2016-12-07 10:55

SPECIAL


„Lăsați-ne pe noi să hotărâm dacă iertăm sau nu”. 21 decembrie 2010 - 21 de ani de durere și întrebări pentru rudele celor uciși

 |  17:15
„Lăsați-ne pe noi să hotărâm dacă iertăm sau nu”. 21 decembrie 2010 - 21 de ani de durere și întrebări pentru rudele celor uciși

În urmă cu 21 de ani, pe data de 21 decembrie, în fațaSălii Dalles câțiva tineri au murit strigând: Libertate. Alții au fost răniți,mutilați. Mulți au plecat din țară, după, dezamăgiți și cu inima strânsă. Azi,morții Revoluției române sunt pomeniți din ce în ce mai puțin și, de obicei,numai când se apropie Crăciunul.

Ținea o carte derugăciuni la piept

Dintre tineriisecerați de gloanțe în fața Salii Dalles în seara de 21 decembrie ’89, MihaiGâtlan a fost primul ucis. Așa s-a întâmplat. Apoi au urmat ceilalți. Mihai îșidorea din tot sufletul să fie liber. A murit - cu gândul că face ceva pentruțară - lovit de un camion militar și apoi împușcat. Ultimul lui cuvânt, înaintede a fi lovit de glonț, a fost „LIBERTATE”, au spus prietenii care îl însoțeau.Un cuvânt care azi nu mai înseamnă nimic pentru unii… „Mihăiță avea 19 ani șiar fi vrut să dea la Teologie, își amintește Ion Gâtlan, tatăl lui. Purtaîntotdeauna la el o carte de rugăciuni. O avea de la 15 ani. Când l-am luat dela morgă o avea la el. O ținuse la piept și era pătată de sânge! A muritprimul, pe la 5 și jumătate.”

Ca MihaiGâtlan au murit mulți în Decembrie 1989. Părinții, frații, copiii și soțiilecare au rămas cu sufletul ars de dor și chin încă îi mai plâng. „V-ațiîntrebat vreodată cum primim noi, părinți, văduve, copii, urmași, SfinteleSărbători ale Nașterii Domnului? Suntem convinși că dumneavoastră, înfamilie, aveți parte de sărbători fericite. Noi, domnilor, (politicieni, n.r.)mai ales părinții care și-au pierdut singurul copil sau văduvele care ducpovara familiilor, retrăim an de an drama din Decembrie ´89 și ne întrebămîncontinuare: cine a tras? De aceea, lăsați-ne pe noi să hotărâm dacă iertămsau nu. Măcar atâta lucru să putem face.” ReprezentanțiiComitetului Asociației pentru Cinstirea Eroilor Martiri ai Revoluției.

Avea 19 ani și îl chema Mihail

Şi iar s-amai scurs o vreme peste mormintele pline de flori, peste sufletele singure şicernite ale celor rămaşi, care aşteaptă un răspuns. Au trecut 21 ani de laaşa-zisa Revoluţie, revoltă populară sau lovitură de stat, cum vrea să onumească fiecare. 21 de ani de promisiuni, de minciuni, de umilinţe şitergiversări în aflarea adevărului. Şi crucile sunt acolo, în cimitirul Eroilordin București, albe, parcă luminând și ridicând din umeri. Stau drepte ca niştedegete disperate şi acuzatoare întinse spre noi, cei vii, grabiţi şi egoişti,uneori nepăsători, aşa cum trecem zilnic prin faţa lor, cocoţaţi în noilenoastre maşini cu aer condiţionat sau simplu, pe jos. Vine Crăciunul. Darpentru rudele celor peste 280 de martiri înmormântaţi aici acest lucru înseamnăo rană mereu vie. Lacrimile părinţilor refuză să se usuce pe obraji. Existăcopii care și-au cunoscut tații sau unchii din poze. Toţi membrii Asociaţieipentru Cinstirea Eroilor Martiri ai Revoluţiei din Decembrie ´89 au pierdut pecâte cineva drag. Acum, înainte de sărbători, cimitirul e plin de rude care vinsă aprindă câte o lumânare și să-și plângă morții. Un bătrânel mângâie o cruceși plânge încet. „Mi l-au omorât nenorociții, oftează șubred. Ce vină avea? Ce-afăcut? Mi-e silă când apar politicienii în fiecare decembrie şi pun coroane deflori. Aici e loc sfânt! Îi vezi pe toţi după aia cum mimează interesul şisuferinţa la televizor. Dar ia să le moară și lor copiii împușcați, să vinăacasă în patru scânduri, plini de sânge și de lovituri, de nici nu-i mairecunoști…”. În timp ce tatăl vorbeşte, se stârneşte ninsoarea. Lacrimi degheață venite din cer. Cu palmele tremurânde, tatăl le şterge. Drăgăstos. Darele tot cad peste creştetul părintelui îndurerat, peste crucea din marmură,peste fotografia din care priveşte, plin de viață, un tânăr inocent. Era doarun puşti. Avea 19 ani și îl chema Mihail.

„Cumpărăturile pentru botez le-am folosit pentruînmormântare”

Ninsoareanu se oprește. S-a spart cerul deasupra morților noștri din Decembrie ´89. Omamă pune flori proaspete peste mormântul copilului ei, Florian Ciungan. „Iarl-am visat“, suspină femeia. Mereu îl visez. Se făcea că era îmbrăcat frumos,în nişte straie împărăteşti. Of, of, mi-e așa de dor de el, încât simt că mătopesc! Copilașul meu, l-am ținut în brațe, l-am crescut cu greu, că așa erauvremurile, l-am alăptat, l-am strâns la piept de atâtea ori, îi pupam tălpițelecând era mic și se gâdila... Ce dor îmi e de el, Doamne, ce dor!!!” LângăFlorian „doarme” Eugen, născut pe 22 decembrie 1960 şi mort de Crăciun, pe 25decembrie 1989. Şi la el a venit mama cu flori și cu lacrimi pe obraji.

Coboarăfrigul iute printre cruci. E seară. Arome de candelă şi de brad urcă sfios spreporţile norilor. „Cumpărăturile făcute pentru botezul copilului nostru de 2 anile-am folosit pentru înmormântarea bărbatului meu, Gheorghe Alexandru,mărturisește o femeie cernită. A fost șofer la autobaza Ferentari. Era un omtare bun. A murit pe 24 decembrie, în timp ce-ți făcea traseul, lângă fostaacademie Ștefan Gheorghiu. Mi-a rămas copilul, dar nici el nu poate umple goluldin sufletul meu.”

„Mama e tot aşa... Teplânge.”

Undeva,spre marginea cimitirului, aproape de ieşire, pâlpâie o lumânare. Un tată cubascul în mâini, stă în genunchi lângă crucea copilului său. Omul nu plânge. Numai poate. Zâmbeşte încontinuu şi mângâie mormântul, în neştire. Îl sărutăafectuos. Îi șoptește: „Dragu’ tatii, drag! Ce mai faci? Eu, cum mă știi. Sorata s-a măritat, are şi un băieţel. Lică e în America, Loredana a intrat lafacultate. Mama e tot aşa... Te plânge. Te aşteaptă. Stă toată ziua cu pozeletale de când erai mic și le pupă. Hai, că io mă duc. E noapte. Să fii cumintepe acolo pe unde ești, da?“. Şi bietul tată se ridică greu, iar cuvintele luiînecate în durere se destramă liniştit, cuminţi, în albul ninsorii care înghiteorașul vesel, nepăsător și plin de luminițe.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638952-04-11

Mai multe imagini:
„Lăsați-ne pe noi să hotărâm dacă iertăm sau nu”. 21 decembrie 2010 - 21 de ani de durere și întrebări pentru rudele celor uciși
zoom
„Lăsați-ne pe noi să hotărâm dacă iertăm sau nu”. 21 decembrie 2010 - 21 de ani de durere și întrebări pentru rudele celor uciși
zoom
„Lăsați-ne pe noi să hotărâm dacă iertăm sau nu”. 21 decembrie 2010 - 21 de ani de durere și întrebări pentru rudele celor uciși
zoom

„Lăsați-ne pe noi să hotărâm dacă iertăm sau nu”. 21 decembrie 2010 - 21 de ani de durere și întrebări pentru rudele celor uciși
zoom



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

DETECTIV
26 Dec 2010

CEI CARE SUNT MORTII VII,CARE-I TRAIESTE VIATA PE EI,CE-SI DUC ZILELE UMILE IN SARACIE SUNT LA FEL VICTIMILE DORINTEI DE INAVUTIRE A UNORA...DACA MUREAM CU TOTII IN 89 PE CINE MAI EXPLOATAU JAVRELE?!

Adauga un comentariu

Random image