2018-04-21 14:29


Înălţarea Domnului

 |  16:00
Înălţarea Domnului

Sărbătorile închinate sfinţilor lui Dumnezeu sunt alese popasuri duhovniceşti, puteri dătătoare de viaţă şi de îndumnezeire, de transfigurare ca pe muntele Taborului şi mai cu precădere Înălţarea Domnului, sărbătorită în fiecare an la 40 de zile după Învierea Domnului.

Iisus - punte între cer şi pământ

Acest praznic este cheie de boltă în actul mântuirii noastre şi o legătură strânsă între Dumnezeu şi credincios, între cele cereşti şi cele pământeşti. El este actul încoronării misiunii sfinte de pe pământ la cer şi semnul ideal de înălţare al fiecărui credincios. Se bucură de aceeaşi cinste şi importanţă ca şi Învierea Domnului. Înălţarea lui Hristos încheie şi pecetluieşte opera Sa mântuitoare, săvârşită prin cele trei slujiri sau demnităţi ale Sale: ca Prooroc sau Învăţător, Împărat şi Arhiereu. Faptul că martori ai Înălţării au fost doi îngeri şi Apostolii ( Fapte I, 10-12), constituie dovada evidentă a împăcării cerului cu pământul şi a înfrăţirii îngerilor cu oamenii.

Viziunea Sfinţilor Părinţi

Cea dintâi menţiune făcută acestui praznic se găseşte în Constituţiile Apostolice. În ele se arată că în această zi se odihneau de lucrul lor şi sclavii, deoarece în ziua aceasta, Hristos şi-a terminat viaţa Sa cea pământească. Din secolul IV vorbesc despre această sărbătoare multi sfinţi părinti. Sfântul Epifanie într-o omilie, la Înălţarea Domnului, o numeşte podoaba şi încheierea sărbătorilor, iar Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Astăzi s-a suprimat duşmănia cea demult şi s-a încheiat o pace minunată... Astăzi noi, care se părea că eram nedemni de pământ, suntem ridicaţi la cer...şi păşim peste ceruri şi ajungem la tronul cel dumnezeiesc”. La fel vorbesc despre ea şi Fer. Augustin, Fer. Ieronim, cât şi Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Efrem Sirul.

Pentru măreţia ei, Sfânta Elena, după ce a aflat Crucea Domnului, în chip minunat, pe care Patriarhul Macarie a înălţat-o ca s-o vadă toţi credincioşii, a ridicat o biserică măreaţă pe muntele Măslinilor în locul unde s-a înălţat Domnul. În secolele următoare, au fost ridicate în multe locuri biserici smerite şi catedrale măreţe cu hramul Înălţării Domnului. S-au zidit şi multe mănăstiri pe vârfuri de munte cu acest hram şi de pe aceste înălţimi, în linişte de seară şi de noapte adâncă, monahii şi credincioşii în ruga lor fierbinte, vedeau cu ochii credinţei lor, mai ales la acest praznic „înălţimea Domnului”, pe Mântuitorul cum se înalţă la cer, aşa cum L-au văzut şi Apostolii odinioară.

Niciodată Hristos nu a spus ceva care să nu fie îndeplinit şi nici nu a săvârşit ceva care să fie împotriva firii. Sunt unele fapte care pentru noi sunt de neînţeles şi au constituit fapte ale mântuirii. Nu am putea înţelege semnele şi minunile mai presus de fire, dacă Iisus n-ar fi fost Mesia. Nu ar fi avut loc tămăduiri şi vindecări miraculoase, dacă Hristos nu ar fi fost Doctorul sufletelor noastre. N-ar fi putut distruge moartea şi slujbaşul ei, diavolul, dacă Domnul Hristos nu era Împăratul vieţii. Fără rost ar fi fost credinţa noastră dacă nu ar fi înviat Domnul şi neajutătoare nădejdea dacă nu s-ar fi înălţat la cer.

Înalţă-te peste ceruri Dumnezeule şi peste tot pământul slava Ta

Mântuitorul s-a înălţat dovedind că trupul pe care l-a luat pentru mântuirea noastră şi-a îndeplinit misiunea prin înduhovnicirea lui, ceea ce înseamnă că transformarea fiinţei noastre în substanţă spirituală nu se săvârşeşte decât prin trupul şi sufletul nostru.

 Învierea ,arătările după înviere nu ar fi putut convinge pe ucenici, dacă nu s-ar fi înălţat la cer, toţi l-ar fi considerat o nălucă( Matei XIV, 26), pentru că mintea lor nu-L înţelegea. Înălţarea a fost profeţită încă din Vechiul Testament şi s-a împlinit pentru încrederea în adevărul învierii şi vieţii de apoi. De aceea faptul răscumpărării noastre îşi are obârşia în înviere, dar continuarea răscumpărării se face prin înălţarea şi trimiterea Sfântului Duh în lume în ziua Cincizecimii. Viaţa noastră în Hristos, relaţiile de dragoste şi respect pentru toată lumea ne fac permanent doritori ai vieţii curate şi liniştite. Dacă răutatea se manifestă totuşi, uneori, creştinul să fie acela care să înfrunte asemenea obstacole ale satanei. Pentru că nimic nu este mai de preţ pentru viaţa noastră creştinească, decât porunca: „ Aşa să strălucească lumina voastră înaintea oamenilor, ca văzând ei faptele voastre cele bune să preamărească pe Părintele vostru cel din ceruri”.( Matei V, 16)

La praznicul de astăzi, ultimul din ciclul învierii, nu pot participa şi nu-l pot înţelege aceia care au sufletele înveninate. Nu pot urca pe muntele credinţei şi nici nu pot privi taina mântuirii şi înălţării, aceia care au pe ochii lor solzii invidiei şi urii. Creştinismul este religia împăcării totale: „mergi şi te împacă cu fratele tău şi apoi vin-o cu darul la altar...”( Matei V,24,25)

Emoţia sfântă a Înălţării

Praznicul de astăzi este ultimul apel la conştiinţa credinciosului ca să fie pregătit oricând şi să nu fie fără candela aprinsă ca fecioarele neînţelepte. Sunt două obstacole de trecut: moartea cu judecata particulară şi învierea cu judecata de apoi. Totul depinde de viaţa noastră şi cum ştim să preţuim harul Sfântului Duh dat nouă de Biserica prin Sfintele ei Taine, aşa va fi viaţa noastră de apoi. Dacă la naştere puterile cereşti au adus mesajul păcii şi împăcării, la Înălţarea Mântuitorului îl lasă lumii: „Pacea Mea dau vouă, Pacea Mea las vouă”-( Ioan XIV,27)- numai pentru frăţietate şi iubire între oameni şi care mesaj face din sufletele credincioşilor un cuget şi un duh în adevăr. Această minune care se săvârşeşte între noi, ne ajută să înţelegem şi puterea dumnezeiască prin Înălţare.

Pentru aceasta Biserica aduce prinosul ei de mulţumire prin cântarea „ plinind rânduiala pentru noi şi cele de pe pământ unindu-le cu cele cereşti, Te-ai înălţat întru slavă Hristoase Dumnezeul nostru, rămânând totuşi cu noi...”( Condacul Praznicului).

Aşadar, Praznicul Înălţării Domnului este prilejul de bucurie şi nădejde în făgăduinţele Mântuitorului Hristos.

Cunoscând şi trăind aceste fapte minunate să ne curăţim simţirea şi să ne luminăm mintea pentru a înţelege rostul nostru creştinesc şi al nemuririi sufletului prin desăvârşirea trupului nostru prin fapte bune şi respect, aceasta înseamnă jertfa spirituală bineplăcută lui Dumnezeu şi înţelegerea rostului venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu.

Înălţarea trezeşte în sufletul nostru o mulţime de sentimente de evlavie, de bucurie, de solidaritate cu toţi oamenii, indiferent de naţionalitate, de salturi spre cele înalte, spre cer, de încredere în Dumnezeu şi în puterile noastre creatoare, care unite cu toate faptele cele bune aşează pe fruntea noastră diademe de încununare.

În ziua Înălţării, Mântuitorul ne dă putinţa să ne urcăm la El şi să stăm de-a dreapta Tatălui. Şi vom sta cu siguranţă dacă vom face vii şi lucrătoare toate poruncile şi dacă vom purta în sufletul şi inima noastră mereu pe Iisus Hristos, cum L-au purtat şi Sfinţii Apostoli atunci când s-au întors de la Muntele Măslinilor.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-05-20

Mai multe imagini:
Înălţarea Domnului
zoom

TAGURI: inaltarea, domnului, sarbatori, dumnezeu, sfinti





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova