2017-11-23 14:50


Ghid de securitate informatică. Virușii ransomware, de 20 de ori mai multe victime

 |  17:49
Ghid de securitate informatică. Virușii ransomware, de 20 de ori mai multe victime

Amenințările cibernetice de tip ransomware, care vizează atât consumatori individuali, cât și companiile, au făcut de 20 de ori mai multe victime la nivel mondial în ultimul an față de anul precedent, prin blocarea dispozitivelor și solicitarea de recompense, și au depășit, în premieră, nivelul de un milion de mostre unice de viruși.

Utilizatorii sistemelor de operare Windows, Android, Linux și, în viitor, Mac OS riscă să li se blocheze dispozitivele mobile și conținutul acestora de către un virus de tip ransomware, care solicită o răscumpărare cu o valoare medie cuprinsă între 100 și 500 de dolari pentru deblocarea terminalelor criptate, prin furnizarea codului de decriptare corespunzător. 52% dintre utilizatorii de internet de la nivel mondial au afirmat că sunt dispuși să achite o sumă de bani în eventualitatea unei infectări și a pierderii accesului la informații. Românii ar plăti în primul rând pentru programele software din computer, urmate de documentele de serviciu și de fotografiile personale. Suma medie pe care ar fi dispuși să o plătească este de 550 de lei.

De asemenea, un sfert dintre respondenți spun că nu știu sau nu au auzit de ransomware, iar 3% îl asociază cu alte produse sau servicii (automobile, branduri de cosmetice, nume de orașe etc.). Totuși, 7 din 10 români chestionați au asociat denumirea ransomware cu un virus informatic cu caracter general, în timp ce mai puțin de jumătate (47%) l-au definit în mod corect drept "un virus care împiedică sau limitează accesul la datele de pe computer'.

Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională a difuzat marți un “Ghid de securitate informatică pentru funcționarii publici” realizat de CERT-RO. Scopul ghidului, postat pe site-ul ministerului, este de a familiariza funcționarii publici cu modul în care trebuie implementate și folosite tehnicile, instrumentele și mecanismele de securitate, astfel încât să fie asigurată securitatea cibernetică în instituții. Potrivit unui comunicat de presă, Ministerul Comunicațiilor are în vedere inițierea unor demersuri privind îmbunătățirea climatului de securitate cibernetică la nivel național, prin dezvoltarea culturii de securitate cibernetică în cadrul administrației publice centrale, vizând conștientizarea față de vulnerabilitățile, riscurile și amenințările provenite din spațiul cibernetic.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-01-12

TAGURI: ghid de securitate informatica, virus, ransomware, atacuri cibernetice



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova