2018-11-22 13:15


INTERVIU. Destăinuirile lui Benjamin Adegbuyi, “Ciocanul gentilom” din Superkombat

 |  21:00
INTERVIU. Destăinuirile lui Benjamin Adegbuyi, “Ciocanul gentilom” din Superkombat

Descendent al tribului african Yoruba, Benjamin Adegbuyi este omul cu cea mai rapidă ascensiune în sporturile de contact din România. S-a apucat de sportul de performanţă în 2010, iar în mai puţin de trei ani a devenit unul dintre cel mai bine cotaţi luptători la categoria grea din lume în K-1, reuşind să răpună în parcursul său nume importante din acest sport. Într-un interviu acordat ziarului PUTEREA, sportivul în vârstă de 28 de ani, care a celebrat o victorie donând o parte din bursă unui fan, a vorbit despre copilăria sa, petrecută între Ardealul natal şi Nigeria tatălui său, momentul care i-a decis soarta, dar şi despre planurile sale de viitor.

Alin Huiu: Ai avut o copilărie diferită de a multora. Te-ai născut la Cluj-Napoca, la 3 ani te-ai mutat în Nigeria, ulterior ai ajuns la Aiud. Ce îţi mai aminteşti din acea perioadă?

Benjamin Adegbuy: Da, pot spune că am avut o copilărie unică. Pe când aveam 3 ani, părinţii mei au decis să se mute la Lagos, capitala de atunci a Nigeriei, deoarece tatăl meu a primit un post de profesor universitar. Am început acolo şcoala, însă apoi, pe când aveam aproape 8 ani, mama, deoarece nu s-a putut adapta vieţii din Nigeria, m-a luat pe mine şi pe sora mea cea mică, născută acolo, şi ne-am întors în România. A fost un şoc pentru mine. Nu mai ştiam să vorbesc limba română, însă am reuşit să mă readaptez repede, mai ales că ne-am mutat într-un orăşel precum Aiud.

Când ai ajuns în sporturile de contact?

Să fiu sincer, de mic am iubit sportul. Mama mea m-a influenţat cel mai mult pentru că atunci când aveam 10 ani m-a dus la o sală de karate din oraş şi acolo m-am antrenat multă vreme, însă nu la nivel profesionist. O făceam doar pentru mine, îmi plăcea să fac sport.

Cum ai făcut pasul spre K-1?

Până la K-1, am mai făcut un pic de box, iar imediat după liceu am mers la o sală de K-1 pentru că voiam să îmbin loviturile de braţ cu cele de picior. A început să îmi placă şi am continuat, însă nu mă gândeam că voi ajunge să fac performanţă.

Să înţeleg că nu visai să devii un viitor star?

Niciodată! Eram într-un orăşel de provincie, cum m-aş fi putut gândi? Însă prietenii mei mi-au spus că sunt foarte talentat şi că ar fi momentul să îmi încerc norocul la galele de selecţie organizate de domnul Eduard Irimia. Într-o vară, eram la mare cu prietenii, iar unul dintre ei s-a înscris la una dintre aceste selecţii şi m-a convins şi pe mine să o fac.

Iar tatăl tău a fost de acord cu meseria ta?

Niciodată nu i-au plăcut sporturile de contact. Fiind profesor universitar, îşi dorea şi pentru fiul său o carieră asemănătoare, aşa că mereu mă chema în Nigeria. Mi-a propus să lucrez pentru o mare companie petrolieră acolo. Acum e mândru de performanţele mele şi chiar a început să-mi urmărească meciurile. S-a bucurat mai ales atunci când japonezii de la K-1 m-au promovat pentru gala Final 16 de la Tokyo ca fiind nigerian. Le-a arătat tuturor colegilor săi de la Universitate. Eu mă simt însă român şi de aceea de fiecare dată port tricolorul după mine.

Şi totuşi ţi-ai început cariera acum trei ani.

Cum ţi-am spus, după acele selecţii care au avut loc la mare, un prieten, Marcel Boboc, m-a îndemnat să mă apuc serios de treabă fiindcă aveam deja 25 de ani, iar la vârsta asta mulţi deja se lasă. Am ajuns la Respect Gym, un loc propice pentru performanţă, şi acolo am avut norocul său dau peste Alin Panaite. Datorită lui am progresat atât de mult, mi-a fost mereu în colţ la meciuri şi mi-a dat sfaturi care au întors soarta meciului. Am avut noroc şi la primul meci, în martie 2011, deoarece iniţial un coleg de-al meu de la sală trebuia să lupte cu fratele lui Dzevad Poturak, însă s-a accidentat şi în ultimul moment m-au chemat pe mine ca soluţie de avarie. Am câştigat prin KO în prima rundă, publicul m-a asimilat imediat şi aşa mi s-au oferit şi ulterior şanse. Ăsta a fost norocul meu! Câteva decizii de ultim moment îţi pot schimba viaţa, iar mie exact asta mi s-a întâmplat.

Iar în toamnă ai ajuns să lupţi şi în Japonia, la K-1. Cum a fost experienţa?

Am primit un loc în Final 16 după ce am câştigat piramida Superkombat Bulgaria, am avut un super-fight pe care l-am câştigat prin KO în prima repriză cu un iranian campion mondial de muay-thai. Pentru mine a fost ceva extraordinar să lupt în patria acestui sport. Am avut onoarea să am parte de fanaticismul fanilor din Japonia. Înainte şi după meci, lumea mă oprea pe stradă pentru poze, au venit la noi la hotel. A fost ceva unic, iar după Japonia, cred că România este a doua ţarăunde K-1 a avut un impact atât de puternic. Totul datorită lui Eduard Irimia, care a crescut Superkombat de la gale pe plan naţional la un circuit internaţional cu deschidere în toată lumea. Viaţa mi s-a schimbat radical ca urmare a muncii titanice a oamenilor din spatele meu. Fără ei, nu aş fi ajuns niciodată în Japonia şi nici să devin persoană publică.

La scurt timp după Japonia, ai avut un nou succes, l-ai făcut KO pe campionul Superkombat en-titre, spre surprinderea tuturor, şi te-ai calificat în finală. Ce a însemnat victoria pentru tine? 

Nu cred că se aştepta cineva să-l înving pe Lascenko, aflat atunci în top 10 mondial. A fost victoria care m-a dus în top, a confirmat faptul că pot lupta la un nivel înalt, iar acum sunt gata să înfrunt pe oricine.

Ai fost foarte aproape şi de visul de a deveni campion Superkombat, dar ai fost oprit de Juravlev. Te gândeşti la revanşă?

Să fiu sincer, numai la asta mi-e gândul. Acum, în mai, mi-am luat revanşa cu surinamezul Jairzinho Rozenstruik, în faţa căruia am pierdut primul meci din carieră, iar acum sunt gata să-l înving şi pe Juravlev. A avut noroc în acea primă înfruntare, iar data viitoare voi demonstra cine este mai bun.

Care este obiectivul tău pentru acest an?

În mod cert să devin campion mondial Superkombat. Am avut şansa asta anul trecut, nu am fructificat-o, dar acum nu o voi lăsa să-mi scape din mână. Muncesc pentru asta zi de zi şi sunt concentrat total. Tata s-a bucurat când japonezii de la K-1 m-au promovat ca nigerian, le-a arătat tuturor colegilor săi de la Universitatea din Lagos. Eu mă simt însă român şi de aceea de fiecare dată port tricolorul după mine.

CARTE DE VIZITĂ:

Benjamin Adegbuyi

Data naşterii: 24 ianuarie 1985 (Cluj-Napoca)

Înălţime: 198 cm

Greutate: 120 de kilograme

Club: Respect Gym Bucureşti

Poreclă: The gentleman hammer

Palmares. Câştigător Superkombat Bulgaria(iulie 2012), participant K-1 Final 16, semifinalist Superkombat 2012

Record: 14 meciuri – 12 victorii (10 KO) – 2 înfrângeri (2 KO)

Şi-a donat o parte din bursă

Dincolo de victoriile sale din ring, Adegbuyi este cunoscut şi pentru acţiunile de ajutorare a semenilor săi. În toamna anului trecut, imediat după ce a încasat bursa de la K-1 Final 16 Tokyo, campionul Superkombat a donat o parte importantă unui fan de-al său din Braşov, imobilizat într-un scaun cu rotile de mulţi ani. Ulterior, l-a invitat la gala Superkombat Final Elimination de la Craiova, acolo unde a şi obţinut cea mai importantă victorie din carieră, şi imediat după meci i-a oferit fanului său trofeul primit în ring pentru performanţa sa.

12 VICTORII a adunat Adegbuyi în cei trei ani de carieră, 10 încheindu-se înainte de limită, în timp ce în toată această perioadă a înregistrat două eşecuri, cu Jairzinho Rozenstruik (2011) şi Pavel Juravlev (2012).


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639883-08-12

Mai multe imagini:
INTERVIU. Destăinuirile lui Benjamin Adegbuyi, “Ciocanul gentilom” din Superkombat
zoom
INTERVIU. Destăinuirile lui Benjamin Adegbuyi, “Ciocanul gentilom” din Superkombat
zoom
INTERVIU. Destăinuirile lui Benjamin Adegbuyi, “Ciocanul gentilom” din Superkombat
zoom

INTERVIU. Destăinuirile lui Benjamin Adegbuyi, “Ciocanul gentilom” din Superkombat
zoom

TAGURI: Superkombat, Benjamin Adegbuyi, luptator, gala, K1, Final Elimination, Eduard Irimia, donatie, fan
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...