2017-11-20 02:29


Moșul care aduce cadouri în ghetuțe. Povestea lui Moș Nicolae

 |  20:49
Moșul care aduce cadouri în ghetuțe. Povestea lui Moș Nicolae

Adorat de copiii din întreaga lume, Moş Nicolae aduce cele mai frumoase cadouri în ghetuțele proaspăt lustruite în seara de 5 spre 6 decembrie. Moş Nicolae este de fapt Sfântul Nicolae, un personaj real.

Povestea spune că Moş Nicolae vine la geamuri şi vede copiii care dorm şi sunt cuminţi, lăsându-le în ghetuţe dulciuri şi alte daruri, însă tot el este acela care-i pedepseşte pe cei leneşi şi neascultători. Spre deosebire de Moş Crăciun, Moş Nicolae nu se arată niciodată. De altfel, povestea darurilor împărţite pe furiş în această noapte începe din vechime.

Se spune că însuşi Sfântul Nicolae a ajutat trei fete sărmane din oraşul său, aducându-le dar de zestre, noaptea, fără a fi văzut. Casa în care trăiau cele trei surori era mai mult decât săracă, scrie desprecopii.com. Tatăl lor plănuia să-şi vândă fetele, crezând că astfel se va chivernisi. Plânsetele şi rugăminţile fiicelor sale nu l-au înduplecat pe bătrânul cu suflet negru. Sfântul Nicolae a aflat despre nenorocirea ce se petrecea nu departe de locuinţa sa. Noaptea, pe furiş, el a aruncat o pungă plină cu galbeni în camera fetei celei mai mari. Astfel ea a reuşit să se mărite curând. La fel a făcut Moşul şi în următorii doi ani, iar sora cea mijlocie şi apoi cea mică au reuşit să se aşeze la casele lor. De atunci şi până în zilele noastre, în fiecare noapte a Sfântului Nicolae, cei dragi nouă, şi în special copiii, primesc daruri de la Moşul.

În Danemarca, cel care aduce daruri cară un sac în spinare şi este purtat de reni. Copiii pregătesc o farfurie cu lapte sau o budincă de orez, în speranţa că aceasta va fi mâncată de elfi, personaje despre care se crede că îl ajută pe aducătorul de daruri. Polonezii cred că darurile vin de la stele, în timp ce ungurii spun că ele sunt aduse de îngeri. În Siria, cadourile vin cu o cămilă tânără în data de 6 ianuarie.

Copiilor italieni le aduce daruri personajul La Befana, despre care se crede că a refuzat să-i conducă pe înţelepţi la Bethleem când aceştia i-au trecut pragul, motiv pentru care La Befana îţi petrece timpul mergând din casă în casă pentru a-l găsi pe Copilul Hristos.

 

Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-12-07

GALERIE MEDIA


TAGURI: cadouri, mos nicolae, ghetute



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova