2019-04-26 15:46


S-a STINS din VIAŢĂ criticul şi istoricul de film Tudor Caranfil

 |  12:03
S-a STINS din VIAŢĂ criticul şi istoricul de film Tudor Caranfil

A murit criticul şi istoricul de film Tudor Caranfil. Acesta s-a stins din viaţă sâmbătă dimineaţă în casa lui din Bucureşti. Tudor Caranfil este tatăl cunoscutului regizorul şi scenaristul Nae Caranfil. Vestea tragic a fost confirmată de Irina-Margareta Nistor.

„Am călătorit mult împreună şi am văzut multe filme. M-a format”, a spus Irina-Margareta Nistor pentru News.ro..

Născut în 1931, la Galaţi, absolvent al Facultăţii de Filosofie la Universitatea din Bucureşti, Caranfil s-a specializat, ulterior, în filmologie. Din 1959 a fost criticul cinematografic al cotidianului Informaţia Bucureştiului unde, între 1960 şi 1970, a redactat săptămânal pagina de cinema „Carnet de cinefil”, conform cartepedia.ro.

În 1962, a fondat primul cinematograf de arhivă din Bucureşti („Prietenii filmului”) pe baza căruia va fi creată, doi ani mai tîrziu, Cinemateca Română. Din 1970 a activat, cu precădere, în televiziune, unde a realizat, între 1972 şi 1977, un popular magazin săptămânal de cultură cinematografică intitulat „Vârstele peliculei”, emisiune continuată din 1990 până în 1997. Alte cicluri de emisiuni TV iniţiate: „Istoria unei capodopere”, „Povestea unui gag”, „Dicţionar cinematografic”, „Amfiteatrul artelor”, „Traveling peste timp” şi „Telefilmotecă de Aur”. Din 1966, a demarat seria de volume dedicate istoriei cinematografiei printre care se numără „F.W. Murnau” (1968), „Vârstele peliculei”, o istorie filmului în capodopere (vol. I IV, 1982 1998), „Cetăţeanul Kane”, „În căutarea filmului pierdut” (1988, volum distins cu Premiul ACIN), „Dicţionar de filme româneşti” (2002; ediţia a II a, 2004), „Dicţionar universal de filme” (2002; ediţia a II a, 2003; ediţia a III a, 2008), „Pe aripile vântului” (2003).

Din 1970, Tudor Caranfil a fost solicitat anual la Festivalul Internaţional de Film de la Karlovy Vary, din 1980 a fost invitat permanent al Festivalului de la Berlin, unde a fost inclus frecvent în juriul FIPRESCI, iar din 1993 a fost corespondent la Festivalul de la Cannes. A participat la numeroase festivaluri, între care Los Angeles, Locarno, Oberhausen, Cottbus, Lübeck, Namur, Rotterdam, Odesa şi Kiev, precum şi la principalele festivaluri de film din România.

În 2011 a primit Premiul „D.I. Suchianu” pentru întreagă carieră de critic şi istoric de cinema.

Foto: aarc.ro

 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2019-03-23

TAGURI: deces, tudor caranfil, nae caranfil, film, istoric, critic
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






STARBAG