2017-11-24 01:46


Munţi de gunoaie lângă cartierele de fiţe

 |  18:56
Munţi de gunoaie lângă cartierele de fiţe

Fie că e vorba de cartiere rezidențiale, de blocuri, vile sau de casele situate în salba de localități micuțe din jurul Capitalei, există terenuri goale, agricole sau intravilane, unde au fost organizate ad-hoc veritabile gropi de gunoi. Practic, nici o zonă metropolitană nu este scutită de acest fenomen. Zilele trecute am surprins doi bătrâni, aflați la vârsta la care ar trebui să-și educe nepoții, care aruncau, de zor, dintr-un cărucior, tot soiul de deșeuri și resturi de materiale de construcții, pe un teren aflat în mijlocul cartierului Pipera. Erau la lumina zilei, fără să le pese de vecini sau că ar putea fi amendați pentru gestul lor. Deși legea prevede ca aceste locuri, destinate construcțiilor, să fie împrejmuite, proprietarii de terenuri pun câte o tăbliță pe care scrie „de vânzare”, apoi le lasă de izbeliște, să facă cine ce-o vrea pe ele. Odată cu încălzirea vremii, mirosurile devin de nesuportat, iar șansa locatarilor de a respira aerul curat al pădurii Băneasa devine nulă.

Cu toate campaniile de conștientizare și ecologizare făcute în ultimii ani prin mass-media, există încă cetățeni care își aruncă resturile menajere la marginea orașului, prin păduri sau pe câmp. E de-ajuns să arunci o privire acolo unde angajații serviciilor de salubritate ajung foarte rar: terenuri agricole din Otopeni, Giurgiu, Pantelimon, la capătul cartierului Militari, unde s-au construit cartiere rezidențiale și blocuri noi. Munți de gunoaie dospesc în soarele primăverii. Pe lângă resturile menajere se găsesc și materiale provenite din construcții, aruncate de cei care și-au amenajat locuințele de la bloc sau și-au ridicat mărețe vile la marginea Bucureștiului. „Mereu observ autoturisme cu număr de București sau de Ilfov. Opresc la noi și aruncă aici, pe câmp, mizerii, bucăți de gresie și faianță, vase de WC sparte, chiuvete, se plânge Mitică, un locuitor din Bolintin Deal. Noi ce să le facem? Unora le pasă, altora nu. Pe mine mă doare să văd cum se strică natura, dar să știți că și unii din sat aruncă. Nu au respect pentru  sănătatea locului. Eu trăiesc aici de-o viață și în copilăria mea n-am pomenit asemenea porcării și gunoaie! Oamenii erau mult mai civilizați, nu-și aruncau resturile pe câmp!”

Cauciucuri arse și cadavre în putrefacție

Putem întâlni resturi menajere în pădurea Băneasa, pe câmpurile din Pantelimon, Cernica, Otopeni sau spre Giurgiuși Alexandria, unde zac nenumărate construcții neterminate. Epave ale unor iluzii pierdute, unele aduse de-abia la cota 0, căsoaiele nu-și mai găsesc rostul, iar proprietarii lor nu știu cum să scape de ele mai repede. Acum trei-patru ani visau cu ochii deschiși la viitorul lor cartier, neapărat rezidențial, cu străzi private și pavate, cu terase albe din marmură, inundate de trandafiri. Năpădite de buruieni și măcinate de intemperii, cu fierul beton ruginit și suspendat în aer, ca într-o rugăciune mută, fundațiile așteaptă timpuri mai bune. În jurul unora dintre ele au început deja să se formeze depozite de gunoaie, aduse de „gospodarii” localităților vecine. E un loc propice pentru șatrele de nomazi, care se plimbă de colo-colo prin țară, în căutare de fier vechi. Își stabilesc tabăra în zonă și locuiesc acolo câteva săptămâni bune. Ard cauciucuri și lasă în urma lor dezastru: cârpe, gunoaie, cadavre de animale care intră în putrefacție.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639563-05-02



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova