2018-02-18 05:05


hoSTIUcARTA.ro: Omul care aduce culoarea

 |  15:39
hoSTIUcARTA.ro: Omul care aduce culoarea

Impresionantă, aproape strivitoare prin bogăţie conceptuală, formală şi cromatică – aceasta este calitatea de căpătâi a picturii „marca” Vasile Mureşan Murivale. Ea este dublată/susţinută de un atribut complementar care defineşte „avalanşa artistică” revărsată spre oaspeţii-privitori – solitudinea conceptuală în care omul de artă trăieşte şi creează, degajat de „ritmurile” artei contemporane, de cerinţele şi impoziţiile ei sociale, relaţionale ori de marketing.

Ceea ce ar explica, măcar în parte, slaba aderenţă a pictorului la „structurile de putere ale artei contemporane” locale actuale. În cuvinte simple spus: referindu-ne la spaţiul românesc, artişti cu mult inferiori valorii lui Murivale, desigur beneficiind de articulări mai eficiente la realitate, au ocupat harnic, dar obraznic şi inutil, spaţiile de consacrare ale Capitalei – Sala Dalles, Muzeul Naţional de Artă, Muzeul Naţional de Artă Contemporană (ceea ce, în paranteză fie spus, duce inclusiv la de-credibilizarea celor ce girează aceste amestecate „evenimente”, lideri văzuţi ca „autorităţi” care descoperă perfect valoarea... în două cazuri din patru...).

A „rămas” pentru V.M.M. spaţiul acum extins al Căminului Artei*, galerie ajunsă aproape „portdrapelul” activităţilor expoziţionale ale Uniunii Artiştilor Plastici din România. Spaţiu ospitalier şi ofertant care, totuşi, s-a dovedit neîncăpător pentru prolificitatea artistului – pentru prima dată în istoria ei recentă, Galeria, parcă „rămasă mică”, a părut cu totul veselă, eliberată, desprinsă de convenţional, agresată în bine. Acesta este posibilul motiv al dispunerii neregulate, parcă „la inspiraţie” a dipticurilor, tripticurilor, lucrărilor în spaţiile expoziţionale: sunt opere ale căror elemente şi morfologii explodează şi pun în paranteze spaţiile „raţionale”, relaţiile sistemice probate, contemplarea „corectă” a mesajelor transmise.

Masaje care, la prima vedere, aparţin explicitului formal – chipuri care populează spaţiul deodată intim-spiritual şi pe cel „concret” al imaginarului artistului –, iar tensiunea lor, tocmai pentru că nu urmează tipare formale cunoscute, pentru că este notaţie şi nu descriere, sparge frontalitatea percepţiei. Omul-artist nu ne obligă să ne raportăm la fiecare centru referenţial (un grup de amici „prinşi” de un tablou care te fixează), ci ne copleşeşte cu fizionomiile relaxat-„creionate” ale numeroşilor spirite-prieteni, grupate pe afinităţi. Care te privesc de pretutindeni, din câmpuri de expresie amicale, aproape conviviale, „egalitatea” modelelor între ele fiind completată de o „asemănare” a la longue – căci butada lui Michelangelo (unui personaj ilustrissim care-i reproşa lipsa de similaritate a operei cu modelul, marele artist îi răspunde: „Peste 200 de ani, cui o să-i mai pese?”) cheamă fina observaţie a lui John Pope Hennessy, care nota că în artă portretul are două ipostaze sub care există: sensus anima vs sensus mundi, adică reprezentarea trăsăturilor perene ale modelului, într-un caz, de regulă diferită de notaţia aspectelor trecătoare, fulgurante ale unui „eu”. Cadru intelectual care-i permite artistului să-i alăture pe Brâncuşi şi Eminescu lui Adrian Guţă sau Ionel Cojocariu, totul plutind într-o uriaşă tapiserie a culorilor pure, curate, tonice, în tonuri la fel de imaculate şi de limpezi pe cât sunt personalităţile celor pe care i-a „scris” în tuşe câteodată lise, alteori dure sau în tăieturi de cuţit suprapuse, pseudo-improvizate, făcând să palpite suprafeţe care primesc accidentul ca pe o întâmplare fericită.

O artă relaxată a memoriei – a celei artistice y compris, care-i permite pictorului să utilizeze, ca pe un palimpsest de metode şi tehnici, culoarea densă a lui van Gogh (pe care o înseninează), morfemele ascuţite ale lui Willem de Kooning (pe care le citează de-dramatizându-le), puritatea ductului coerent şi organic desenat, de rudenie Gerhard Richter. Amicalitatea de fond devine, şi prin aceste preluări/adaptări, gestualitate concretă, rudenie împrumutată tuturor, convivialitate patrimonială mereu vie, căci mereu recreată, mereu împrospătată. 

Murivale pare a avea capacitatea de a absorbi chipurile universului comun, pe care le „procesează” prin intermediul amintirii sensibile ataşate fiecăruia, extinzându-şi, mai apoi, viziunea turbionară şi de neoprit peste întreaga vecinătate imediată; opera sa capătă, sub aceste impulsuri sintetizate, gravitatea jovială a unui mare graffiti înmuiat în culorile calde proprii apropierii, unirii, contopirii...

*Rude Divine, Vasile Mureşan Murivale, Galeria Căminul Artei, Bucureşti, 27 iunie - 10 iulie


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-11

GALERIE MEDIA

Lucrările au fost prezentate la expoziţia
Lucrările au fost prezentate la expoziţia
Lucrările au fost prezentate la expoziţia
Lucrările au fost prezentate la expoziţia
Lucrările au fost prezentate la expoziţia "Rude Divine" - Murivale, 2012


TAGURI: hostiucarta, culoare, cerinte, avalansa, artistica, arte





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova