2018-04-22 00:01


Episodul 1. JURNAL IMEDIAT de Gelu Tudoroniu, ofiţer al Armatei. Sursa Felicia: „Ceva nu este în regulă la Timişoara”

 |  21:01
Episodul 1. JURNAL IMEDIAT de Gelu Tudoroniu, ofiţer al Armatei. Sursa Felicia: „Ceva nu este în regulă la Timişoara”

15 Decembrie 1989 (Vineri). Nimic nu prevesteşte faptele ce se vor derula în zilele următoare. Domneşte o linişte neverosimilă, ori este poate acalmia dinaintea furtunii. Nici o ştire. Nici chiar emisiunile posturilor de radio Vocea Americii şi Europa Liberă, atât de cunoscute nouă, nu prognozează trepidaţia seismică ce se va declanşa la Timişoara.

Aflată la răspântie de drumuri, cu o semnificaţie geopolitică de prim ordin. România va focaliza timp de o săptămână atenţia întregii planete Pământ. Unde te duci, în oraş sau în judeţ dai de ruşi (ori sovietici nu?). Cei mai mulţi se învârt pe la Piaţa Sârbilor şi la Hotel Parc. Baza lor este însă la Vama Porţile de Fier I. Staţionează în grupuri în jurul unor primusuri care fierb ceaiul ziua şi noaptea. Sunt bine făcuţi, bine echipaţi şi probabil bine dotaţi. Se odihnesc în maşinile lor Ladă şi Volga fără să ia în seamă frigul iernii.

De la Timişoara, Felicia, fiica cea mare, îmi spune că ceva nu este în regulă, în complexul studenţesc problemele se complică şi că se va muta pentru mai multă siguranţă, până la vacanţă, la Marghitas o cunoştinţă mai veche. De altfel, căminul de fete nr. 13, socotit între cele mai bune, este îngheţat în continuare. Dar altceva este fierbinte probabil. Se grăbeşte, la telefonul acela unde se vorbeşte pe gratis cu ţara, e coadă şi îmi dă să înţeleg în puţine cuvinte că se pregăteşte ceva asemănător cu demonstraţia studenţilor după meciul de fotbal cu Danemarca. Fulgii albi ce vin agale la aterizare mă trimit cu gândul la cea foarte veche urare de colind: „...semne bune anul are”. Oare?!

16 Decembrie 1989 (sâmbătă)

Zi memorabilă pentru Timişoara, pentru locuitorii ei, care printr-un curaj vecin cu nebunia, prin eroism şi demnitate vor scrie o pagină de istorie nouă, extraordinară.

Nimeni, înafara de ei, nu va putea înţelege vreodată starea de spirit a celor ieşiţi în stradă să ceară libertate. Începând cu această zi, puţinii curajoşi vor fi din ce în ce mai mulţi, paşii făcuţi în piaţa Operei şi pe bulevardele oraşului de pe Bega vor fi tot mai hotărâţi şi mai siguri, rândurile se vor strânge cu fiecare ceas transformându-se în coloane de atac, imbatabile, cu un ţel precis – victorie cu orice preţ.

Batalioanele ad-hoc ale Revoluţiei a căror suflet îl reprezintă tinerii, a căror forţă o reprezintă muncitorii marilor întreprinderi timişorene îşi fixează direcţia de acţiune-înainte. Altfel nici nu se poate căci, cale de întors nu mai este, iar istoria, ca şi viaţa, merge doar înainte.

Acceleratul 124 degajează la 03.15 gara severineană. Bătrânul club muncitoresc Patria apare pentru o clipă în ceaţa dimineţii. Apoi umbrele vaselor se înşiruie şi se amestecă în lungul cheiului. Remorchere civile, (desluşesc cifrele 8206 pe

un şlep vechi), câteva dragoare militare aliniate lângă piciorul podului celebru, construit de Apolodor, nave grănicereşti, apoi Topolniţa cea mereu tulbure şi gata, urcăm Balota. Cobor în gara Băniei şi mă întâlnesc, întâmplător, cu lt. colonelul Ilie Marin care pleacă spre capitală la bilanţul anual ce se va desfăşura mâine la Marele Stat Major.

Neastâmpărat, vioi, vorbeşte ca un crainic sportiv. Îi urmăresc mişcările pe peronul mozaicat. Scund şi încotoşmănat, seamănă cu un general rus dintr-un film cu Marele Război pentru Apărarea Patriei. Instantaneu pronostichez că se va întoarce avansat colonel. Are el pe cineva acolo sus care îl iubeşte şi apoi, după cum îl venerează pe Ceauşescu...

În rest, o linişte aparentă, care nu spune nimic.

17 decembrie 1989 (duminica)

Lupta împotriva lui Ceauşescu nu a început ieri la Timişoara odată cu strigătul disperat – jos Ceauşescu, al tânărului urcat pe un tramvai în piaţa Maria, la doi paşi de casa pastorului reformat Tökes. Teoretic aceasta s-a declanşat în ziua fatidică în care cizmarul a fost ales să conducă destinele românilor. Obiectivul concret al Revoluţiei aflate în desfăşurare este lichidarea dictaturii sale. La acest obiectiv românii vor mai adăuga şi altele. O zi călduţă şi murdară de ceaţă, amestecată cu amoniacul ce pluteşte dinspre Combinatul Chimic de la Işalniţa. În Craiova e iarnă, tristeţe şi mizerie. Instantaneu, rememorez, îmi imaginez şi compar imaginile cu decorul de simfonie pastorală atribuit de Cristian Ţopescu Braşovului în transmisia sportivă de alaltăieri.

În aşteptarea unui răspuns, mă mişc pe aleea centrală a Spitalului Militar împreună cu un pacient, cunoştinţă de moment. Întâmplător, sergentul major Grosu lucrează la Securitate şi este moldovean. Pentru o clipă, în capătul aleii îl zăresc pe generalul Roşu în civil. Ce-o căuta la ora asta pe aici? Îl întreb pe subofiţer, în glumă, dacă nu cumva este rudă cu fostul prim secretar al R.S.S. Moldova – Simion Grosu, dat jos luna trecută la Chişinău. Tocmai aş fi vrut să-l întreb dacă...

Este ora 17.00. Liniştea este sfâşiată de sunetul tăios al goarnei. O auzisem de mai multe ori în acea zi, semnalele ei fuseseră obişnuite. Câţiva soldaţi în kaki, căţăraţi pe gardul ce desparte Spitalul Militar de regimentul mecanizat (UM01026) fumează împreună cu alţii în halate cenuşii. Pe strada Caracal trece rar câte o maşină. Santinelă de la postul patru, un soldat bine legat, îşi numără – pentru a câta oară paşii? 85 până la chioşcul alimentar, 52 spre farmacie.

Ascult, nu ştiu de ce, cu atenţie. Este ceva nefiresc şi mă opresc. Este o zi de duminică şi totuşi goarna sună ALARMA. Sunetul ei este un strigăt deznădăjduit care se doreşte ascultat, parcă implora ieşirea din starea de nepăsare a celor din jurul ei. Se întâmpla ceva. După câteva minute, acolo, în perimetul acela kaki totul prinde viaţă.

Comenzi seci şi grupuri tot mai compacte de militari aleargă între pavilioane.

Ora 17.15. De peste stradă, maşinile de serviciu ale Comandamentului Diviziei 2 Mecanizată ţâşnesc cu viteză spre oraş. Agenţii, numai în talie, cu pistoale mitralieră în mână aleargă şi ei, cu ordine precise spre adrese din cartierele oraşului. Toată după-amiaza forfota mare în zona străzii Caracal unde sunt grupate câteva unităţi. Ziua este pe sfârşite.

- Tova’ maior, ce-o fi?

Ce să-i răspund? Încerc câteva telefoane la cunoscuţi din oraş. La Neagoe nu răspunde nimeni, la Giorgi aflu că a venit o maşină şi a plecat la unitate. Telefonul de la secţia interne nu mai înghite banii şi degeaba îl altoiesc cu câţiva pumni.

De ce alarma? Un MIG urca şi el în seară pe deasupra uzinei de autoturisme.

De ce alarma?!! O şterg totuşi în oraş, găsesc un interurban neblocat şi aflu că la 17.50 comandamentul nostru din Severin a fost alarmat, că s-a şi transmis ordinul la unităţile de pe teritoriu.

- Eu ce fac, vin?

- Ai răbdare, vei primi ordin, îmi spune colonelul

Nicolau.

Prind greu familia maiorului Manoiu la Timişoara. Bag toate monedele în automat. Şi merită. Telegrafic aflu: coloane de muncitori în minicartierul studenţesc, apoi în cartierele muncitoreşti. Miting anticomunist la Catedrală: „Azi în Timişoara – mâine în toată ţara!”. Arestări făcute de miliţie şi securitate. Astea, ieri. În cursul nopţii s-a tras pe Calea Lipovei şi pe Calea Girocului. La D18Mc. s-a primit ordinul transmis de la A 3-a, de lt. col. Ilie Marin, de chemare a cadrelor din concediu şi de purtare obligatorie de către ofiţeri a armamentului din dotare. Tonul cade neaşteptat şi sunetul lui prelung şi din ce în ce mai slab seamănă cu cel al electrocardiografului ce semnalează ultimele pâlpâiri ale unei vieţi.

(Va urma)


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-05-14

Documente:

TAGURI: decembrie, 89, revoluţie, gelu, tudoroniu, severin, tudor, răţoi, militar, ofiţer, arhive, mehedinţi, garnizoană, timişoara





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova