2017-12-17 02:18


Fantasticul histrionic. Partea I: De la Hoffmann la Mark Twain

 |  10:25
Fantasticul histrionic. Partea I: De la Hoffmann la Mark Twain

Subspecia literară tematică a fantasticului histrionic (lat. „histrio”: „comedian”, termen utilizat în special în opoziție cu termenul „tragicus histrio”: „tragedian”; engl.: „light fantasy”) aparține speciei literare tematice primare a fantasticului și, prin aceasta, categoriei estetice a fantasticului [NB: a se vedea, în acest sens, O. Crâznic, Fantasticul delimitat], caracterizându-se prin faptul că subsumează antemenționatei categorii estetice o altă categorie de aceeași factură, anume „comicul” (gr. „komos”: „sărbătoare dionisiacă”; specializare a actului de creaţie menită a produce destinatarului respectivului act emoţii artistice precum veselia ori, dimpotrivă, disprețul, stârnindu-i râsul – îngăduitor ori, dimpotrivă, insultător –, prin relevarea contrastului dintre aparență și esență) și avându-și originile în snoavele popoarelor, în fabulele antice (Esop, Esopia) și în comediile antice (Aristofan, Păsările).

De ce nu „fantasticcomic”, atunci? În primul rând, trebuie să precizăm, în acest sens, că nu ne pronunțăm pentru un „Nu!” categoric în privința conceptului de „fantastic comic”. În mod cert, noțiunea este corectă din toate punctele de vedere. Dar termenul „comic” este, deseori, confundat cu termenul „umoristic” [NB: a se vedea mai jos], motiv pentru care nu recomandăm utilizarea acestuia. Din motive similare, nu recomandăm (nici nu blamăm) utilizarea altor termeni (corecți „per se”), precum „cabotin” (fr. Cabotin: vraci și actor din secolul al XVII-lea; termen pasibil a fi interpretat în sens peiorativ) ori „ludic” (lat. „ludus”: „joc”; termen pasibil a fi interpretat în sensul de „impuber” ori „juvenil”).

Principalele subcategorii estetice ale comicului sunt „absurdul” (lat. „absurdus”: „de la surd”, de aici „fără sens”; comic ilogic), „burlescul” (it. „burla”: „batjocură”; comic trivial), „grotescul” (it. „grottesco”: „din grotă”; comic monstruos), „satiricul” (lat. „satur”: „sătul”; comic moralizator), „spiritualul” (lat. „spiritus”: „respirație”, în special cu sensul religios – nu neapărat creștin – „respirație divină”; comic rafinat), „tragicomicul” (gr. „tragikos”: „măreț”, dar și „demn de compasiune”; pentru „komos”, a se vedea mai sus; comic tragic) și „umoristicul” (lat. „umor”: „dispoziție sufletească”; comic îngăduitor).

În mod obișnuit, o operă aparținând subspeciei literare tematice a fantasticului histrionic subsumează mai multe dintre (sau chiar toate) subcategoriile estetice ale comicului.

Mai mult decât atât, subspecia literară tematică a fantasticului histrionic împrumută, îndeobște, elemente caracteristice celorlalte subspecii literare tematice aparținând speciei literare tematice primare a fantasticului (fantasticul eroic, fantasticul feeric, fantasticul întunecat, acestea urmând a fi prezentate, pe larg, cu alte ocazii).

În cele care urmează, se regăsesc (prezentate pe scurt și menţionându-se, în măsura în care este cazul, impactul cultural aferent), mai multe opere aparţinând literaturii universale, reprezentative pentru subspecia literară tematică a fantasticului histrionic (alegând să ignorăm, cel puțin în cuprinsul actualului studiu, primele creații de acest tip, care prezintă astăzi interes mai degrabă istoric, decât propriu-zis beletristic, precum și creațiile din aria fantasticului impuber și juvenil).

Fantasticul histrionic. Partea I: De la Hoffmann la Mark Twain
zoom

Urciorul de aur (E.T.A. HOFFMANN, Der goldne Topf. Ein Märchen aus der neuen Zeit, 1814; stilul funcțional: beletristic; curentul literar: ermetism [NOTE, 1]; genul literar: epic; specia literară: nuvelă fantastică; subspecia literară: fantastic histrionic [industrial]). Un student neîndemânatic, dar capabil să perceapă realități magice, se trezește prins în straniul conflict dintre o salamandră fabuloasă, stăpână a Atlantidei și trăind printre oameni sub chipul unui bătrân arhivar (de a cărui fiică protagonistul se îndrăgostește), și o vrăjitoare malefică. Nuvela este considerată, de către istoria literară, drept o capodoperă a secolului al XIX-lea, Hoffmann însuși considerând că Urciorul de aur reprezintă cea mai bună poveste a sa.

Fantasticul histrionic. Partea I: De la Hoffmann la Mark Twain
zoom

Poveste de Crăciun(CHARLES DICKENS,A Christmas Carol. In Prose. Being a Ghost Story of Christmas, 1843; stilul funcțional: beletristic; curentul literar: transcendentalism [NOTE, 2]; genul literar: epic; specia literară: nuvelă fantastică; subspecia literară: fantastic histrionic [industrial]). Un bătrân avar îşi schimbă radical stilul de viaţă după ce trece, în preajma Crăciunului, printr-o serie de evenimente supranaturale tragicomice moralizatoare, acestea implicând vizita stafiei fostului său partener de afaceri şi vizitele celor trei Spirite ale Crăciunului, care îi arată Trecutul, Prezentul și Viitorul. Nuvela (permanent disponibilă pe piața de carte, de la publicare și până astăzi) a fost apreciată, printre alții, de către scriitorii Robert Louis Stevenson și William Makepeace Thackeray, de către inventatorul Thomas Alva Edison și de către Regina Maud a Norvegiei, a fost citită soldaţilor în tranşeele Primului Război Mondial, a fost considerată, în repetate rânduri, responsabilă pentru acţiuni caritabile întreprinse de cititori entuziasmaţi, a dăruit limbii engleze substantivul comun „scrooge” („persoană zgârcită”), a popularizat expresia „Merry Christmas!”, a contribuit semnificativ la reînvierea vechilor tradiții de Crăciun în Anglia și a dat numele unei specii de melc („Ba humbugi”). Dintre numeroasele adaptări pentru marile sau pentru micile ecrane, amintim versiunile în care „Ebenezer Scrooge” este interpretat de: Reginald Owen (1938), John Carradine (1947), Fredric March (1954), Basil Rathbone (1956, 1958), Walter Matthau (voce, 1978), George C. Scott (1984), Bill Murray (1988), Rowan Atkinson (1988), Michael Caine (1992), Tim Curry (voce, 1997), Jack Palance (1997), Patrick Stewart (1999), Jim Carrey (2009), Robert Powell (2014), iar editura „Marvel Comics” a publicat și o adaptare sub formă de benzi desenate (1978).

Fantasticul histrionic. Partea I: De la Hoffmann la Mark Twain
zoom

Fantoma din Canterville (OSCAR WILDE, The Canterville Ghost. A Hylo-Idealistic Romance, 1887; stilul funcțional: beletristic; curentul literar: decadentism; genul literar: epic; specia literară: nuveletă fantastică; subspecia literară: fantastic histrionic [industrial]). O familie pragmatică, tipic americană, se mută într-un conac bântuit, tipic englezesc, provocând grave umilinţe Fantomei locale, care nu reuşeşte cu nici un chip să îi înspăimânte pe practicii şi imperturbabilii străini, dar care îşi va găsi, în cele din urmă, liniştea, cu ajutorul unei adolescente înţelegătoare. Dintre numeroasele adaptări pentru marile sau pentru micile ecrane, amintim versiunile în care „Sir Simon de Canterville” este interpretat de: Charles Laughton (1944), David Niven (1975), John Gielgud (1986), Patrick Stewart (1996), Ian Richardson (1997), iar dintre compozițiile muzicale pe care le-a inspirat, amintim The Canterville Prophecy și The Canterville Ghost (Edenbridge, 2004).

Fantasticul histrionic. Partea I: De la Hoffmann la Mark Twain
zoom

Un yankeu la curtea regelui Arthur(MARK TWAIN, A Connecticut Yankee in King Arthur’s Court, 1889; stilul funcțional: beletristic; curentul literar: transcendentalism [NOTE, 3]; genul literar: epic; specia literară: roman fantastic; subspecia literară: fantastic histrionic [industrialo-medieval]). Un inginer din Connecticut suferă o lovitură la cap, lovitură care îl transportă instantaneu în Anglia medievală, la curtea legendarului rege Arthur, unde cunoștințele sale tehnice avansate îl ajută să capete reputația de „mare vrăjitor”, spre invidia și disperarea faimosului Merlin. Cu totul surprinzător, finalul poveștii este serios, brutal și întunecat, răsturnând efectiv laitmotivele operei: tehnologia modernă nu îi poate salva pe protagonist și pe Arthur din ghearele sorții sumbre, șarlatania și incompetența lui Merlin ascund magie veritabilă, iar satirizatul Ev Mediu își recapătă dimensiunea romantică, atât de drastic combătută până atunci. Romanul (apreciat, printre alții, de savantul Carl Sagan) a fost etichetat, deseori, drept aparținând speciei literare tematice derivate a științifico-fantasticului, însă, în fapt, nu se încadrează în sfera acesteia: fără a mai lua în considerare lumea arthuriană (tipic fantastică), în care este transpus eroul, lectura atentă relevă natura suprafirească a călătoriei în timp narate („transmigraţia sufletelor”, „transmutaţia epocilor şi a trupurilor”) precum şi a abilităţilor demonstrate de vrăjitorul Merlin în momentul deznodământului. Dintre numeroasele adaptări pentru marile sau pentru micile ecrane, amintim versiunile în care „Regele Arthur” este interpretat de: Cedric Hardwicke (1949), Boris Karloff (1952, 1955), Peter Cook (1988), Michael York (1998) (Va urma).

[NOTE]

[1] Încadrarea unei opere într-un curent literar este, întotdeauna, dificilă și, totodată, discutabilă, din punct de vedere al deciziei luate în acest sens, oricare ar fi aceasta (a se vedea și mai jos). Hoffmann este privit, în general, drept un exponent al romantismului, și, fără îndoială, în Urciorul de aur pot fi identificate elemente romantice. În același timp, publicarea nuvelei în cadrul ciclului epic intitulat Fantezii în maniera lui Callot lasă să se înțeleagă faptul că autorul însuși o încadrează în sfera barocului ori a manierismului. Și, totuși, considerăm că opera se apropie, în spirit, în primul rând, de una dintre sursele de inspirație ale acesteia, și anume Le comte de Gabalis, ou entretiens sur les sciences secrètes, publicată de Nicolas-Pierre-Henri de Montfaucon de Villars, în anul 1670, fiind, deci, mai degrabă, tributară ermetismului. Cum unii specialiști consideră că romantismul constituie un curent artistic, barocul – un stil artistic, iar ermetismul – un curent religios, s-ar putea susține că Urciorul de aur aparține, în aceeași măsură, celor trei noțiuni. Nu achiesăm, însă, la această opinie, după cum urmează să explicăm cititorului cu altă ocazie, rezervându-ne dreptul de a privi ermetismul ca pe un curent literar, caracterizat atât prin tematică inspirată din curentul religios analog, cât și prin încifrare tipică a scriiturii.

[2] Aceeași problemă spinoasă a curentelor literare. Dickens este privit, în general, drept un exponent al realismului ori drept un precursor al naturalismului, dar ar fi, fără îndoială, straniu să încadrăm Poveste de Crăciun în sfera vreunuia dintre aceste curente. Din fericire, într-un moment de impas, ne vine în ajutor chiar autorul, scriind, în 1842, cu un an înaintea publicării Poveștii: „if I were a Bostonian, I think I would be a Transcendentalist” („dacă aș fi bostonian, cred că aș fi transcendentalist”). Corelând această afirmație cu interesul arătat de către autor, în anii 1840, pentru Biserica Unitariană, precum și, bineînțeles, cu elementele caracteristice Poveștii „per se”, încadrarea acesteia în curentul literar transcendentalist apare drept rezonabilă.

[3] Ca și Dickens, Twain este privit, în general, drept un exponent al realismului și, tot ca și în cazul lui Dickens, ar fi, fără îndoială, straniu să încadrăm Un yankeu la curtea regelui Arthur în sfera curentului respectiv. Din fericire, ne vine în ajutor, de data aceasta, critica literară și, în mod special, academicianul Dr. Howard G. Baetzhold, specialist de renume național în viața și opera lui Mark Twain, care, în monumentala The Routledge Encyclopedia of Mark Twain (ed. J.R. LeMaster, J.D. Wilson) menționează opera și ideile lui Thomas Carlyle (a cărui influență majoră asupra curentului transcendentalist – și, interesant! asupra lui Dickens – este universal recunoscută) drept importante surse de inspirație pentru Yankeu (și pentru alte opere ale lui Twain, de altfel). Corelând această mențiune cu diverse alte aspecte istorice (de pildă, cu faptul că Twain îl cunoștea și îl aprecia pe Ralph Waldo Emerson – figură proeminentă a transcendentalismului –, după cum demonstrează, în aceeași Routledge, biograful Everett Emerson), precum și, bineînțeles, cu elementele caracteristice Yankeului „per se”, încadrarea acestuia în curentul literar transcendentalist apare drept rezonabilă.

(Notă: Studiul a fost publicat pentru prima dată în revista culturală „EgoPHobia”, nr. 46)

 

OLIVIU CRÂZNIC (n. 1978)este scriitor de literatură fantastică, critic literar, conferențiar şi consilier juridic. A publicat romanul gotic …Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul (Ed. Vremea, 2010), declarat de M. Pricăjan (în revista culturală Familia) „Momentul Walpole în literatura română”, și volumul de colecție Ceasul fantasmelor (Ed. Crux Publishing, 2015), foarte bine primit de critică şi de public. Prozele sale scurte au fost publicate în diverse antologii şi reviste alături de nume importante ale literaturii universale contemporane (George R.R. Martin) sau clasice (Conan Doyle, Kipling, Lovecraft, Maupassant). A câştigat numeroase premii, inclusiv un premiu acordat de Societatea Europeană de Science Fiction. Apare menționat în monumentala Encyclopedia of Science Fiction (ed. Clute, Nicholls), iar operele lui sunt tratate în diverse cărți și reviste de specialitate (spre ex., în volumul critic al lui M. Opriță, Alte cronici de familie – secțiunea Domnul Gothic). „Oliviu Crâznic chiar este un romantic, un personaj coborât efectiv din propria-i operă extraordinară și spectaculoasă, melanj de Baudelaire, Edgar Allan Poe și Walter Scott, sub ochii necruțători ai lui Bram Stoker și H.P. Lovecraft. Citiți-i romanul și povestirile și o să înțelegeți imediat la ce mă refer!”(Șt. Ghidoveanu, realizatorul emisiunii Radio România Cultural Exploratorii lumii de mâine, în Galileo Online, nov. 2012)


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-01-08

TAGURI: literatura fantastica, fantastic histrionic, mark twain, un yankeu la curtea regelui arthur, poveste de craciun





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova