2016-12-07 12:41

SPECIAL


Ionel Blănculescu: Criza economică va mai dura cinci ani

 |  15:16
Ionel Blănculescu: Criza economică va mai dura cinci ani

Criza economică nu va dispărea până în 2015,dar, paradoxal, România ar putea traversa perioada care urmează mult maiconfortabil dacă guvernanţii ar lua o serie de măsuri simple, cu impact imediatşi dacă nu ar mai încerca să se ingereze în mediul economic. Aceasta esteopinia analistului financiar Ionel Blănculescu, fost preşedinte al Autorităţiipentru Administrarea Activelor Bancare şi fost ministru al controlului înguvernarea PSD. Blănculescu afirmă căşi în actualele condiţii de criză, economia României se mişcă destul de bine şiar putea depăşi cu succes momentul critic în care se află dacă Guvernul nu arinterveni cu măsuri brutale care înăbuşă orice încercare de relansare.

-Care este starea economieiromâneşti în acest moment? Mai poate fi salvat ceva?

-I.B: Fundamental vorbind,economia României nu o duce atât dedificil pe cât pare. Problema e aceea că, aparent, există două economii: una realăşi una teoretică, fabricată, cu care operează guvernanţii. În economia reală, 80%din capitalul total al firmelor îl reprezintă capitalul străin. Aceste firme îşicontinuă activitatea în mod normal, pentru că sunt conectate la economiaglobală, în timp ce economia teoretică pare lovită fatal. Că economia Românieinu o duce atât de rău o demonstrează cifrele: în 2007, cifra de afaceri aRomâniei a fost de 234 miliarde de euro, iar în 2008, an de „boom” economic, de260 miliarde de euro, la un produs intern brut mediu de 130 miliarde de euro.Dacă statul nu ar interveni brutal în economie şi ar lăsa piaţa liberă, aceastas-ar autoregla cu siguranţă. Din păcate, sistemul actual de guvernare poateîngropa economia.

-Când vaieşi România din criza economică?

-I.B.: Româniava ieşi din criză atunci când lumea va ieşi din criză. Şi, în opinia mea, crizamondială va înceta în momentul în care 40% din actuala infrastructură vadispărea. În acest moment, s-a ajuns la o reducere de 20-25% a activelormondiale. În România, criza va avea douăetape: prima se derulează între 2009 şi 2012 şi reprezintă „nucleul dur” alacesteia, iar cea de-a doua se va desfăşura în intervalul 2012-2015, când crizase va metamorfoza în alte stări. Urmează situaţii dramatice pentru bugetul destat. De exemplu, 2012 şi 2013 vor fi ani de vârf pentru plata datoriei externecătre FMI. Va trebui să rambursăm numai către FMI circa 5,4 miliarde de euro pean, la care se vor adăuga alte plăţi scadente. Bugetul va fi stors ca o cârpăla momentul respectiv.

În mod paradoxal, situaţia din România s-ar putea rezolva foarte simplu, încondiţiile în care combaterea evaziunii fiscale ar deveni o prioritatenaţională. Dacă s-ar insista pentru reducerea semnificativă a acesteia, s-arputea aduce în plus 10-15 miliarde de euro pe an la bugetul de stat. Pentruasta însă, Garda Financiară ar trebui să devină o instituţie independentă.

-Cât deeficiente sunt măsurile anticriză puse în practică de Guvern până la acestmoment?

-I.B.: S-aacţionat total greşit, şi acesta este motivul pentru care România nu iese dincriză. Toate planurile anticriză anunţate sunt eronate. Asistăm de fapt la unexperiment făcut în economia teoretică, virtuală, cea cu care opereazăguvernanţii. Executivul a ales să meargă pe creşterea fiscalităţii, o măsurăantieconomică şi în condiţii normale, dar mai ales pe timp de criză... MajorareaTVA reprezintă deja o lovitură fatală pentru economie, fiind o măsură totalgreşită, pentru că va afecta consumul şi va determina o creştere masivă aevaziunii fiscale, care era oricum la un nivel foarte mare. Cota de TVA trebuiereadusă la 19%, iar la produsele de bază trebuie scăzută la 5%, aşa cum este înmajoritatea ţărilor europene. „Îngrijorarea” afişată de unii miniştri care spuncă preţurile nu vor scădea dacă TVA revine la 19% este falsă. Piaţa întotdeaunareglează preţurile, iar acestea cu siguranţă vor da înapoi. Şi până la urmă,orice scădere de fiscalitate va duce la creşterea veniturilor bugetare.

-Cemăsuri ar trebui să ia Guvernul pentru a ajuta economia să iasă din criză?

-I.B.: Înprimul rând, Guvernul nu ar trebui să vorbească despre salvarea economiei şinici să se ingereze în mediul economic! Este incorect! Guvernanţii ar trebui săvorbească, în primul rând, despre restructurarea entităţilor de stat care mergprost pentru că sunt supercăpuşate. O altă măsură strict necesară trebuie săfie aceea de restrângere a sistemului bugetar, începând cu plafonarea, prinlege, a câştigurilor angajaţilor cu funcţii de conducere la maximum 7.000 de eurolunar, faţă de 20.000-30.000 de euro în prezent. Apoi, trebuie tăiate la sânge cheltuielilebugetare. Impozitul minim trebuie înlocuit cu cel forfetar şi trebuie iniţiatăo lege corectă a parteneriatului public-privat. Spun asta pentru că actualalege este total inoperantă, întrucât nu stabileşte adevăratele coordonatepentru intrarea statului în afaceri. Legea trebuie să stipuleze modul în carestatul poate desemna companiile cu care participă la un proiect public-privat. Olege bună a parteneriatului public-privat ar aduce investiţii importante înRomânia, s-ar da drumul la afaceri extraordinare.

Pe de altă parte, este absolut necesară o restructurare totală a sistemuluide achiziţii publice, pentru care se alocă anual între 12 şi 15 miliarde deeuro. Aici se pierd foarte multe oportunităţi şi bani şi, mai important, sedistruge imaginea externă a României din cauza modului dezastruos în care se deruleazălicitaţiile. În plus, nu există un sistem de monitorizare a acestor licitaţii,întrucât activitatea ANRMAP, singura instituţie a statului implicată, estepractic inexistentă, întrucât nu poate da decizii pe litera legii. Altfel spus,ANRMAP este o instituţie inutilă. Ce să mai vorbim despre Consiliul deSoluţionare a Contestaţiilor, care a dovedit de nenumărate ori că acţionează înmod clientelar, favorizând când pe unii, când pe alţii, şi astfel căzând însarcina instanţelor de recurs, adică a Curţilor de Ape, sarcina soluţionăriireale a licitaţiilor contestate?

O altă măsură obligatorie în actualul context regional, când state vecineprecum Ungaria şi Bulgaria reduc impozitele pentru a atrage investiţii şi forţăde muncă, este păstrarea cotei unice de impozitare la 16% sau chiar scăderea eila 10%. În România însă, Guvernul a optat pentru creşterea fiscalităţii şi„penalizarea” firmelor care fac performanţă, astfel că nu e de mirare că înprezent sute de firme româneşti se înregistrează în ţări vecine unde impozitelesunt mult mai mici, nemaivorbind de alte zone din lume, acolo unde relocareacompaniilor este permanentă. Nu în ultimul rând, trebuie scăzută fiscalitateape forţa de muncă.

În ceea ce priveşte impozitarea pensiilor, acest lucru se poate face, dartrebuie să existe totuşi un nivel minim neimpozabil la pensiile sub 1.000 de lei.Totodată, cred că impozitarea pensiilor între 1.000 şi 3.000 de lei trebuiefăcută în mod gradual.

-Ministrulfinanţelor, Sebastian Vlădescu, s-a declarat, recent, un susţinător al impozităriiprogresive a veniturilor persoanelor fizice. Credeţi că ar fi oportună orevenire la vechiul sistem de impozite?

-I.B.: Sistemulprogresiv de impozitare este în fapt o discriminare de tip comunist. Marilestate l-au preluat doar la un anumit moment în istoria lor. Ţările care încă îlmai practică percep între 15 şi 30% până la maximum 40% din venituri, dar lasalarii de mii de euro, nu de sute de euro. Dacă România ar reveni la el dupăce l-a abandonat, ar fi prima mişcare de acest tip din istoria financiară.Impozitul progresiv ar fi o lovitură pentru mişcarea salarială din România. Ar fiafectate, practic, cele 4,6 milioane de persoane angajate. Ar apărea odemotivare în întreg sistemul, precum şi noi „soluţii” de evaziune. Angajaţiin-ar mai fi egali în faţa legii fiscale, iar cei care fac performanţă ar fi„sancţionaţi” cu impozit de 40% din venituri. Pe de altă parte, şi din punct devedere constituţional este ilegal să aplici o cotă diferenţiată de impozit înfuncţie de venit. De pildă, un angajat cu un salariu de 200 de euro plăteşteacum impozit de 16%, adică 32 de euro.Un salariat care câstigă 1.000 de euro plăteşte tot 16%, adică 160 de euro, de cinciori mai mult. De ce ar trebui ca salariatul care câştigă 200 de euro să rămânăla cota de 32 de euro, iar cel cu 1.000 de euro, care are altă pregătire şialtă perfomanţă să plătească 400 de euro, adică de 12 ori mai mult ca celălalt?E acesta un mod echitabil de a gândi? Nu ar trebui ca toţi cetăţenii să fie egaliîn faţa legii, chiar şi a celei financiare? De ce ar trebui să participăm în moddiferenţiat la crearea veniturilor statului din impozitele pe salarii sau dinimpozitele pe profit plătite de companii?

