2016-12-11 06:18

SPECIAL


INTERVIU. Jonathan Coe, despre „Maxwell Sim”: Am vrut să contrazic teoria că există un om

 |  08:20
INTERVIU. Jonathan Coe, despre „Maxwell Sim”: Am vrut să contrazic teoria că există un om
Scriitorul britanicJonathan Coe a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că a dorit ca încel mai nou roman al său, "Înspăimântătoarea viaţă personală a lui MaxwellSim", să demonstreze că nu există oameni "comuni" şi că noilemedia intensifică sentimentul de singurătate.

Carteaexaminează noţiunile de identitate şi izolare, explorând paradoxul singurătăţiiîntr-un timp în care tehnologia înlesneşte contactul între oameni mai mult caniciodată.

Maxwell Sim, protagonistulromanului, se află într-un moment de criză existenţială acută. Proaspătdivorţat, incapabil să comunice cu fiica sa, înstrăinat de toţi prietenii, nuîşi poate mărturisi nimănui angoasele. Atunci când primeşte o bizară propunerede afaceri care implică o lungă călătorie din Londra în insulele Shetland,Maxwell nu poate decât să accepte, pornind la drum cu inimă deschisă, însoţitdoar de vocea prietenoasă a sistemului de navi­gare prin satelit. Nu peste multtimp însă, călătoria ia o turnură ceva mai serioasă, purtându-l nu doar în celmai îndepărtat punct al regatului, ci şi într-unul din cele mai întunecateunghere ale propriei sale vieţi.

JonathanCoe povesteşte, în interviul acordat MEDIAFAX, care este legătura dintre unvânzător de periuţe de dinţi şi muzica lui Frank Zappa, de ce a ales să îşifacă un contde Facebook şi care au fost primele sale intenţii când a început să scrie celmai recent roman al său.

Prezentăm integralinterviul acordat MEDIAFAX de Jonathan Coe:

Reporter: Aţi declarat, la un moment dat, cădoriţi ca Maxwell Sim să fie un om comun, cu o viaţă comună. În ce măsură aţireuşit acest lucru?

Jonathan Coe: Cred că doar cititorii mei sunt înmăsură să decidă lucrul acesta. Oricum, până la sfârşitul cărţii, Maxwell Simnu mai este atât de comun. Ideea este să contrazic teoria potrivit căreiaexistă ceva numit un "om comun"; am vrut să iau un om care estedeparte de a fi excepţional, văzut din exterior şi să arăt că povestea luipersonală este bogată şi interesantă.

Rep.: "Înspăimântătoarea viaţăpersonală a lui Maxwell Sim" este, de asemenea, o poveste despre cumcomunică oamenii prin intermediul noilor tehnologii. Credeţi că platforme deinternet precum Facebook sau Twitter au făcut ca oamenii să devină, de fapt,mai singuri?

J.C: Tehnologia este un lucru neutru.Nu schimbă propriu-zis natura relaţiilor noastre, ci ne dă noi mijloace princare să le exprimăm. Maxwell este deja o persoană singură. Lipsa de activitatede pe pagina lui de Facebook sau cantitatea de spam-uri pe care le primeşte pee-mail nu schimbă fundamental sentimentul de singurătate pe care îl are, cidoar îl exagerează şi îl intensifică.

Rep.: Care este relaţia dumneavoastrăcu tehnologia?

J.C: Iubesc majoritatea noilortehnologii. Spre exemplu, să luăm muzica: am crescut într-o perioadă în care nugăseai foarte multă muzică pe discuri vinyl şi, pentru a găsi ce îţi doreai,trebuia să scormoneşti cu orele în anticariate sau cataloage. Îmi place foartemult, acum, faptul că aproape orice melodie care a fost înregistrată vreodatăeste disponibilă într-o clipă. Şi îmi mai place şi că, acum, pot să trimitprietenilor din orice colţ al lumii mesaje care ajung la ei imediat. Marea meateamă este că asemenea conectare cu lumea devine, la un moment dat, dependenţă.Când stau prea mult timp departe de calculator, mă simt agitat. Nevoia de a-miverifica e-mail-ul devine copleşitoare, ca nevoia unui fumător de a fuma oţigară. Când simt că mi se întâmplă aşa ceva, încerc să mă depărtez detehnologie. În general, folosesc foarte puţin aceste noi mijloace când scriu.În ultimele luni am folosit pixul şi hârtia mai mult ca oricând.

Rep.: Credeţi că noile media vorschimba modul în care sunt scrise poveştile?

J.C.: Probabil că da, însă acesteschimbări vor avea loc într-un interval lung de timp. Scriitorii au tendinţa dea fi destul de conservatori în anumite domenii, iar romanul a demonstrat căeste o formulă flexibilă, care se reface, după anumite modificări. Cred că încănu trebuie să îl abandonăm. Din ce în ce mai mulţi oameni vor alege să citeascăpe ecran, cu ajutorul unor aparate portabile, dar, la început, vor citi, înprincipal, literatură convenţională. Treptat, cred că scriitorii vor fi atraşiirezistibil de posibilitatea de a include imagini, filme sau muzică, înpoveştile lor. Dar acest lucru înseamnă dezvoltarea unor noi forţe creatoare, aunor noi colaborări şi negocierea unor aspecte dure în ceea ce priveştedrepturile de proprietate intelectuală. Aşa că nu mă aştept la o asemenearevoluţie în domeniul literaturii prea curând.

