2017-11-17 19:43


Există patru tipuri de bețivi. Studiu despre cum alcoolul ne poate influența personalitatea

 |  14:50
Există patru tipuri de bețivi. Studiu despre cum alcoolul ne poate influența personalitatea

O cercetătoare de la Universitatea Missouri, Rachel Winograd, a studiat pentru prima dată modul în care consumul de alcool ne poate influența personalitatea. Experimentele de până acum, spune ea, s-au concentrat pe efectele consumului de alcool asupra unor dimensiuni clare, precum timpul de reacție sau autocontrolul, dar niciodată nu au abordat chestiunea mai complicată a personalității.

Pentru studiul său, Winograd a invitat mai multe sute de studenți să își aducă un partener de băut în laboratorul său, unde aceștia au răspuns la chestionare detaliate de personalitate, despre cum se percep pe ei înșiși și pe prietenul lor, atât înainte cât și după ce au consumat alcool până la starea de beție. Astfel, cercetătoarea a putut observa modificarea unor trăsături cum ar fi caracterul conștiincios, extrovertit sau agreabil al unei persoane atunci când aceasta consumă alcool.

Ulterior, Winograd și profesorul său coordonator au analizat răspunsurile oferite de studenți, pentru a separa anumite grupuri de caracteristici, iar rezultatele lor s-au concretizat în identificarea a patru tipuri de "bețivi", fiecare denumit după un personaj celebru.

• Tipul "Ernest Hemingway", care, asemenea cunoscutului scriitor, își păstrează capul pe umeri și, în general, își schimbă foarte puțin comportamentul atunci când este beat;

• Tipul "Mary Poppins", tipul de bețiv vesel și plăcut, care rămâne responsabil și după ce consumă alcool;

• Tipul "The Nutty Professor" ("Profesorul Nebun"), care, inițial extrovertit, devine mai extrovertit și mai curajos pe măsură ce bea;

• Tipul "Mr. Hyde" sau bețivul "cel rău", care devine mai puțin agreabil, mai puțin conștiincios și mai iresponsabil pe măsură ce consumă alcool;

Interesant, în urma analizării rezultatelor, cei mai mulți studenți prezenți la testele lui Winograd au aparținut tipului "Ernest Hemingway", față de doar 15% care au fost identificați ca aparținând tipului "Mary Poppins". Testul a încercat să surprindă esența acestor constatări, dar a fost scris doar pentru divertisment și nu ar trebui să fie citit ca o evaluare științifică a obiceiurilor de consum, se precizează, potrivit Agerpres, în articolul publicat de BBC.

Deși etichetele ei pentru diferite tipuri de personalitate pot suna frivol, Winograd speră că recurgerea la denumiri din cultura populară va ajuta ca cercetarea ei să ajungă la un public mai larg. "Nu am fost suficient de naivi să credem că surprindem în totalitate toate nuanțele", spune ea, "dar este ceva ce este ușor de înțeles și oamenii ar putea recunoaște și aplica la ei înșiși sau la familia lor rezultatele atunci când interpretează cercetarea".


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-01-26

TAGURI: alcool, betiv, ernest hemingway, mary poppins



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova