul bloc comunist, exceptând fostele republicisovietice, unde sexul pe bani nu e legal. Alte state occidentale undeprostituatele sunt în legalitate, dar fără a plăti taxe şi a beneficia deprotecţie socială sunt ţările occidentale unde sunt mulţiromâni - Franţa, Italia, Spania, Portugalia, Anglia, Irlanda, Belgia, dar şiArmenia, Cipru, Danemarca, Finlanda, Estonia şi Luxemburg.

În Parlament,şansele sunt defavorabile „fetiţelor”

Ziarul „Puterea”a testat deja opiniile parlamentarilor cu privire la legalizarea prostituţiei.În luna septembrie, cei chestionaţi dădeau slabe şanse ca proiectul delegalizare să fie adoptat. “Nu ne interesează”, “nu e cazul pentru aşa cevaacum”, “altele sunt problemele importante”, “ţara arde şi baba se piaptănă” sau“nu sunt şanse”. Cam acestea erau reacţiile liderilor grupurilor parlamentare.Deşi erau unii lideri parlamentari care spuneau că tema e importantă, eicredeau totuşi că proiectul de lege nu are şanse să treacă prin Parlament.Chiar şi colegii de partid ai lui Prigoană (iniţiatorul legii aflate azi îndezbaterea Parlamentului), deputaţii şi senatorii PDL spuneau atunci că altelesunt problemele ţării. Cu toate acestea, Prigoană se laudăcă propunerea lui are „susţinere 100%” înParlament.

Articolul 200 aînvins opoziţia BOR

Una dintrecauzele reticenţei parlamentarilor de a vota legalizarea prostituţiei estepoziţia negativă a Bisericii Ortodoxe Române. Să nu uităm că PDL are unparteneriat cu BOR. Biserica Ortodoxă a condamnat în permanenţă practicaprostituţiei. Avizul pe actualul proiect, cel al deputatului Prigoană, a fost,de asemenea, negativ din partea BOR. Cu toate acestea, cuvântul patriarhului afost încălcat în trecut, când a parlamentarii au decis abrogarea celebruluiarticol 200 din Codul penal, articol care incrimina relaţiile sexuale întremembrii aceluiaşi sex.

Exemple deipocrizie

În ciuda faptuluică au votat negativ toate proiectele de legalizare a prostituţiei de până acum,mai mulţi parlamentari au fost prinşi cu pantalonii în vine şi cu fetiţe prinapropiere. Cele mai recente exemple semnalate în presă sunt cele alepesediştilor Robert Negoiţă şi Nicolae Bănicioiu, care au fost acuzaţi de douăminore că ar fi întreţinut relaţii sexuale pe bani. Nu există încă un verdictal unei instanţe din România care să confirme acuzaţiile la adresa celor doideputaţi. Mai există, de asemenea, cazul deputaţilor PDL Petru Călian şi Adrian Gurzău, alecăror nume apar într-un dosar de trafic de persoane instrumentat de DIICOT, încare o femeie, administrator al unui club, a fost trimisă în judecată întrucâtar fi obligat tinere să se prostitueze. Unele tinere susţin că ar fi primitbani de la cei doi deputaţi pentru servicii sexuale. “Făceam un studiu de impact pentru o iniţiativălegislativă, care să reglementeze fenomenul prostituţiei”, explica deputatul Călian.

Elena Udreaversus o ministră austriacă

Pe paginaoficială de internet a Cancelariei Austriei e postată fotografia doamnei Gabriele Heinisch-Hosek. O doamnă îmbrăcată simplu, în sacou alb. Nu ştimdacă purta pantofi sau poşete scumpe când a fost făcută poza. Nu îşi afişeazăpicioarele. Doamna cu pricina este ministrul însărcinat cu probleme deprotecţia femeilor. Ea este unul dintre cei şase miniştri femei din totalul depaisprezece, câţi are Cancelaria austriacă. La doar trei click-uri de mouse dechipul ministrei se deschide o pagină numită fix aşa: „Prostituţia în Austria”, subiect pe care oficialii austrieciîl tratează serios, din moment ce pe site el este alăturat unor teme precum „Politica de securitate” sau „Bioetică”. Pentru a ne face o idee cumpriveşte ministra austriacă prostituatele, cităm în continuare de pe pagina deinternet a Cancelariei Austriei: „În principiu, prostituţia este legală înAustria. Cu toate acestea, drepturile prostituatelor sunt puţine: activităţilelor sunt considerate imorale, contractele privind serviciile lor sunt nule, elenu pot da în judecată pentru taxele lor, şi le lipseşte frecvent protecţiasocială.Mai presus de toate, prostituatele suferă de stigmatizareasocială”. Cu alte cuvinte, statul austriac, prin vocea ministrei vorbeştedespre protejarea prostituatelor.

Chiar dacă nueste ministră a muncii, sau protecţiei sociale, Elena Udrea este, probabil, ceamai populară ministră de la noi. Pentru o comparaţie între abordarea austriacăa problemei şi abordarea mioritică, prezentăm mai jos o declaraţie a EleneiUdrea: „Fără să fiu o feministă, credcă femeile au nevoie de mai mult respect. Nu aş legifera prostituţia, peconsiderentul că statul nu ar trebui să încurajeze femeile să trăiască dinexploatarea propriului corp. Nu sunt pentru legalizarea prostituţiei”, declaraîn aprilie anul trecut Elena Udrea.

Modelul american

În SUA, doarîntr-unul din cele 50 de state prostituţia este legală, iar preşedinteleamerican nu este un partizan al trecerii prostituatelor în legalitate. La odezbatere despre economie în decembrie 2009, Obama a fost întrebat dacă ia înconsiderare legalizarea drogurilor, prostituţiei şi a jocurilor de noroc. „Nuface parte din strategia mea privind crearea locurilor de muncă”, a replicatşeful statului american, mai în glumă, mai în serios, conform cbsnews.com. Înciuda intransigenţei sale în ceea ce priveşte sexul plătit, Obama nu a arătatniciodată că ar avea intenţii să scoată în afara legii prostituţia acolo undeea e legală: în Nevada, Las Vegas, centrul internaţional al risipitului banilorprin cazionuri.

Ce prevede actualul Cod penal

Codul penal românesc în vigoare pedăpşeşte cu închisoare de la 3 luni la3 ani persoana care îşi oferă trupul. Proxeneţii şi cei care organizează reţelede prostituţie sunt pedepsiţi şi mai aspru - până la 18 ani, dacă victimelesunt minori. Nu sunt pedepsiţi, în schimb, cei care solicită serviciileprostituatelor.

Tentativede legalizare a prostituţiei în Parlament

În Parlamentul României auavut loc două tentative de legalizare a prostituţiei. Au intrat în circuitullegislativ două proiecte, dar ambele, după ce au trecut de primele etape alelegiferării, au rămas înschise în sertarele comisiilor de specialitate.

Lege PD pentru înfiinţarea bordelurilor

Pe 16 martie 1999, deputata PD Mariana Stoica depune oiniţiativă legislativă privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarealocalurilor intime (bordeluri în limbaj popular – n.a.). În fişa de la CameraDeputaţilor se menţionează că au fost primite avize de la Consiliul legislativ şipunctul de vedere al Guvernului, dar nu există şi documentele respective. Dincele patru comisii care trebuiau să dea aviz consultativ, cea de administraţiepublică a dat aviz favorabil, în timp ce comisia pentru drepturile omului a dataviz negativ. Pe fond, propunerea legislativă trebuia să fie dezbătută de Comisiajuridică, dar aici a rămas îngropată în sertar şi a fost reportată pentrulegislatura 2000-2004. La începutul anului 2001, în BP al Camerei s-aconsiderat că propunerea legislativă nu întruneşte condiţiile de reportare şi afost scoasă din circuitul legislativ. Cum nu a existat vreo dezbatere sau vreunvot prin care să fie respinsă definitiv, există posibilitatea reintroducerii eiîn circuitul legislativ. Este adevărat, şi autoarea propunerii legislative apărăsit Parlamentul la începutul anului 2000, fiind numită ambasador în Israel.

PRM a vrut legalizare pentru eradicarea bolilor venerice

Pe 18 octombrie 2001, în Parlament se depune un al doileaproiect de lege de „profil”, sub titulatura “PL privind cotrolul bolilor cutransmisie sexuală şi SIDA”. Autor, deputata PRM Constanţa Popa. Proiectultrece de comisii şi pe 10 septembrie 2002 are loc o debatere furtunoasă înplenul Camerei. Proiectul este retrimis la Comisia de sănătate după discuţiiaprinse, un rol decisive având discursul fostului “liber-schimbist din CPUN”, :tefanCazimir, la vremea respectivă deputat PSD. Pe 17 septembrie, plenul amână încăo dată dezbaterea, iar de atunci proiectul se află în sertarele Comisiei desănătate. Şi acest proiect ar putea fi reintrodus în circuitul legislativ.

DeputaţiPDL prinşi la “documentare” la prostituate

Laînceputul anului trecut, deputatul PDL de Cluj Petru Călian alături de alţifruntaşi PDL din zonă au apărut în presă după ce au fost reclamaţi că ar fifrecventat asiduu o serie de prostituate. În apărarea sa, Călian a afirmat că afost în interes de serviciu, mai precis ca să se documenteze privind opropunere legislativă de legalizare a prostituţiei. În fişa deputatului PetruCălian întâlnim nu mai puţin de 71 de iniţiative legislative, dar nici una nuare vreo legătură cu legalizarea prostituţiei.(Dan Alexandru)


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639234-02-01

Mai multe imagini:
EXCLUSIV. România pierde peste 100.000.000 de euro anual din nelegalizarea prostituţiei. Suntem printre ultimele state din UE în care sexul pe bani este infracţiune
zoom
EXCLUSIV. România pierde peste 100.000.000 de euro anual din nelegalizarea prostituţiei. Suntem printre ultimele state din UE în care sexul pe bani este infracţiune
zoom
EXCLUSIV. România pierde peste 100.000.000 de euro anual din nelegalizarea prostituţiei. Suntem printre ultimele state din UE în care sexul pe bani este infracţiune
zoom

EXCLUSIV. România pierde peste 100.000.000 de euro anual din nelegalizarea prostituţiei. Suntem printre ultimele state din UE în care sexul pe bani este infracţiune
zoom



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image