2016-12-05 02:28

SPECIAL


Gorun de 900 de ani, înscris la “Arborele anului”

 |  21:00
Gorun de 900 de ani, înscris la “Arborele anului”

Un gorun din satul Mercheaşa, judeţul Braşov, a cărui vârstă a fost estimată la 900 de ani, este cel mai bătrân arbore înscris în cea de-a doua ediţie a competiţiei “Arborele anului”. Reprezentanţii Fundaţiei pentru Parteneriat din Miercurea-Ciuc, organizatoarea concursului, au declarat că până la data-limită au fost înscrişi 27 de arbori, din 16 judeţe ale ţării. Gorunul este urmat îndeaproape de un stejar de peste 800 de ani din localitatea Cajvana, judeţul Suceava, şi de un alt stejar, de circa 700 de ani, din satul Băbeni, comuna Frăceşti, judeţul Vâlcea. Un juriu naţional va alege, în perioada 15-30 august, 12 finalişti, iar între 10 septembrie şi 31 octombrie se vor vota online arborii favoriţi. Ceremonia de premiere va avea loc în prima jumătate a lunii noiembrie. Anul trecut, prima ediţie a competiţiei a fost câştigată de un tei din localitatea harghiteană Leliceni, care a fost desemnat, ulterior, Arborele European al Anului şi a fost premiat la Bruxelles.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639255-12-25



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image