2017-11-18 04:56


România văzută prin ochii legendarului Remy Bonjasky. Ce spune despre sportul din ţara noastră

 |  21:01
România văzută prin ochii legendarului Remy Bonjasky. Ce spune despre sportul din ţara noastră

Loviturile sale de genunchi din săritură i-au adus renumele de “Gentlemanul zburător” şi totodată trei titluri de campion mondial în K-1. La 39 de ani, Remy Bonjasky păstrează aceeaşi formă şi acelaşi aer proaspăt din perioada în care ridica peste 70.000 de spectatori în picioare. Săptămâna trecută, surinamezul a fost prezent în România, la gala Superkombat de la Mamaia, şi chiar a fost desemnat ambasador onorific al staţiunii de la malul mării. Într-un interviu acordat ziarului PUTEREA, Bonjasky a vorbit despre aventura sa în ţara noastră şi ce schimbări ar aduce dacă ar putea.

PUTEREA: Pentru a câta oară eşti în România, îţi mai aminteşti?

Remy Bonjasky: Sincer, am fost de peste 10 ori, chiar şi atunci când nu mă cunoştea nimeni şi nu apăream la televizor. Am fost chiar înainte de anii 2000, când am participat la o competiţie mai mică organizată la Bucureşti. Atunci însă ştii cum era. Aterizai pe aeroport, te cazai, te odihneai, luptai şi plecai acasă. După ce am renunţat la carieră, a fost altfel. Am putut să văd ţara aşa cum este ea.

Cât de mare e schimbarea faţă de prima oară când ai venit?

Sincer, totul e mult schimbat în bine. Cel puţin în oraşele în care am fost, Bucureşti, Craiova şi Constanţa, mi se pare că e la nivel european, sunt mici diferenţe. Aveţi o ţară foarte frumoasă şi cu oameni primitori, iar asta nu o spun doar de complezenţă.

Atunci spune-mi ce îţi place în România şi ce nu.

Alin, îţi spun sincer că iubesc România. Am întâlnit numai oameni extraordinari şi care ştiu să îşi aprecieze valorile. De exemplu, în Olanda, dacă trece Brad Pitt pe stradă ştii ce ar zice un cetăţean de rând? “A, uite-l şi pe Brad Pitt.” Şi ar trece mai departe. Dacă vorbim despre sport, aici, în România, simt acea căldură a oamenilor când văd un campion, iar asta te motivează. Îţi oferă acea putere să munceşti mai mult. Inclusiv în cazul meu, mă simt mai apreciat în România decât în Olanda. Ce nu îmi place? E greu de spus. Poate doar că ar trebui să fiţi puţin mai organizaţi.

Ce ai importa din Olanda dacă ai putea?

Sistemul de organizare, un pic de disciplină în plus. Sunt două societăţi total diferite, însă cred că un pic mai multă organizare ar fi un plus mare pentru România. Aveţi oameni speciali, cu mult entuziasm, care pot face lucruri mari.

Ai călătorit în toată lumea, ce ţi se pare special la Mamaia?

Sincer, petrecerile din Mamaia nu se compară cu nimic. Sunt cele mai spectaculoase din Europa şi nu exagerez. Le spun tuturor prietenilor să vină aici, că e totul la superlativ. Mulţi rămân un pic şocaţi când le zic de Mamaia.

De ce?

Ei cred că România este tot acea ţară de după comunism, că oamenii umblă cu căruţele pe străzi. Ca e o ţară subdezvoltată. Opinia li se schimbă radical când ajung aici, nu le vine să creadă. Chiar acum, la gala Superkombat, am văzut o mulţime de oameni, doar din Olanda, care au venit să combine evenimentul sportiv cu petrecerile. Să ştii că Superkombat a fost un motor de schimbare a percepţiei opiniei internaţionale despre România.

Apropo de K-1, cum ţi se pare evoluţia acestui sport în prezent?

Superkombat e singura promoţie care are o evoluţie constantă. De asta e nevoie, de constanţă. Şi o spune cu obiectivitate. Când faci nişte gale mari, nu trebuie să străluceşti doar o dată sau de două ori pe an, nu ajuţi sportul în felul ăsta. Trebuie să ai un program constant, în care să creşti noi sportivi, să creşti nişte eroi, aşa cum înainte eram eu, Peter Aerts, Jerome Le Banner şi alţii. Avem nevoie de cineva care să crească noi sportivi. Nu avem nevoie de un sportiv care să fie de nota 8 la toate capitolele. Ideal este unul care să fie de nota 10 la unul dintre ele chiar dacă poate la altele este de 6 sau 7. Să te recunoască lumea după abilităţile tale, nu doar pentru că eşti un sportiv şi câştigi nişte meciuri fără să faci spectacol.

Apropo de sportivi. Care sunt favoriţii tăi din România?

Îmi place mult Cătălin Moroşanu. De fapt, îmi place mult evoluţia şi progresul său absolut incredibil. Îmi amintesc şi acum când l-am văzut prima oară, acum vreo 8 ani, şi cum luptă acum. E şi foarte popular, de asta avem nevoie în kickbox. Dintre români, îmi mai plac fraţii Stoica, sunt tehnici, oferă oamenilor ceea ce vor să vadă. Şi Adegbuyi a crescut mult, nu degeaba a ajuns să se bată la titlul mondial.

A trecut mai bine de un an de la retragerea ta. Cum te-a marcat schimbarea?

Cât timp am fost sportiv, aveam trei obiective de îndeplinit zilnic. Să mă antrenez, să mănânc şi să dorm. Acum, s-au înzecit. Am foarte mult de lucru, am o academie care îmi poartă numele, voi lansa o alta în Amsterdam şi am diverse contracte de imagine pe care trebuie să le onorez. În plus, acum îmi dedic foarte mult timp şi celor doi băieţi ai mei, Cassius şi Clay. Cel mare joacă baschet, dar să ştii că e foarte talentat şi la kickbox. La 11 ani, are 1,70 metri şi loveşte extraordinar la palmares. Cel mic joacă fotbal şi chiar a fost pus pe o listă lărgită de scouterii cluburilor mari din Olanda. Va fi monitorizat permanent.

REMY BONJASKY

Data naşterii: 10 ianuarie 1976 (Paramaribo, Surinam)

Reşedinţă: Almere, Olanda

Înălţime: 1,92 metri

Greutate: 109 kg

Record: 77 de victorii, 40 KO – 19 înfrângeri

Performanţe: de trei ori campion mondial K-1 (2003, 2004, 2008)


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-08-05

Mai multe imagini:
România văzută prin ochii legendarului Remy Bonjasky. Ce spune despre sportul din ţara noastră
zoom
România văzută prin ochii legendarului Remy Bonjasky. Ce spune despre sportul din ţara noastră
zoom

TAGURI: remy bonjasky, romania, sport



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ATENT
10 Aug 2015

ma tot intreb pe cine intereseaza povestile astea. pe mine nu si sunt multi ca mine. vrem informatie, nu povesti. vrem puncte de vedere
Random image



Ultimele stiri






Apa Nova