2018-09-18 17:14


hoSTIUcARTA.ro: Rime pentru “comerţ”: “şperţ”, dispreţ...

 |  21:01
hoSTIUcARTA.ro: Rime pentru “comerţ”: “şperţ”, dispreţ...

Deşi ne-ar plăcea foarte, în cele ce urmează nu ne vom referi la calitatea în sine a panourilor publicitare (a reclamelor în general), ci la atotprezenţa lor în peisajul urban bucureştean. La “zgomotul vizual” de fond pe care acestea ni-l “asigură”, la poluarea pe care ele o deversează asupra minţilor noastre şi asupra simţului nostru estetic, la sictirul lor absolut faţă de suportul arhitectural şi, en passant, la aspectul deloc neglijabil al sumelor colosale pe care această “activitate lucrativă” le varsă în buzunarele unor persoane de bine sau binişor.

...bază!

Sigur, greaua moştenire comunistă şi-a spus şi aici cuvântul: cum starea de confort fizic şi mental nu interesa pe nimeni, reclamele proletare, atâtea câte erau, nu-şi propuneau decât să îndeplinească întocmai şi la timp sarcinile de partid şi de stat. Să preamărească, adică, o minimală stare de bine a cetăţeanului de rând (care era un drept în orice lume civilizată, numai la noi era o “realizare”), să îndrume bizonul spre staulul nutreţului dirijat (“Consumaţi peşte oceanic!”), să “pavoazeze“ vreo zi a recoltei cu icoane proletare ad-hoc, cu un puternic spirit “folc”. Pentru cine a uitat, amintim: până şi dreptul la lozinci era atent controlat de stupida cenzură comunistă.

E drept, rezistenţa faţă de “producţia  aulică” îmbrăca formele orale (populare) ale unor sloganuri pe drept nepieritoare: “Vreţi să dezbrăcaţi femeia / Folosiţi săpunul “Cheia”!, “Moarte sigură cu Cobra / Da’ mai sigură cu Mobra!” Culmea, ar fi fost prea frumos pe atunci ca mizeria blocurilor-dormitoare să fie cumva ascunsă de pânzeturi măcar pentru detergentul “Dero” – atâta că silozurile umane treceau şi ele de “mari împliniri”…

Am purces, aşadar, la drum în capitalism nu neapărat cu vreo neştiinţă sau simţ perimat al ideii de reclamă (în fond, odată corect identificată o nevoie reală, nu e foarte greu să descoperi un slogan valabil, multe din regulile elementare ale publicităţii pot fi învăţate), dar  – foarte important – pregătiţi pentru a accepta un foarte redus grad de civilizaţie al acestor “motoare ale comerţului”. De aici “succesul” submediocrelor producte “Dorel” (patria a fost multă vreme şi e şi azi un continuu şantier, ticsit de “Dorei” pentru care Dumnezeu are chipul unei sticle de tărie, muncitorache vrea doar să râgâie victorios după o friptană şi un pahar). Şi tot de aici un fel de “simţ pretutindenar” al aceluiaşi nivel de nevoi aproape exclusiv fizice, de burtă şi hurtă, ce se cer satisfăcute. Cvasi-prezenţa cearşafurilor cu Fast-Fooduri, dar nu numai ele, sugerează larg-extinsa “popularitate” a vreunei chiftele şi mai ales multul (chiar şi fără să-i fi citit pe Hopkins sau Beigbeder “te prinzi” că îndemnul la mai mare e, fundamental, sugerat nu de mărimea fizică a pozei, cât de urieşenia unor noi super-afişe preaslăvind ultimul Mc lansat, o bere „proaspătă” sau ultimul Mega – sic! – deschis). Urmează, numai puţin mai sus, îndemnul la muncă “uneltită” – promovat de marii retaileri, de regulă cu imagini aceptabile, exploatând vreo “stilizare” cam puerilă a mesajului (Dedeman) sau, la celălalt capăt, o concreteţe a implicării în travaliu deloc departe de o altă mare nevoie umană – sexualitatea (cine a avut răgazul să observe mai ales poziţiile femeilor din pozele Hornbach îmi vor da, cu voioşie, dreptate). Prea arare, imaginea publică ne-a lovit cu câte un flacon de parfum însoţit de “purtător/purtătoare”, ne-a expus vreunui eveniment cultural…

... şi multe ratări...

Ce nu e tocmai cuşer în acest imaginar care, de multe ori, parazitează nefast oraşul, care e înainte de toate spaţiu public şi arhitectură? Trec peste faptul că distribuţia şi plantarea reclamelor se face, teoretic, după un anume regulament urban care stabileşte în primul rând un tarif de preţuri diferenţiate după zone – corect, ca principiu. Numai că totul pare suspendat într-o ceaţă groasă, de la cine anume decide zonele până la mercurialul care urmează standardele de mărime ale „colilor” expuse, ca să nu mai vorbim de mereu reînnoitele contracte care par să nu aibă nici cap, nici coadă, nici condiţii clare. Pare aproape imposibil  – de gândit, darămite de făcut – ca sutele de mii de imagini care au închiriat spaţii să fie controlate: mai tot timpul, trăim într-un fel de balet al neputinţei care se mulţumeşte, atunci când doreşte aceasta, să observe unele limite de tip şi de expunere a panourilor. Aşa se face că prea frecvent  dispunerea în spaţiu a “auto-promovării” este catastrofală, de la îmbrăcarea a la Christo a Sălii Palatului (monument arhitectural, să nu uităm; e chiar atât de greu de gândit, de pildă, o flancare a casei cu un şir de reclame-drapel???) sau a blocurilor de la începutul Căii Victoriei până la încropelile acelea cu patru picioare de metal prinse în cubuleţe de ciment, neuitând, desigur, omni-prezentele casete T sau “barză”– acelea cu un piciorong gros bine înfipt, de regulă, în spaţiile verzi, peste care tronează un ecran grosolan, pe care aproape nici nu mai contează “ce film rulează”. Ca simplu cetăţean al Capitalei, mă simt aproape insultat: chiar asta e tot ce putem în materie de afişaj urban? Nivelul de grădiniţă de mahala?

Dar ceea ce bate orice putere de închipuire e inadcvarea completă a acestor “promoţii”. La magazinul Unirea, acea porn-expunere de uriaşe cârpe pe care scrie un nume are măcar scuza “mesajului”: aici sunt mărcile, veniţi şi daţi-ne banii! Dar cum să pricepi, de pildă, de ce blocul de la Naţiunile Unite a purtat indecent de multă vreme o uriaşă reclamă la produse contra hemoroizilor? A fost cumva o mascată reclamă a promovării “egalităţii sexuale”? Dintr-un oraş cu câteva zeci de mii de blocuri, tocmai ansamblul de acolo trebuia să fie “purtător”? La intrarea în Parcul Carol, o ditamai reclamă, de ani de zile, oferă tratamente contra căpuşelor. Serios? Atunci când administraţia cretină a hăcuit aproape jumătate din coroanele arborilor, iar parcul e, ca dimensiuni, mult sub Tineretului, Titan sau Herăstrău? Sigur, ar mai fi zeci de asemenea ratări, din categoria povestită nouă de dl. Andrieş, a reclamei la bere atârnată fix deasupra intrării într-un cimitir: “Te aştept rece!” – vezi panourile Dedeman din zona Unirii ori “marca” Samsung plantată în coronamentul Bibliotecii Naţionale (în sfârşit înlăturată). Buna practică a drapării şantierelor cu reclame, uzitată într-o vreme, a cam dispărut, din păcate…Pentru moment, împreună cu bunul-simţ care ne-ar cere, pur şi simplu, mai multă curăţenie în acest oraş cu o arhitectură care, de multe ori, nu merită afrontul unei pânze proaste…


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-11-19

GALERIE MEDIA



TAGURI: hostiucarta.ro, rime, comert
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...