2016-12-11 04:20

SPECIAL


Români, experţi internaţionali în fraude pe internet. Râmnicu Vâlcea este numit Hackerville

 |  17:43
Români, experţi internaţionali în fraude pe internet. Râmnicu Vâlcea este numit Hackerville

Râmnicu Vâlcea aredoar 120.000 de locuitori, dar poliţiştii din întreaga lume specializaţi încriminalitate informatică i-au dat o poreclă – “Hackerville” (oraşul piraterieiinformatice - n.r.), scrie revista Wired într-un reportaj de la faţa locului,în care constată ce maşini scumpe au localnicii.

Reporterulrevistei americane cu sediul în San Francisco şi specializată în noiletehnologii a venit special la Râmnicu Vâlcea pentru a sta de vorbă cu doidintre poliţiştii din oraş implicaţi în urmărirea reţelelor de infractoriinformatici. A stat de vorbă şi cu doi dintre agenţii FBI care au fost înRomânia şi cunosc problema oraşuluiRâmnicu Vâlcea, dar şi cu cel mai celebru "suspect" al oraşului,Romeo Chiţă. El a fost arestat în 2008 sub suspiciunea că este la conducereaunei reţele care a comis fraude informatice în SUA, iar cazul său încă sejudecă în prezent. Între timp, acuzatul a fost pus în libertate cu interdicţiade a părăsi localitatea de domiciliu, potrivit NewsIn.

Reportajulse intitulează "Cum un oraş îndepărtat din România a devenit un centru alcriminalităţii informatice" şi încearcă să găsească mecanismul prin careaici există o asemenea concentraţie de infractori cibernetici pe cap delocuitor.

Articolulremarcă în deschidere contrastul dintre aspectul sărăcăcios al oraşului şimaşinile scumpe care se pot vedea pe străzile din centru. Sunt conduse detineri de 20-30 de ani, care poartă lanţuri de aur, îmbrăcăminte scumpă şi caretrec pe roşu. "Oraşul este într-adevăr plin de infractori online, darnumai o mică proporţie dintre ei sunt hackeri. Majoritatea sunt specializaţi înfraude cu ajutorul comerţului electronic şi în atacuri de tip malware asupraunor companii. Potrivit autorităţilor, aceste scheme au adus zeci de milioanede dolari în ultimii zece ani, alimentând dezvoltarea unor noi clădiri deapartamente, cluburi de noapte şi centre comerciale. Râmnicu Vâlcea este unoraş al cărui motoreconomiceste criminalitatea informatică, iarafacerea înfloreşte", scrie jurnalistul.Nimeni nu ştie cum sau de ce tinerii auînceput să păcălească oameni pe internet, subliniază publicaţia. "Dacăaflaţi, să ne anunţaţi şi pe noi", spune Codruţ Olaru, şeful DIICOT.Indiferent de motiv, infracţionalitatea informatică era deja răspândită în2002. Internet cafe-urile ofereau acces ieftin la internet, iar infractorii dinRâmnicu Vâlcea publicau pe eBay şi pe alte site-uri de licitaţii anunţurifalse. În cele din urmă, agenţi FBI din SUA şi de la Bucureşti au devenitinteresaţi de fenomen.La început, vinovaţii nu erau chiar genii, explică jurnalistul. Dar, la fel caîn orice afacere, ei au folosit inovaţia şi s-au adaptat. Victimelor li secerea să trimită banii unor părţi terţe, ale căror site-uri păreau să aparţinăunor companii legitime. Schemele au devenit din ce în ce mai complexe şi maiingenioase de-a lungul anilor. Pentru a explica preţurile extrem de mici aleunor maşini folosite, de exemplu, infractorul se prezenta drept soldat americanstaţionat în străinătate, ce are o maşină lăsată în ţara de origine, pe carevrea să o vândă.

Dacăla început hoţii cereau plata în avans pentru maşina inexistentă, pe măsură cesistemul infracţional a devenit cunoscut, vânzătorii au început să se ofere sătrimită maşinile pentru a fi verificate, fără a cere bani, cu excepţia taxelorde expediere.Recent, infractorii au devenit şi mai inventivi. "Au învăţat să creezescenarii", a explicat Michael Eubanks, agent FBI de la Bucureşti. "Amvăzut un e-mail trimis între infractori, cu instrucţiuni pentru răspunsuri ladiferite întrebări", a adăugat el. Ei au început să angajeze vorbitori delimba engleză pentru a redacta e-mailurile pentru victime americane. Au apărut specialişticare se ocupă de nişe apărute în industrie, de la crearea de site-uri falsepână la coordonarea celor implicaţi."Vorbesc mult unii cu alţii. Un tipînvaţă meserie de la altul. Îşi întreabă prietenii din liceu: «Hei, vrei săfaci nişte bani? Vreau să te folosesc drept curier». Apoi curierul învaţă săcomită singur infracţiuni", potrivit jurnalistului."În măsura în care este nevoie de nişte cunoştinţe, prietenii şi rudeleantreprenorilor iniţiali au acces mai larg la resurse decât potenţialiiinfractori dintr-un loc izolat", explică Michael Macy, un sociolog de launiversitatea Cornell, care studiază reţele sociale. "Ar putea exista şiresurse politice locale care oferă protecţie într-o anumită măsură", aadăugat el.

Mulţicurieri sunt români care locuiesc în Europa de Vest sau în SUA; unii sunttineri din Râmnicu Vâlcea care s-au mutat în străinătate special pentru acestlucru. Ei merg la birourile firmelor de transfer financiar pentru a încasabanii victimelor, după care îi trimit la Râmnicu Vâlcea sau către alţi curieridin sistem. Astfel, autorităţilor le este mult mai greu să identifice capiireţelelor.În ultimii ani, autorităţile au dezmembrat câteva reţele criminale - 188 dearestări în toată România în 2010 - însă nenumărate îşi desfăşoară activitateaîn continuare.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639237-05-19



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image