2016-12-09 05:57

SPECIAL


Manuscrisele lui Emil Cioran au ajuns la Academia Română

 |  18:37
Manuscrisele lui Emil Cioran au ajuns la Academia Română
Manuscrisele lui Emil Cioran, cumpărate de omul deafaceri George Brăiloiu la o licitaţie la Paris, în aprilie, şi donate deacesta Bibliotecii Academiei Române, au intrat joi în posesia Academiei, adeclarat pentru Mediafax academicianul Eugen Simion. El a mai spus că oconferinţă de presă privind manuscrisele şi documentele lui Emil Cioran donateBibliotecii Academiei Române va fi organizată miercuri, de la ora 12.00, la sediulinstituţiei.

Omulde afaceri George Brăiloiu a cumpărat prin compania sa, KDF Energy, întregulfond cu 123 de manuscrise şi documente personale ale lui Emil Cioran, lafinalul licitaţiei organizate pe 7 aprilie, la Paris, de Casa Binoche şiGiquello, oferind întreaga sumă la care s-a ajuns prin licitarea fiecăruiobiect în parte - 406.000 euro, fără taxe, adică în total 507.500 de euro. Pe 12 aprilie, George Brăiloiu a anunţat că va dona manuscrisele şidocumentele lui Emil Cioran Bibliotecii Academiei Române. Dealtfel, în aceeaşi zi, el a primit pentru acest gest din partea AcademieiRomâne distincţia Meritul Academic, cea mai înaltă pe care o acordă acest for.

AcademicianulEugen Simion a anunţat atunci că s-a hotărât deja ca aceste manuscrise să fiefacsimilate, ca şi manuscrisele lui Eminescu, şi publicate într-un număr deexemplare, pe cheltuiala Academiei.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639247-04-20



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image