2017-11-23 02:05


Prietenia franco-română, susținută de grupuri foarte active pe Facebook

 |  17:44
Prietenia franco-română, susținută de grupuri foarte active pe Facebook

Asociaţia România Franţa Amicale France Roumanie (ARFAFR) ne-a remis un comunicat de presă pentru a marca 160 de ani de prietenie franco-română, începută prin semnarea, la 30 martie 1856, de Împăratul francez Napoleon al III-lea, a Tratatului Congresului de la Paris, care a impus Imperiului Otoman autonomia provinciilor unui stat care urma să se numească România.

Conform ARFAFR „Împăratul francez Napoleon al III-lea este unul dintre părinţii României”. „Această puternică relaţie începe prin iniţiativa diplomatică franceză din 1855 ce recomanda unirea principatelor Moldova şi Valahia, iar acest gest de prietenie se confirmă prin Tratatul Congresului de la Paris din 1856 care reuşeşte să impună Imperiului Otoman autonomia provinciilor româneşti. Apoi, în 1857, lucrarea “Napoleon al III-lea şi principatele române” este cea care afirmă această autonomie şi deschide drumul unirii principatelor, în cadrul unui ansamblu care s-ar putea numi ROMÂNIA. Apoi, datorită Franţei, alegerile falsificate din Moldova au fost anulate. Valahia şi Moldova şi-au putut astfel exprima dorinţa de unire. În 1959 are loc prima etapă a unităţii naţionale: dubla alegere a lui Alexandru Ion Cuza ca domn al Moldovei şi Ţării Româneşti. La 24 ianuarie, 1859, Uniunea se realizează, susţinută la nivel internaţional de Napoleon al III-lea, care salută "o cauză dreaptă şi civilizatoare." Pe lângă presiunea lui Napoleon al III-lea pe lângă Imperiul Otoman, Austria şi Anglia pentru a sprijini naşterea acestei noi ţări, România, în 1860, Franţa face un gest puternic pe plan internaţional, fiind primul stat care a trimis nu doi consuli (unul pentru Ţara Românească, unul pentru Moldova), ci un singur diplomat, afirmând sprijinul pentru naşterea unei naţiuni. Din 1860 este deci stabilită o strânsă cooperare între Franţa şi România, nu numai economică, ci şi militară, printre altele, prin modernizarea armatei române, pentru a-i oferi lui Alexandru Ion Cuza mijloacele de a-şi continua politica. În timpul domniei sale, Alexandru Ion Cuza a beneficiat astfel de susţinerea totală a lui Napoleon al III-lea, care va ajuta Principatele unite să se afirme ca stat şi entitate europeană, chiar dacă ţara se găsea încă sub dominaţie otomană. În semn de recunoştinţă, într-o scrisoare pe care i-a adresat-o lui Napoleon al III-lea, Alexandru Ion Cuza s-a autointitulat « Locotenent al Împăratului în Est ». Prietenia franco-română era atunci totală. Creată acum 18 luni la Bucureşti, APCRF APCRF (denumirea oficială) - Asociaţia România Franţa Amicale France Roumanie este punctul de întâlnire al tuturor prietenilor României şi Franţei, indiferent de limba sau de cetăţenia acestora. În 2016, şi, deşi crearea asociaţiei este recentă, Adunarea Generală a adunat aproximativ 8.000 de membri (la zi cu cotizaţia); este deja asociaţia-română franceză cea mai importană de la manifestarea prieteniei lui Alexandru Ion Cuza şi Napoleon al III-lea, care a dus la crearea statului României. Funcţionând în mod “wiki”, colaborativ şi participativ, ea a ales internetul pentru a trimite mesajul său de prietenie. Ea moderează trei grupuri principale, pe facebook: - Un grup bilingv (român şi francez), cel al asociaţiei, Asociația România Franța Amicale France Roumanie www.facebook.com/groups/143565792511332/

- Un grup majoritar în limba română, cel al românilor în Franţa, ROMANI IN FRANTA Diaspora www.facebook.com/groups/angelloresa/ - Un grup majoritar în limba franceză, pentru a permite francofonilor să descopere România şi realităţile sale, în afara clişeelor prea des vehiculate, Rencontre avec les Roumains www.facebook.com/groups/439967942719402/ Aceste grupuri difuzează actualitatea din România şi Franţa, în ambele limbi (prin reviste de presă, evenimente, istorie, patrimoniu, cultură, arta de a trăi, economie, etc) în colaborare cu organizaţii media din ambele ţării. De exemplu, asociaţia are un parteneriat cu Radio România Internaţional. Chiar dacă sunt recent create, în prezent totalizează aproape 17 000 de cititori, ceea ce înseamnă că reprezintă unul din primele mijloace de informare despre România şi Franţa. Poate chiar primul. De astăzi, data vizitei oficiale a premierului României în Franţa, şi până pe 30 martie, data aniversară a Tratatului de la Paris din 1856, asociaţia va pune în valoare multiplele dovezi de prietenie între România şi Franţa, care s-a menţinut, în ciuda agitaţiei vremurilor, de 160 de ani. În sfârşit, începând din acest an, asociaţia va interveni şi economic, oferind un nou serviciu, “Serviciul Câştigător”, companiilor francofone din România, şi iniţiativelor româneşti din Franţa”, se arată în comunicatul ARFAFR.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-01-22

TAGURI: imparat napoleon III, franta romania, 30 martie 1856, constituirea romaniei



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova