2018-12-17 09:33


hoSTIUcARTA.ro: Despre bunele războaie şi urmările lor

 |  21:01
hoSTIUcARTA.ro: Despre bunele războaie şi urmările lor

Am mai spus-o şi altădată, ne vom repeta iarăşi şi iarăşi cu încăpăţânare până când – poate doar-doar, de suficientă şi teribilă plictiseală – vreun dezmorţit cap politic „decident” ne va auzi şi, de milă-de silă, va binevoi să şi facă ceva, să-şi justifice prezenţa pe acest pământ: arta şi cultura nu sunt o prioritate în România, iar prea rarele reuşite care fac ca aceste domenii să nu moară cu totul ţin strict de întâmplare şi de prezenţa unor oameni luminaţi care simt şi admit că nu viloaiele de neam prost le vor atesta trecerea prin lume, ci acele puţine fapte care vor fi adus bucurie şi duh bun în vieţile altora.

Arta ce atârnă de un biet fir

Şi încă, să fim atenţi la un întreg şir de pericole şi accidente care pot şi ele ucide „un efort spre soare”, afară de indiferenţă supremă a spectatorului căruia actul de sensibilitate exprimată material ajunge să-i pară banal, oarecare, cum ne prevenea Konrad Lorenz vorbind despre moartea termică a simţurilor: artistul are o idee bună; dar, nevoit să ceară ajutor, nimereşte un director slab de program; un kondukător de instituţie incult, om de partid; un promotor financiar zgârcit, ba chiar calic; un arhitect prost; un curator tembel; un jurnalist care scrie mai mult decât citeşte, care tratează cu acelaşi aplomb stahanovist articolul despre fete la plajă, cel despre „realizărili” şefilor, pe acela despre deschiderea vreunui mall sau „fineţurile” unei expoziţii de artă. Cele de mai sus voiesc doar să spună că drumul de la idee la bună expunere publică a unei intenţii este mereu şi mereu o nouă încercare; o sarcină şi o naştere care, în Românica de azi, tind mai mult spre avort decât spre deschiderea, spre împlinirea fericită a unei noi vieţi.

În acelaşi timp, parcă dintre toate artele, cele legate de fir sub toate formele lui au fost cele mai văduvite de o bună imagine către public în ultimii 25 de ani: nu doar că s-au desfiinţat competiţiile şi evenimentele majore ori că revista Arta n-a catadicsit să aloce – într-un sfert de secol! – o unică apariţie editorială acestei „ramuri” care multă vreme, chiar şi pe vremea comuniştilor, a fost stindardul artei locale, dar numeroase ateliere de lucru au dispărut pur şi simplu din Patrimoniul organizaţiilor de artă, colecţii importante de obiecte ţesute se macină încetul cu încetul în nepăsarea şi uitarea capilor de instituţii sau de partid (să vedeţi ce feţe lungi faci un neo-aparatcik atunci când află preţul unei tapiserii!!! – adică... mai scumpă decât costumul lui? cum se poate?), arta ţeserii în sine devine un fel de practică mistică, al cărei secret se năclăieşte sub valurile de amatorism ale unor „cunoscătoare” oarecare (ţesătoare care lucrează după ureche ori chiar artiste care sunt surprinse se afle că între urzeală şi băteală există, totuşi, diferenţe). Să mai răsucim cuţitul în rană şi să mai spunem că, din câte cunoaştem, chiar şi doamnele ţesătoare tehniciene ale unor instituţii de profil din ţară, trăitoare cu salarii de mizerie, supravieţuiesc sub semnul sărăciei şi al dezinteresului chiar al celor care ar fi, altfel, să le apere. Faptul că, recent, două Ministere şi-au populat birourile şi holurile împrumutându-se din colecţiile Universităţii Naţionale de Arte nu este decât o graţioasă excepţie de la „normalul” acestui mediu destinat ratării, luptei de fiecare clipă cu ameninţarea de extincţie, uitare, neant. 

Un posibil nod de interes

În această realitate semi-horror, mâna de ajutor întinsă domeniului din partea unor instituţii şi organizaţii din Braşov pare aproape providenţială. Chiar dacă ea vine din partea unor „specialişti prin contaminare” (nu Muzeul de Artă din Braşov este iniţiator al acţiunii, ci Muzeul de Istorie, asociaţia implicată nu are nici ea ca domeniu promovarea artelor textile), cei interesaţi în domeniu nu pot decât elogia felul extrem de apropiat de profesionism în care evenimentul Războaie în Bastionul Ţesătorilor s-a desfăşurat: enunţ, concurs, tabără de creaţie, lucru în colaborare, curatoriat, expunere, vernisaj, difuzare decentă a evenimentului în presa locală şi naţională. Ideea de a forma tandemuri de artişti (selectaţi) şi ţesătoare pricepute în arta tradiţională a lucrului la război a fost, în sine, excepţională, chiar dacă a fost nevoie de acomodări insistente, în cazul unor echipe: fără înţelegere îngăduitoare din partea ambelor părţi, actul de apropiere se putea preface prea iute în tentativă de viol; conceptul a putut părea, uneori, incompatibil cu tehnicile clasice de lucru, artistele au fost nevoite să coboare mai spre real nivelul unor propuneri pe alocuri exagerat de temerare, „penelopele” din Moieciu au trebuit să accepte că nu e rău să mai cunoască şi alte forme de exprimare înrudite cu cele tradiţionale. Chiar în bolta gangului ce dă în Bastion a spânzurat, la sfârşitul travaliului comun Daniel Brici – Doina Voinescu, portretul-„efigie” al lui Stalin, impresionant pentru felul ironic în care evocă trecutul istoric al cetăţii (exact un „obsedant deceniu” a purtat cetatea numele tătucului) – un fel de prapur mixat, ca imaginar, cu acele cârpe festive kitsch cu care oamenii muncii gratulau ceremonial „tovarăşul suprem” atinge, acum, numai memoria faptului oarecare, înregistrat stingher, cu distanţare: o pastişă voită a unei „icoane din trecut”. Echipa Georgiana Gămălie – Maria Gârbacea atacă mai decis istoricitatea Bastionului: o sugestie poetică de blazon festiv (Armură) redeşteaptă efluvii de Cluny într-o piesă-drapel ce are darul de a evoca, formal şi expresiv, şi perioada de glorie a tapiseriilor româneşti din anii 1970. O ţesere-timp.

Irina Stoican – Nicoleta Olteanu (Voronoi), fără a se despărţi de expunerea parietală, plantează fericit spaţial, în Bastion, un nod de inspiraţie ştiinţifică. Albul expandează în nerv calm spre „dincolo de limite” prin duritatea inserţiei de material plastic 3D, prin strămătura elegantă de la baza lucrării. Metafora pânzei de păianjen (vechime întrupată) îşi află legitatea în diagrama Voronoi şi legitimitatea în „încrengătura” poetic redată a unei structuri ancestrale, care pare a o integra pe cea „modernă”.

Echipa Dorina Horătău – Rodica Tişcu (Para-site) s-a depărtat cel mai decis de travaliul mecanic-repetitiv a ceea ce ne imaginăm în legătură cu ţeserea. Patru covoraşe lucrate din iarbă cosită (la faţa locului) şi înnodată ritmează un snop răsfirat de mini-steguleţe cu hampe aurii, pe care s-a imprimat blazonul Bastionului. E o instalaţie-omagiu care celebrează şi prin simbolistică, şi formal, efemerul unei lumi; un nor de mărturii, cum ar zice cronicarul, care, în acelaşi timp şi gest, ascunde şi dezvăluie un fragment-esenţă de loc şi timp, marchează „altarul” unei spaţiu laic, altădată plin de oameni şi la ceas de cumpănă, şi la vreme de sărbătoare...

Războaie în Bastionul Ţesătorilor, Braşov, Bastionul Ţesătorilor, 10-30 August 2016; echipe de lucru (artişti-ţesător): Daniel Brici – Doina Voinescu; Daniel Djamo – Maria Pepene; Georgiana Gămălie – Maria Gârbacea; Dorina Horătău – Rodica Tişcu; Bianca Mann – Victoria Ialomiţan; Irina Stoican – Nicoleta Olteanu.

Organizatori proiect: Muzeul Judeţean de Istorie, Braşov, Director – Nicolae Pepene şi Asociaţia Forums; manager proiect – Ioana Şchiopu; curator – Cosmin Năsui.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-08-18

GALERIE MEDIA



TAGURI: hostiucarta.ro, razboaie, urmari
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...