Rep.: Aveţi contde Facebook? Dacă da, aveţi mai mulţi prieteni decât Maxwell?

J.C .: Da,am un contde Facebook, dar nu pot să îmi amintesc câţi prieteni am - cred că aproapeacelaşi număr ca şi Maxwell - 70-80. Am deschis acest cont ca să văd cumfuncţionează site-ul, tocmai ca să mă documentez pentru roman, dar am continuatsă folosesc contul respectiv. Nu postez foarte des. Din ce am înţeles, Facebookdeţine drepturile de autor asupra tuturor lucrurilor postate pe acest site,idee care mi se pare vag sinistră. Sunt foarte conştient de faptul că, defiecare dată când faci ceva pe internet, sacrifici o parte din viaţa tapersonală.

Rep.: De ce aţi inclus povestea luiDonald Crowhurst în roman?

J.C.: Este o poveste care mă fascineazădin două puncte de vedere. În primul rând, pentru că ne face să realizăm cât demult s-a schimbat tehnologia în ultimii 40 de ani: ce a făcut Crowhurst, să seascundă în mijlocul Atlanticului săptămâni întregi, fiind de nedescoperitpentru restul lumii, ar fi imposibil azi, când tehnologia GPS înseamnă de faptcă niciunul dintre noi nu se poate ascunde (decât dacă suntem pregătiţi sătrăim într-o peşteră, ca Ossama Bin Laden). De asemenea, cred că povestea unuiom care plănuieşte să spună lumii o minciună imensă despre el - o minciună careîl va face celebru - atinge o coardă sensibilă, în prezent. Crowhurst a fost,cum îl descriu în roman, "un mincinos ros de remuşcări", dar povestealui are un efect mai profund asupra oamenilor decât povestea adevăratului eroual cursei Golden Globe, Robin Knox-Johnson, omul care a făcut ceea ce Crowhurstdoar a pretins că a făcut.

Rep.: Muzica joacă un rol important înmunca şi în viaţa dumneavoastră. Dacă ar fi să comparaţi "Înspăimântătoareaviaţă personală a lui Maxwell Sim" cu un stil de muzică sau chiar cu omelodie, care ar fi acesta/aceasta?

J.C.: Este greu de răspuns. Nu ştiu,probabil o piesă instrumentală a lui Frank Zappa (cum ar fi "Peaches enRegalia"), o melodie care are nişte schimbări de ritm neaşteptate şi careare un vag stil experimental, dar la suprafaţă este foarte accesibil şi plăcuturechii.

Rep.: Cum vă hotărâţi asupra structuriicărţilor dumneavoastră? Cum s-au întâmplat lucrurile în cazul cărţii"Înspăimântătoarea viaţă personală a lui Maxwell Sim"?

J.C.: Mereu încerc să fac cărţile melecât mai accesibile cu putinţă şi, ulterior, îmi dau seama că nu am reuşit şi căam ajuns să scriu ceva foarte complicat. În cazul lui Maxwell, am vrut să scriuo poveste simplă, la persoana I, spusă de personajul principal. Dar, după puţintimp, am realizat că formula aceasta avea cam multe restricţii şi am avutnevoie de alte puncte de vedere. Atunci am avut ideea de a include în povestepatru texte separate, care se presupune că au fost scrise de un alt personaj.Ideea răsturnării de situaţie din capitolul final mi-a venit în ultima etapă încare am scris cartea. Aşa că ideea de a scrie un roman de o "simplitateclasică", idealul meu dintotdeauna, s-a destrămat din nou.

Rep.: Aţi declarat, la un moment dat,că atunci când trebuie să vă decideţi asupra temei unui nou roman, lăsaţiideile care vă vin să se lupte între ele şi aşteptaţi să vedeţi care câştigă. Acâştigat vreo idee până acum?

J.C: Este prea devreme să mă pronunţ. Luptaîncă are loc în mine! Dar nu am mai scris ficţiune de peste un an şi mereu măsimt anxios şi nu sunt în largul meu când nu scriu, aşa că sper că, în curând,va fi un câştigător.

Jonathan Coe, născut în1961, la Birmingham, a studiat la Trinity College, Cambridge, luându-şi apoidoctoratul la Warwick University. Primele sale romane, "Femeiaîntâmplătoare" (1987), "Un strop de dragoste" (1989) şi"Piticii morţii" (1990; Polirom 2006) impun o nouă voce a literaturiibritanice contemporane.

Pentru romanul "Cehăcuială!" (1994; Polirom, 2008) i-a fost decernat John Llewelyn RhysPrize în Marea Britanie şi Le Prix du Meilleur Livre Etranger în Franţa, iarpentru "Casa somnului" (1997; Polirom, 2001), considerată capodoperasa, Writers' Guild Award şi Prix Medicis Etranger. La Editura Polirom i-au maiapărut volumele "Clubul putregaiurilor" (2004), "Cerculînchis" (2006) şi "Ploaia înainte să cadă" (2009).


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639237-03-21



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image