-PremierulEmil Boc a anunţat că se va renunţa din toamnă la impozitul minim impusfirmelor mici şi mijlocii. Este aceasta o recunoaştere a unui eşec?

-I.B.: Impozitulminim este o taxă grotească. Trebuie eliminat cât mai repede, pentru că esteilegal, şi înlocuit cu impozitul forfetar, care se aplică în multe state. Statula luat pur şi simplu bani din buzunarele întreprinzătorilor fără să se jenezeşi fără să ofere nimic în schimb. Rezultatul: 300.000 de companii au fostdesfiinţate. În fapt, unele din acestea s-au metamorfozat, adică funcţioneazăîn continuare la negru, fără să mai plătească nici un impozit, nici măcar câtplăteau inainte.

-Guvernula mai propus recent o măsură care pare „năstruşnică”: impozitarea averiiafişate. Credeţi că e posibil de aplicat?

-I.B.: Esteo tâmpenie, o „petardă” menită să hrănească orgoliul sărăcimii. Se presupune căaverea afişată este neimpozitată. Atunci, înseamnă că este ilegală şi oriceimpozit înseamnă o legalizare a ei. Astfel, statul ar legaliza o infracţiune. Nupoate exista un impozit pe o avere afişată, este doar o declaraţie populistă aunor politicieni disperaţi. În cazul averilor care nu pot fi justificate sepoate aplica o singură măsură: confiscarea, după un proces corect.

-MinisterulFinanţelor a propus un pachet de măsuri antievaziune. Multe dintre acestea aufost respinse de Comisia Europeană, întrucât încălcau Tratatul de aderare. Cear trebui să facă statul pentru a reduce acest flagel?

-I.B.: Pepartea de evaziune fiscală s-a declanşat un adevărat „concurs de soluţii”.Acest lucru nu s-ar fi întâmplat dacă Garda Financiară şi Vama nu ar fi fosttrecute din nou în subordinea Ministerului de Finanţe în anul 2005. Practic,prin această mişcare, s-au pierdut cinci ani în lupta împotriva evaziunii, astfelcă Guvernul a ajuns acum să ia bani de la mame, sugari sau pensionari, pentru acârpi bugetul. Dacă legea pe care eu am iniţiat-o şi promovat-o începând cuanul 2004 ar fi fost aplicată, nu s-ar fi ajuns aici. În 2003, cu sprijinulAmbasadei SUA, am conceput un proiect de lege prin care evaziunea fiscală eraasociată cu crima. Un an m-am străduit să îl promovez în interiorul PSD şi amreuşit acest lucru în octombrie 2004, profitând de campania electorală. PSD apierdut însă alegerile şi, după două luni, cei care le-au câştigat au scosproiectul de lege din dezbatere, propunând ceva mai târziu un alt proiect multmai permisiv. Astfel că Garda Financiară este şi în prezent în subordineaMinisterului Finanţelor, în condiţiile în care ea ar trebui să controleze,practic, în cazuri de evaziune fiscală, inclusiv această instituţie. Ne aflămîntr-un real conflict de interese. Ar trebui să luăm exemplul Italiei, acolounde există o Gardă puternică, autonomă, independentă şi militarizată, cu unefectiv de 60.000 de angajaţi, înzestrată de la avioane de luptă până lasubmarine, mijloace cu care se luptă împotriva evazioniştilor, condusă directde un general de corp de armată şi aflată sub autoritatea ministruluifinanţelor.

Soluţia salvatoare pentru combaterea crizei economico-financiare mondialeşi, implicit, a celei proprie, naţionale, care afectează economia României, oreprezintă o disciplină financiară fermă, cu rezultate concrete în combatereaevaziunii fiscale, pe fondul scăderii obligatorii a fiscalităţii şi încontextul respectului necesar acordat de către Guvern mediului economic.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638939-06-23



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image