2018-11-16 14:40


hoSTIUcARTA: „Zgomot tulburător de linii”

 |  16:10
hoSTIUcARTA: „Zgomot tulburător de linii”

Expoziţiei-duet „Însemne” de la Galeria Simeza* îi este caracteristică o anume agitaţie poetică fină, aproape diafană. Lectura ansamblului mesajelor/formelor expuse îţi creează o sugestie de tempo ondulatoriu, de spaţiu comun populat cu nelinişti, un fel de teritoriu modern-romantic de sugestie baudelairiană, încercând să definească geniul, creaţia, arta: „inspiraţia are o oarecare legătură cu congestia; şi orice gândire sublimă este întovărăşită de o zguduire nervoasă”.** În cuvinte simple spus, arta se poate ivi (şi) din astfel de nelinişti căutătoare, născute din cercetări lăuntrice interogând rosturile lumii, viului, tainelor acestora. Întrebări proprii, intime, care nasc răspunsuri mereu personale.

Csapo Reka Dup îşi sprijină poetica formelor pe temeiul unei discipline a verticalelor dinamice în căutarea ritmului. Striaţiile slab arcuite ale „tanagralelor” migrează, cu zoom, în pseudostatuile numite Arcane. Aici, geometria suprafeţelor este complexă, multiplă, sincretică: formele evocă, pe de o parte, originea statuarei moderne colate din fragmente, deodată artă şi arheologie, trecut patrimonial şi prezent estetic. Te simţi transmutat într-un muzeu ad-hoc, reinvitat să asişti la descoperirea şi expunerea obiectului de artă - senzaţie la care contribuie din plin şi mărimea obiectelor zise „mari”, explicit destinate contemplării. Actul artistic se auto-creează, se auto-defineşte, se auto-instaurează. Pe de altă parte, articularea pieselor componente mimează jocul înalt-artistic, gen fior avangardist, acolo unde erau foarte importante nu neapărat superficiile, dar tensiunea zonelor de contact, spaţiile de „ciocnire”, care aveau avantajul de a genera teritorii artistice spontane, proaspete, negândite, dar tocmai de aceasta socotite cu atât mai „valabile”. Ritmul liniaturii evocat mai sus are, astfel, rolul de a puncta, în masa formei, zone de verticalitate texturată ce trebuie văzute şi percepute ca limite-simbol: în acele locuri se „resping” sau se „împreunează” locuri geometrice şi culturale, stiluri artistice şi istorii personale. Sunt „amprentele” stării de creaţie a artistei, pe care lucrările le păstrează, pentru scurta lor veşnicie.

Ioan Delamare Atanasiu ne propune, sub aceeaşi mantie a liniaturii, ipostaza unor morfeme pe care le vom numi „continuumuri înţelegătoare”. Evocatoare de suprarealism avangardist prin „scrierea” unei întâmplări şi a comentării ei într-un acelaşi câmp al desenaturii (putem ghici povestea propusă, însă ea ne este prezentată, în lucrare, într-un „ghem” de  linii/ într-o „plasă de păianjen” aparent aleatorie, ca şi cum ar dori să ne spună ceva despre imposibilitatea unei singure înţelegeri sau determinări a evenimentului, despre starea ce însoţeşte respectiva notaţie), arta graficianului este totuşi umană, calmă, convivială, chiar dacă într-un sens superior. Din centrul vizual al fiecărei „pânze” plecând, traseele pe care mâna-unealtă le deschide posibilului exprimă deodată filozofia non-finitoului („deltele” nu se auto-claustrează niciodată, dimpotrivă, ne descoperă noi vederi), pe de altă parte, poezia nevoii de contur – observaţia atentă a tipurilor de linii ne va revela faptul că artistul a simţit de fiecare dată zonele de echilibru şi le-a urmărit, sensibil-raţional. Apare astfel o tensiune blândă între „centrii nervoşi” ai „scrierilor”, care exprimă, înainte de toate, nevoia de coabitare a diferitelor conflicte şi influxuri creatoare într-un acelaşi mesaj, care se doreşte o imagine a (de)plinătăţii – aceeaşi ca structură, variată ca expimare şi formă, de fiecare dată.

Numitorul comun „fundamental” al acestei împreună-ieşiri-la-rampă? Nu atât banala „completare reciprocă” a genurilor (la nivel elementar, s-au împământenit opiniile după care sculptura „stă” bine într-un interior ornat cu grafii, iar „desenul” devine mai sensibil dacă se „contrapune” unui volum, juxtapunere care mai are avantajul de a nu expune pe nici unul dintre combatanţi comparaţiei imediate), dar sesizarea faptului că sensibilitatea pe care fiecare din cei doi „actanţi” o imprimă liniaturii proprii nu mai ţine de rigoarea delimitării (aşa cum o cereau artele „clasice”), ci de difuzia „vectorilor”, acolo unde fiecare urmă de creion, fiecare incizie sau  „drum” descris de daltă conţin şi redau o energie care umple spaţiile destinate figurării cu propriile lor energii, cu specialele lor reguli...

*Csapo Reka Dup şi Ioan Delamare Atanasiu, Însemne, Galeria Simeza, Bucureşti, 27 Iunie-10 Iulie 2013.

**Charles Baudelaire, „Curiozităţi estetice”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1971, p. 189.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-04

Mai multe imagini:
hoSTIUcARTA: „Zgomot tulburător de linii”
zoom
hoSTIUcARTA: „Zgomot tulburător de linii”
zoom
hoSTIUcARTA: „Zgomot tulburător de linii”
zoom


TAGURI: expozitie, simeza, zgomot, tulburator, ansamblu, lectura, galeria
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...