2016-12-04 06:16

SPECIAL


Maia Morgenstern, despre patimile de dupa ''Patimile lui Cristos'': Am fost pedepsită din cauza controverselor pe care le-a creat filmul

 |  18:52
Maia Morgenstern, despre patimile de dupa ''Patimile lui Cristos'': Am fost pedepsită din cauza controverselor pe care le-a creat filmul

Pe Maia Morgenstern am întâlnit-o, de curând, la Teatrul Naţional, undea venit cu metroul, cu două ore înainte de a urca pe scenă. În cabina sa, întimp ce se aranja pentru spectacol, am stat de vorbă pe îndelete cu actriţaaleasă de Mel Gibson să intre în pielea Fecioarei Maria, în 2004. Iar când amîntrebat-o de ce nu a mai făcut apoi parte din alte proiecte turnate pesteOcean, alături de actori consacraţi lângă care şi-a câştigat de mult locul, mi-a spus că a fost pedepsităpentru a fi jucat în “Patimile lui Cristos”. Am descoperit-o pe MaiaMorgenstern aşa cum mi-o imaginam: o artistă de o fineţe ieşită din comun, careîşi iubeşte profesia indiferent că o practică aici sau la Hollywood.

Mi-aţi spus că aţi ajuns cu metroul, în seara asta, la teatru. Circulaţicu metroul, nu aveţi orgoliul celebrităţii?

Păi, nu sunt atât de bogată încât să-mi pot permite să circul altfel şisă-mi pierd vremea! Orice altă formă de a mă deplasa, sincer vorbind, epierdere de vreme. Vreau să câştig timp, or, cu metroul, pe lângă faptul cădurează mai puţin să ajungi dintr-un loc în altul, vezi oameni! Şi într-o zi,când eşti deprimat, când ai impresia că nimic nu merge şi n-o să mai meargă,îţi zâmbeşte cineva! Iar lucrul ăsta mă bucură foarte mult.

Aveţi, deci, şi zile proaste…

Sigur, şi foarte proaste. La ele e limpede că noi înşine contribuim, cuprostiile din capul nostru, cu gânduri negre care aduc alte gânduri negre...

Şi cum vă alungaţi stările acestea ca ele să nu transpară pe scenă?

Acum, nu vreau să sune ca o terapie, că teatrul nu e o terapie, dar ebenefic să te concentrezi, să-ţi doreşti din adâncul sufletului să creezi oaltă realitate. Nu ştiu un actor care să spună “măi, de mi-ar ieşi prost!”. Îţidoreşti să-ţi iasă bine, nu? Adică să ai acea forţă de a convinge, creând orealitate în care inviţi. Spectatorii trebuie să ţi se alăture în trăirea uneiexperienţe. O realitate de fum, care se risipeşte după două ore. Poate rămâneun gând, o senzaţie, o percepţie…

Asta credeţi că este menirea actorului?

Sigur că da, care ar fi alta?

Pot exista un milion de răspunsuri…

Nu, cred că asta este. O definiţie mai bună decât cea a lui Aristoteln-am citit: menirea teatrului este aceea de a înfiora publicul, oamenii, de a-iface să se emoţioneze, să se gândească, de a inspira. Este un gând, o aplecare,o formă de grijă. Am grijă să nu existe un echilibru care odată spart, odatăbruiat, odată desfiinţat, atrage după sine mari nenorociri.

Cum vedeţi dvs. teatrul de astăzi? În ce etapa se află el?

În etapa în care se află de-o viaţă: a căutării. Caută, se caută.Asumându-şi condiţia efemerului.

Privind în urma…

Privesc înainte, privesc înainte, privesc înainte! (zâmbeşte)

Dar vă duc, totuşi, cu gândul puţin mai în urmă: v-aţi fi dorit un altparcurs profesional?

Nu, chiar nu.

Regretaţi ceva?

Sigur, regret o groază de lucruri! O mulţime!

Care sunt acelea?

Nu vreau să vi le spun şi nici n-o să vi le spun vreodată. Eu cusinceritatea merg până unde pot, aşa cum pot eu. Când nu mai pot, ori mint, orispun că m-am oprit.

Vă mulţumesc, atunci, că nu mă minţiţi! Ştiu că aţi vorbit mult desprece urmează să vă întreb, despre celebrul film “Patimile lui Cristos”…

Dar a trecut, haideţi să vorbim şi despre altceva!

Sigur că vorbim şi despre altceva, dar vreau să vă întreb: acel succescum de nu a adus cu sine alte proiecte peste Ocean?

E normal, pentru că am fost pedepsită, mi s-a şi spus lucrul ăsta! Mis-a spus textual.

Din cauza tuturor controverselor pe care filmul le-a provocat?

Da, da…Şi mi-a fost greu un timp şi după aia… am luat-o, pur şi simplu,de la capăt. Acum nu mai am nici un fel de sentiment vizavi de acest episod.Doar am constatat, am luat act şi nu mă las copleşită deloc. Sunt acelaşiartist. Pe lângă asta, nici n-am răspuns conform standardelor: “Acest rol mi-aschimbat viaţa”. Nu, acest rol nu mi-a schimbat viaţa sau concepţiile. A fost omare tragedie că n-am spus asta! De fapt, aici a fost problema, în ceea ce măpriveşte - pe lângă faptul că au fost discuţii de genul: “O evreică a jucat înfilmul ăsta!”, ca şi cum a fi actor e pe religii -, problema a fost că eu nu măaliniez, nu mă conformez, nu mă supun. M-au întrebat mulţi “şi acum, că aijucat acest rol, cum ţi-a schimbat destinul, concepţia, religia?”. “În nici unfel”, am răspuns. “Cum poţi să spui asta?”, au zis. Este un rol pe care l-amiubit, pe care l-am tratat cu toată seriozitatea, prin problematica pe care apus-o, prin modul interesant, complex în care am fost invitată să mă achit desarcinile profesionale.

Cine anume v-a pedepsit?

Asta n-am sa va spun.

După ce s-a încheiat acest proiect, aţi rămas în legătură cu Mel Gibson?

Da. Acum, când se poate, îi transmit câte un semn, o felicitare cuocazia sărbătorilor, iar domnia sa, atunci când doreşte să mă contacteze, să-mirăspundă, o face. Când nu poate, nu trebuie. Nu suntem prieteni.

Ce sentiment aveţi atunci când vă uitaţi la propriile dvs. filme?

Critic, duios… Nu-mi propun să mă obiectivez în mod absolut.

Primesc foarte des comunicate de presă despre fetele care joacă întelenovelele de la Acasa TV. În aceste comunicate, ele sunt numite “actriţe”,la fel ca dvs. sau ca doamna Olga Tudorache, de exemplu. E firesc să fie aşa?

Sunt tineri ac…domni şi doamne şi domnişoare care doresc, la modul celmai serios, să fie actori, să interpreteze nişte personaje. Cât reuşesc sau nu,asta e deja o chestiune care se poate discuta într-un alt context, de cătrealtcineva. Că doresc lucrul ăsta, că se luptă şi muncesc foarte serios pentruacest lucru e un fapt cât se poate de real.

Am fost pusă în dificultate când ar fi trebuit să spun “actriţă X” şi“actriţă Maia Morgenstern”.

Şi atunci, Harvey Keitel ce-ar fi trebuit să facă atunci când a fost pussă joace cu actriţa Maia Morgenstern din România? Cu toată sinceritatea văspun: am colaborat şi asta a fost.

Despre feminism ce părere aveţi?

Este expresia unor sute de ani de oprimare. Sigur că feministele potcădea într-o altă extremă şi-şi pot face mai mult rău. Sunt bolile unei copilării,chiar dacă ni se pare că feminismul a apus. Femeile n-au avut drept de vot! Nuconta părerea lor. Sigur că unele manifestări chiar sunt ridicole. Se ajunge lanişte teorii, postulate şi teze de râsul curcilor. Repet, cred că fac mai multrău decât bine.

Credeţi în ideea că femeia este egalul bărbatului şi uneori mai mult deatât?

Nu cred în generalităţi din astea. Fiecare om este ceea ce doreşteîntr-adevăr să fie. Depinde mult de educaţie, de context, de tradiţie, dar îngeneralizări nu cred.

Faceţi eforturi pentru a vă menţine în formă?

Da, se munceşte foarte mult la capitolul ăsta. Şi la sală, şi acasă, şiîn parc, cu fetele…foarte mult. Nu mă chinuiesc însă, îmi face plăcere, e oformă de respect faţă de corp, faţă de sănătatea mea. Am 50 de ani, azi-mâine!Nu mai fumez, am grijă cum mă hrănesc, cum mă hidratez. Vin şi bolile, maidevreme sau mai târziu. Ştiţi ce se întâmplă? E o chestiune de voinţă, de aopta pentru un anumit fel de viaţă. Sunt femei care nu se lăsă, nu devinnepăsătoare, nu-şi urăsc propria existenţă, propriul corp, propria vârstă. E oformă de respect, de a-mi simţi corpul prieten, de a-l ajuta. Şi minţii mele îiface bine. Căci trec anii, iar o delăsare cred că spune multe despre felul încare te respecţi, în care te iubeşti aşa cum eşti. Ca să poţi dărui celorlalţi,trebuie să te preţuieşti tu, pe tine însuţi. Dacă n-ai să fii tu convins să aiceva de dăruit, de spus, de comunicat, atunci…

Cu înaintarea în vârstă în ce fel de relaţie sunteţi?

Există amurguri superbe. Poţi să te sperii de noapte sau să priveştinoaptea înstelată, superbă şi catifelată. Depinde ce vrei. Ai un prilej deodihnă, atunci când chiar ţi-ai făcut treaba şi nu ai spaimele nopţii…atuncinoaptea e binefăcătoare. Şi păstrătoare a tainelor, a misterelor, a visului.Drag îmi e şi nu-mi e spaimă de vis.

Vorbiţi într-o poezie continuă. Aşa vorbiţi mereu?

Da. Evident că mai şi glumesc şi sunt şi multe alegorii pe care lefolosesc, şi aluzii, şi autoironie… Dar sunt gata să-mi asum păcatele,defectele, derapajele, şi atunci, din punctul ăsta de vedere, nu suntvulnerabilă.

Dar când sunteţi vulnerabilă?

Atunci când e vorba de copii, de sănătatea lor, de viaţă în familie, defelul în care merg lucrurile în familie.

MAIA, PE SCURT

Cântecul preferat: “Să ştii, măicuţa mea”, Dan Spătaru

Cartea preferată: Foarte greu de spus. “Don Quijote” de Cervantes, “Poveste despredragoste şi întuneric” de Amos Oz, “Iosif şi fraţii săi” a lui Thomas Mann.

Mâncarea preferată: Iaurt.

Cel mai drag rol: Nu, nu, nu-i drept! E o întrebare nepotrivită, cum le-a spus Buddhadiscipolilor săi când l-au întrebat pe care copil îl iubeşte cel mai mult.

Partea preferată a zilei: Sunt zile când serile sunt minunate, altele când îmi plac mai multdimineţile. Mai degrabă aş putea să spun care e partea cea mai neplăcută: ceadin zona prânzului, de la începutul după-amiezii, cu care nu sunt prietenădeloc.

Cel mai frumos loc dinlume: Acolo şi atunci unde sunt cu copiii mei,acela e timpul şi locul preferat.

Ce detest cel mai mult laoameni: Nu, nu detest. Nu mă situez undeva în afară,ca să judec astfel.

Cel mai fericită am fost: De fiecare dată când s-au născut copiii mei.

Cel mai nefercită: Despre asta nu discut. Dar, evident, e legat de dispariţia mamei.Pentru că au fost momente în care credeam că “o nefericire mai mare ca asta nupoate exista”. Şi, de fapt, a venit peste, şi a venit peste, şi peste…

Pe Maia Morgenstern oputeţi vedea la Teatrul Naţional, în “Livadade vişini” şi “Burghezul gentilom”, şi la Teatrul Evreiesc de Stat,în “Driving Miss Daisy”, “Jocul regilor” şi în cea mai nouăpremieră “O tragedie dentară”, în care joacă alături de fiul ei, TudorAaron Istodor.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639233-10-31



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image