2016-12-10 14:54

SPECIAL


Puzderie de maşini noi în 2012

 |  21:00
Puzderie de maşini noi în 2012

Anul 2012 se anunţă bogat în lansări pentru industria auto. După o lungă perioadă de criză, care nu arată că se va sfârşi în anul ce abia a început, marii producătorii sunt decişi să atragă un segment cât mai mare dintre clienţii dispuşi să-şi schimbe maşinile chiar şi pe aceste vremuri. Oferta este variată, dar are câte un numitor comun la fiecare dintre extreme. Dacă vorbim despre nivelul inferior, atunci lupta se duce pentru maşini cât mai ieftine, dar şi cât mai economice. Dacă ne uităm la maşinile de top, atunci aşteptăm un lux fără precedent cu o putere pe măsură pentru cei care s-au îmbogăţit de pe urma crizei, pentru că aceştia există cu siguranţă.

Parada bavareză

BMW va începe anul în România cu Seria 3, BMW M5 şi MINI Roadster care vor sosi în februarie. În primăvară, constructorul bavarez va aduce Seria 5 ActiveHybrid, Seria 6 Gran Coupe şi M6 Cabrio, precum şi un facelift pentru X6. Din vară vor exista mici îmbunătăţiri şi la X1, Seria 7, M6 Coupe, dar va apărea şi noul Seria 1 în trei uşi.

General Motors anunţă, deocamdată, lansarea europeană a lui Chevrolet Malibu. Opel va aduce chiar la începutul anului GTC Astra, Zafira Tourer şi Opel Combo. Tot din acest an va putea fi cumpărat şi hibridul Ampera.

Nou, adică facelift

Citroen a anunţat că va exista un facelift la C1, care va avea parte de modificări atât la nivel de design, cât şi o îmbunătăţire a consumului şi emisiei de noxe. Alte îmbunătăţiri anunţate sunt: luminile de zi cu LED, sistem audio cu CD cu Connecting Box-ul, cutie de viteze electronică cu padele. Fratele de la PSA, Peugeot, pregăteşte şi el un facelift pentru 107, care va avea şi o ediţie specială dedicată femeilor care se va numi Envy. AutoItalia Group va aduce din prima lună a anului modelul Fiat Freemont, SUV-ul lansat la finalul anului trecut. În primăvară va fi prezentat oficial modelul Alfa Giulietta TCT, iar în luna mai noua Panda. Din aprilie, va fi disponibil în România şi noul Fiat Grande Punto.

Pas la Popular

Skoda are pentru 2012 trei modele care se adresează în principal celor care caută preţuri mici. Citigo va sosi în primăvară şi este o maşină gândită pentru mediu urban. Tot în 2012 va apărea şi noua Octavia, dar abia în toamnă şi doar la Paris. Sedanul Popular, un rival al Loganului, nu are încă o dată de lansare stabilită precis. Hyundai anunţă prezentarea noului i40 în ianuarie şi a lui i30 în martie. Faceliftul modelului i20 ajunge în România în iunie, iar în august va veni şi noul Santa Fe.

11 de la Toyota

Toyotapregăteşte 11 lansări numai în România. Prima apariţie va fiun mic facelift la Rav 4. Urmează Aygo, Avensis, Prius, dar şi amiralul V8. Pentru Lexus vor exista modificări la CT 200h F-Sport, noul GS şi RX. Japonezii de la Honda plănuiesc lansarea noului Civic pentru luna martie şi a noului CRV, lansare acestuia urmând a avea loc spre sfârşitul anului.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639550-11-17

Mai multe imagini:
Puzderie de maşini noi în 2012
zoom

TAGURI: noua taxa auto, bucuria importatorilor, puzderie de masini, 2012



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Nouă taxă pentru fermierii români Taxă pentru fermieri, stabilită prin ordin de ministru de Ministerul agriculturii și cel al... 08 Dec 2016 | (0)
Un nou cutremur puternic s-a produs în Noua Zeelandă Un cutremur cu magnitudinea 5,4 grade pe scara Richter s-a produs, marți, în Noua Zeelandă, la... 22 Noi 2016 | (0)