Pokemon Go nu scapă Nintendo de pierderi
2018-08-19 18:31


Pokemon Go nu scapă Nintendo de pierderi

 |  17:37
Pokemon Go nu scapă Nintendo de pierderi

Producătorul japonez de jocuri video Nintendo a raportat, miercuri, pierderi nete de 24,53 miliarde yeni (232 milioane de dolari) în perioada aprilie - iunie 2016, primul trimestru al anului fiscal japonez, din cauza aprecierii yenului și a vânzărilor sale de console video, dar, cu toate acestea, speră să revină pe creștere grație succesului mondial al jocului Pokemon Go, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Lansarea jocului Pokemon Go la începutul acestei luni a permis grupului Nintendo să-și dubleze capitalizarea bursieră în trei săptămâni. Cu toate acestea, Nintendo, care deține 32% din acțiunile Pokemon Company, compania care are drepturile asupra popularului Pokemon Go, a avertizat anterior că succesul acestui joc va avea un impact limitat asupra rezultatelor sale pe primul trimestru.

În perioada aprilie - iunie 2016, Nintendo a înregistrat pierderi din exploatare de 5,13 miliarde yeni, comparativ cu un profit net de 1,15 miliarde yeni în perioada similară a anului trecut, în condițiile în care vânzările au scăzut cu 31,3% în ritm anual, până la 61,97 miliarde yeni. Nintendo a precizat că aprecierea yenului în raport cu alte valute i-a provocat pierderi de aproximativ 35 miliarde yeni.

O altă lovitură pentru Nintendo a venit din partea vânzărilor slabe de console de jocuri video, în condițiile în care vânzarea de console Wii U a scăzut cu 53% în ritm anual, până la 220.000 de unități, iar vânzările de console 3DS au coborât cu 7%, până la 940.000 de unități.

Directorul companiei care a dezvoltat Pokemon GO a declarat că vrea să lanseze jocul în aproximativ 200 de țări și regiuni "relativ curând", adăugând că, în present, lucrează la creșterea capacității serverelor pentru a putea face față unui număr mare de jucători.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-07-27

TAGURI: pokemon go, nintendo, pierderi





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...