2017-11-21 08:24


Povestea colindelor. Ce spune tradiția românească

 |  14:18
Povestea colindelor. Ce spune tradiția românească

„Primiți cu colindul„? Pentru că așa spune tradiția – nu numai în România, ci peste tot în lume – oamenii primesc în casele lor în zilele de Crăciun colindătorii. Povestea colindelor, cele mai îndrăgite cântece de Crăciun, își are rădăcinile în Europa, cu mii de ani în urmă.

La început, erau cântece păgâne care se evocau iarna, în jurul focului şi al monumentelor din piatră. Mai târziu, în perioada creștinității timpurii, au apărut cântecele închinate lui Iisus Hristos, iar cel mai vechi cântec de Crăciun este considerat a fi „Jesus refulsit omnium”, compus de St. Hilary din Poitiers, în secolul al IV-lea, scrie Europafm.ro.

De asemenea, colindele „O vino azi, Emanuel”, scris în secolul al XII-lea şi „Cântecul Mariei”, cântat mai ales în bisericile catolice şi conceput în Evul Mediu cu versuri extrase direct din Evanghelia după Luca, sunt două dintre cele mai vechi cântece despre Iisus.

În ţara noastră, colindele au avut iniţial un scop ritualic, acela de urare pentru fertilitate, rodire și belșug. Obiceiul era legat de începutul anului agrar, adică de venirea primăverii sau de sfârșitul anului, toamna, la culegerea recoltei.

Un alt scop al colindelor era acela de alungare a spiritelor rele și de reîntâlnire cu cei plecați pe tărâmul celălalt. Semnificația colindelor s-a schimbat mult de-a lungul anilor, păstrându-se doar atmosfera sărbătorească, de ceremonie, petreceri și urări.

Unele dintre cele mai cunoscute colinde româneşti sunt “Deschide uşa, creştine!”, “Am plecat să colindăm”, “Leru-i ler” sau “Florile dalbe”.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-12-25

GALERIE MEDIA


TAGURI: colinde craciun, traditie, primele colinde, deschide usa crestine, leru-i ler, am plecat sa colindam, florile dalbe, simbol colinde



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova