2016-12-04 02:16

SPECIAL


Repetenţii de la BAC, în universităţi de la sfârşitul lunii

 |  21:00
Repetenţii de la BAC, în universităţi de la sfârşitul lunii

Absolvenţii de liceu care nu au promovat bacalaureatul se vor putea înscrie în anul universitar pregătitor, de la sfârşitul acestei luni, a declarat fostul ministru al educaţiei, Ecaterina Andronescu, într-un interviu acordat ziarului Puterea”. Andronescu recunoaşte că ar fi tentată de un nou mandat în fotoliul de şef al învăţământului.

Cum a rămas cu proiectul privind anul pregătitor pentru universitate, pentru cei care nu au promovat bacalaureatul?

Recunosc sincer că a fost o mare problemă de comunicare, pentru care eu sunt vinovată. În fond, iniţiativa a fost gândită pentru că avem circa 100.000 de absolvenţi de liceu care, în acest moment, sunt abandonaţi. Autorităţile care guvernează ţara nu au venit cu proiecte în favoarea integrării acestor tineri într-o categorie profesională, în favoarea instruirii şi pregătirii lor într-o categorie profesională. În această iniţiativă am prins câteva oportunităţi. Ele pot fi extinse, pentru că iniţiativa parcurge procedura parlamentară. Membrii Comisiei de învăţământ de la Cameră, deputaţii, membrii Comisiei de învăţământ de la Senat, senatorii pot să aducă îmbunătăţiri legii, prin amendamentele pe care le pot scrie la această iniţiativă legislativă.

Ce soluţii au copiii care nu au luat Bacul?

Această iniţiativă identifică următoarele soluţii: 1. ministerul să organizeze o reţea de şcoli postliceale, unde aceşti absolvenţi de liceu, fără diplomă de bacalaureat, se pot înscrie şi unde ar putea să se pregătească în profesiuni care sunt cerute şi aşteptate pe piaţa muncii; 2. absolvenţii liceelor tehnologice pot să susţină un examen de certificare a competenţelor profesionale, gratuit. Certificatul de competenţe profesionale le-ar da apoi dreptul să se angajeze într-un loc de muncă în baza competenţelor dovedite printr-un certificat, nu ca un necalificat. Şi în funcţie de specializarea fiecărui liceu, acest certificat poate fi de nivel doi şi recunoscut în toată Uniunea Europeană; 3. cei care nu au terminat licee tehnologice şi nu s-au înscris nici la şcoli postliceale, să se poată înscrie în ceea ce numim pregătirea prin ucenicie la locul de muncă, la acei agenţi economici care sunt identificaţi de autorităţile locale împreună cu inspectoratele, încât această pregătire să fie legată şi de nevoile de pe piaţa muncii, dar, în egală măsură, şi de domiciliul pe care absolventul de liceu îl are; 4. cei care nu au luat examenul de bacalaureat, dar au media peste 7, şi care sunt circa 2.000, să poată să participe la cursuri de pregătire, într-un an pregătitor, cursuri organizate de universităţi. Acest an pregătitor nu le oferă statutul de student şi nici nu le dă drepturile pe care le au studenţii. Îi ajută însă să se pregătească pentru următoarea etapă a examenului. În opinia mea, cei care au obţinut medii mai mari de 7 nu au luat bacalaureatul dintr-un accident.

În proiect se spunea că se pot echivala studiile şi absolvenţii să treacă în anul doi. Acest lucru nu îi poate transforma în studenţi?

Această categorie de absolvenţi de liceu se va prezenta la următoarea sesiune a bacalaureatului şi, dacă îl vor promova, vor putea participa la concursurile de admitere organizate de universităţi. Dacă trece de examenul de admitere şi în anul pregătitor a mai parcurs una sau două materii, după cum a decis senatul universităţii, din planul de învăţământ, le pot fi recunoscute creditele. Dar nu pot promova anul.

Se mai poate aplica acest proiect pentru actuala generaţie de absolvenţi fără diplomă?

Acest proiect se află la Camera Deputaţilor, la Comisia de învăţământ şi sper să iasă cât mai repede de acolo, să treacă prin Parlament şi să vină la Comisia pentru învăţământ de la Senat şi să grăbim puţin procedurile pentru ca să beneficieze şi actualii absolvenţi de această şansă. Eu apreciez că până la sfârşitul lunii noiembrie putem avea legea promulgată. De la acea dată se va putea organiza anul pregătitor.

S-a discutat de anumite interese legate de acest proiect, dumneavoastră fiind rector la Politehnică, iar soţia colegului dumneavoastră, domnul Dumitrescu, rector la „Dimitrie Cantemir”. Cum comentaţi acest aspect?

Universitatea Politehnica şi-a ocupat toate locurile la concursul de admitere. Mai mult, am avut 1.000 de candidaţi în plus, faţă de anul trecut, chiar şi în condiţiile acestui examen de bacalaureat. Nu se pune problema.

V-aţi întoarce la Ministerul Educaţiei?

Dacă experienţa mea profesională poate fi exploatată în continuare, am luat-o din şcoală şi am obligaţia să o întorc spre şcoală.

A apărut în presă informaţia că doriţi să candidaţi la funcţia de primar al sectorului 6. Este un obiectiv asumat?

Eu nu am spus acest lucru. Este adevărat că a apărut în presă. În acest moment, toate partidele îşi evaluează resursele umane pe care le au şi PSD face acest lucru, eu sunt parlamentar de Bucureşti şi am fost dintotdeauna, lucrez în sectorul 6, locuiesc aici şi pentru sectorul 6 am fost printre cei introduşi într-un sondaj.

De ce aţi trecut de la grupul domnului Vanghelie, de la sectorul 5, la sectorul 6?

Eu am făcut parte din organizaţia sectorului 6 permanent. Am candidat ca senator în sectorul 5, pentru că aşa a fost repartizarea Bucureştiului.

Nu ar fi un conflict de interese, dacă aţi câştiga alegerile pentru Primăria Sectorului 6 şi aţi rămâne rector la Politehnică?

Nu se pune problema cumulului de funcţii. În orice caz, nici o primărie nu poate investi într-o universitate.

Dar nu pot fi dirijate investiţiile către spaţiul din zona universităţii?

Nici măcar. De când sunt profesor în Politehnică, primăria nu a investit aici. Universităţile au un patrimoniu şi primăriile nu pot investi în ce nu le aparţine.

Aţi spus că nu se pune problema cumulării celor două funcţii. Pentru ce aţi opta?

Sunt legată cu toate firele de cariera didactică.

„De la sfârşitul lui noiembrie, elevii care nu au luat bacalaureatul se vor putea înscrie în anul pregătitor la universităţi”

Ecaterina Andronescu

CV

S-a născut în 1948, la Mehedinţi

După ce a terminat cursurile Universităţii Politehnica Bucureşti a obţinut mai multe specializări la universităţi din Anglia, Franţa şi Spania.

A publicat peste 155 de lucări ştiinţifice în reviste de specialitate din ţară şi străinătate, trei cărţi şi a avut mai mult de 60 de contracte de cercetare ştiinţifică naţionale sau internaţionale (56 cu responsabilitate directă);

Din 2004 este rector al Universităţii Politehnica Bucureşti

Din 1996 este membru PSD, iar între anii 2000 şi 2003 a fost ministru al educaţiei.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639265-10-21

TAGURI: ecaterina andronescu, repetenti, bac, universitati



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

ADRIAN
07 Noi 2011

Importantul e sa aiba universitarii justificare pentru salarii. Ei sunt adevaratii destinatari ai invatamanului superior neperformant, inutil si cheltuitor de resurse.
FD
07 Noi 2011

Ecaterina andronescu a falimentat sistemuleducational
CORINA
07 Noi 2011

Ei vor fi cei ce ne vor invata copiii mai tarziu. Sunt invatatoare cu 33 ani vechime, cu rezultate bune la clasa dar nu mi-am intregit studiile. Am ales sa- mi sustin copiii la facultate nu sa fiu eu studenta ( as fi facut acelasi lucru si cu acel " carton").Acum unii ca ei au cu aproape 4.000.000lei vechi mai mult decat un invatator cu liceu pedagogic desi rezultatele la clasa sunt mult mai proaste.Cand a fost corecta cand a facut scandalul cu Spiru Haret sau acum?

Adauga un comentariu

Random image