2018-02-21 23:06


Franz Kafka, celebrat de Google Doodle

 |  08:52
Franz Kafka, celebrat de Google Doodle

Google îl omagiază pe Franz Kafka printr-un Doodle special la aniversarea a 130 de ani de la naşterea sa. Logo-ul special prezintă un rezumat al operei "Metamorfoza", ce urmăreşte dezintegrarea relaţiilor interumane. Personajul principal se transformă într-o gânganie.

Kafka este considerat unul dintre cei mai importanţi autori ai secolului XX şi este unul dintre reprezentaţii prozei moderne.

Scriitorul s-a născut pe 3 iulie 1883 la Praga, azi împlinindu-se 130 de ani de la naşterea sa. După absolvirea liceului german, acesta a studiat dreptul, şi-a luat doctoratul, apoi a lucrat ca avocat şi a călătorit în Italia, Germania, Austria, dar şi în oraşul Arad.

Kafka a debutat literar în 1909, romanele sale prezintă o viziune neobişnuită asupra realităţii, care este marcată de expresionism şi de suprarealism.

Noul logo Google, care vine la împlinirea a 130 de ani de la naşterea lui Franz Kafka (1883-1924), aduce aminte de personajul "Metamorfozei", Gregor Samsa, un comis-voiajor mărunt care devine peste noapte din om gândac.

În doodle-ul aniversar, gândacul Gregor al lui Kafka este prezentat în momentul în care iese din camera lui.

Kafka era evreu şi provenea dintr-o familie din clasa de mijloc care locuia în Praga, acesta a studiat pentru a deveni avocat, dar scria în timpul liber, povestiri.

Kafka a suferit de depresie cronică, de care a încercat să se vindece cu ajutorul medicinei naturiste, şi de tuberculoză, de care s-a îmbolnăvit în 1917.

Starea de sănătate a lui Kafka s-a agravat în 1922, el urmând mai multe tratamente care nu au dat roade. Acesta a murit în 1924.

Majoritatea operelor lui au fost publicate postum, de către prietenul său, Max Brod. Acesta nu a îndeplinit dorinţa lui Franz Kafka, aceea de a-i fi arse toate manuscrisele.

Doar câteva dintre operele lui Kafka au fost publicate pe parcursul vieţii sale. Printre acestea s-au numărat "Opinie" (Betrachtung - 1913), "Verdictul" (Das Urteil - 1913) "Fochistul" (Der Heizer - 1913), "Un medic de ţară" (Ein Landarzt - 1919) şi "Prima durere" (Erstes Leid - 1921).

După moartea lui Franz Kafka, au fost publicate romanele "Procesul" (Der Prozess - 1925), "Castelul" (Das Schloß - 1926) şi "America" (Amerika - 1927).

Kafka a murit pe data de 3 iunie 1924, la vârsta de 41 de ani, la Viena. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-03

TAGURI: franz, kafka, google, doodle, metamorfoza





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova