2016-12-09 19:29

SPECIAL


Remember 15 noiembrie 1987: Poveştile victimelor de la Braşov

 |  21:00
Remember 15 noiembrie 1987: Poveştile victimelor de la Braşov

A trecut aproape un sfert de veac de la revolta muncitorilor braşoveni din 15 noiembrie 1987. După greva generală din Valea Jiului din 1977, această manifestaţie a fost cel mai puternic afront pe care mase largi de români l-au dat regimului comunist, un pas determinant pentru evenimentele din decembrie 1989.

Apropierea dintre cele două date calendaristice, cât şi amploarea Revoluţiei, care avea să vină şi care a eclipsat „mica revoluţie“ din Braşov, au făcut ca peste ani acel 15 noiembrie însângerat să fie aproape uitat.

„Gândeşte-te: ori divorţezi, ori pleci după el!“

Ca şi în cazul Revoluţiei, foarte mulţi braşoveni au coborât din blocuri şi s-au alăturat muncitorilor protestatari. În jurul prânzului, piaţa din faţa Consiliului Judeţean era asediată şi mulţi pătrunseseră înăuntru. Între timp, de pe clădirea Modarom, actualul sediu al PRO TV Braşov, Securitatea filma şi fotografia. Unii dintre participanţii de atunci au fost deportaţi, bătuţi cumplit, şantajaţi şi urmăriţi, ei şi familiile lor. Întreprinderea de Autocamioane, unde s-a aprins scânteia revoltei, nu mai există, practic. Oamenii care şi-au riscat viaţa şi libertatea atunci îşi vor aminti mereu că ar fi putut aduce democraţia cu doi ani mai devreme în România. Dar n-a fost să fie aşa. Au fost lăsaţi prea singuri, trădaţi de restul ţării, sau poate n-a fost momentul? Corina şi Dan Iacob au participat la acea manifestaţie spontană. „Era ceva neobişnuit, curajos, spune Corina. Pornise ca o revoltă la neregulile din întreprinderea Steagul Roşu şi s-a transformat într-o revoltă împotriva partidului. Cântam «Deşteaptă-te române» şi strigam: «Jos comunismul!, Jos Ceauşescu!». A doua zi au început arestările. În Braşov toţi erau îngroziţi, panicaţi, disperaţi. Soţul meu, cu care mă căsătorisem de trei săptămâni, a fost chemat la anchete, apoi judecat cu uşile închise şi deportat la Păuşa, lângă Călimăneşti-Căciulata. Aşa a început calvarul. Mă chemau mereu la sediul PCR, pentru a mă convinge să divorţez de Dan. Le spuneam că abia m-am căsătorit, că îl iubesc şi nu vreau să mă despart de el. Am primit următorul răspuns: «Ce iubire? Ai liceul, eşti braşoveancă, gândeşte-te: ori divorţezi, ori pleci după el!».”

Ce nu te omoară, te întăreşte

Corina Iacob avea 20 de ani atunci şi toată viaţa înainte. Dar nu a divorţat şi nu şi-a lăsat soţul singur. După câteva luni, l-a urmat pe şantier, lăsând totul: casă, rude, carieră. Acolo au îndurat multe umilinţe, frică, foame şi frig. „Munceam într-un mediu diferit şi mai greu decât în Braşov, eram mereu murdară, lucram afară, cu oameni de toate categoriile, a fost o lecţie de viaţă, o lecţie dură, am învăţat că ce nu te omoară, te întăreşte. Ne-au dat o cameră într-o «organizare de şantier», cu pereţi subţiri prin care trecea uşor frigul“, îşi aminteşte Corina Iacob. Ca şi în cartea Hertei Muller, „Vulpe, vânător“, soţii Iacob au fost urmăriţi tot timpul de oamenii Securităţii. „Oriunde mergeam, ei erau acolo. La locul de muncă dădeau telefoane, să ne verifice prezenţa, intrau în casă în absenţa noastră. În preajma execuţiei lui Ceauşescu, o cunoştinţă ne-a spus să avem grijă că suntem căutaţi, să facem bine să ne ascundem undeva, ne-am dus la un prieten, care deşi avea trei copii mici, nu s-a temut să ne ajute până a trecut pericolul“, a mai spus Corina Iacob.

„Securiştii erau cu mine 24 de ore din 24, făceau parte din aerul respirat”

„Am fost ridicat de acasă, dus la sediul Miliţiei din Braşov, unde au început interogatoriile şi bătăile, apoi la Bucureşti. În final, a avut loc o parodie de judecată unde 61 dintre noi am fost condamnaţi cu perioade diferite, toate cu suspendare, eu primind 6 luni. Pe şantier turnam betoane 10-12 ore şi dacă nu rămâneam, şeful suna la miliţie, eram mereu forţat să fac lucruri pe care nu le doream, mai ales că oamenii mă evitau şi doar câţiva vorbeau cu mine. Securiştii mă urmăreau mereu. Erau cu mine 24 de ore din 24, făceau parte din aerul respirat, până în decembrie 1989. A fost foarte greu!”, povesteşte Dan Iacob, soţul Corinei. La început, se anunţase pedeapsa capitală pentru muncitorii arestaţi, dar sub presiunea opiniei publice mondiale, comuniştii au revenit asupra hotărârii lor, deportând, în urma unui proces înscenat, 61 de muncitori şi schimbând locurile de muncă ale altor 27 de persoane, dintre cele peste 300 arestate şi anchetate în sediile Miliţiei şi Securităţii din Braşov şi Bucureşti. După evenimentele din decembrie 1989, majoritatea celor deportaţi s-au reîntors în Braşov. Vasile Vieru, unul dintre cei 61 de muncitori deportaţi, a murit însă la Bârlad, în septembrie 1988, la mai puţin de un an de la anchetă, în urma maltratărilor la care a fost supus la Inspectoratul General al Miliţiei din Bucureşti.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639265-10-21

Mai multe imagini:
Remember 15 noiembrie 1987: Poveştile victimelor de la Braşov
zoom

TAGURI: brasov, revolte, victime, povesti



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

GEORGE
15 Noi 2011

GUVERNANTII VOR SA LE IA INDEMNIZATIILE SI ACESTOR SUPRAVIETUITORI !RUSINE !

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Braşov. Militar găsit împuşcat în cap Un militar în vârstă de 30 de ani, de la unitatea militară Cincu, judeţul Braşov, a fost... 07 Dec 2016 | (0)
George Scripcaru rămâne sub control judiciar Primarul municipiului Brasov, George Scripcaru, ramane sub control judiciar in dosarul in care este... 28 Noi 2016 | (1)