2016-12-05 06:40

SPECIAL


NASA va construi un avion care va zbura cu o viteză de cinci ori mai mare decât cea a sunetului

 |  18:03
NASA va construi un avion care va zbura cu o viteză de cinci ori mai mare decât cea a sunetului

AgenţiaSpaţială Americană plănuieşte construirea unui avion de pasageri revoluţionarcare va străbate, spre exemplu, distanţă dintre New York şi Sydney în numai douăore şi jumătate, faţă de cele 21 de ore câte sunt necesare avioanelor din prezent.

Proiectulva folosi o tehnologie asemănătoare cu aceea concepută pentru navele spaţialecare ar trebui să transporte oameni pe planeta Marte, iar NASA va aloca anual,timp de 3 ani, câte 5 milioane de dolari pentru finalizarea acestui avionrevoluţionar. În luna iunie a acestuia an, un avion experimental, X-43A, adoborât recordul de viteză, reuşind să se apropie de Match 7, de aproape 7 oriviteza sunetului.

Şi totuşi,oamenii de ştiinţă sunt conştienţi că un astfel de aparat de zbor necesită otehnologie ultraperfomantă şi o îmbunătăţiresubstanţială a tuturor materialelor şi pieselor folosite până în prezent."Un vehicul de acest gen trebuie să fie extrem de uşor, de rezistent latemperaturi extreme şi la viteze uriaşe, uşor şi ieftin de întreţinut, precum şisă fie suficient de încăpător pentru a nu necesită realimentarea în zbor. Acestlucru este imperativ atâta vreme cât ne propunem zboruri spaţialelow-cost", se arătă în comunicatul NASA.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638948-10-05



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image