2016-12-07 00:00

SPECIAL


Seceta va afecta ecosistemele

 |  17:52
Seceta va afecta ecosistemele

Activiştii World Wide Fund (WWF) România avertizează că seceta prelungită care a afectat Dunărea în această toamnă poate avea un impact negativ asupra ecosistemelor. Potrivit Agenţiei pentru Explorarea şi Întreţinerea Fluviului Dunărea din Bulgaria, nivelul fluviului din acest an este cel mai scăzut din ultimii 60 de ani, iar seceta a scos la iveală mai multe bancuri de nisip, fapt ce a făcut ca insule de pe Dunăre să fie accesibile de pe mal. Organizaţia ecologistă precizează că 80% dintre zonele umede din lungul Dunării au dispărut în secolul trecut şi au făcut loc terenurilor agricole. Mai mult, ca urmare a dragării şi îndiguirii, albia Dunării se adânceşte treptat, accentuând eroziunea malurilor şi scăderea nivelului pânzei freatice. În plus, viitoarele lucrări de infrastructură planificate ca parte a Programului Trans-European pentru Transport al UE, cu scopul de a elimina obstacolele pentru navigaţie, ar putea afecta statutul ecologic al ecosistemelor acvatice, de-a lungul a mai bine de 1.000 km, lungimea Dunării Inferioare. Şi planurile privind construcţia de noi hidrocentrale cu o capacitate de mii de megawaţi, pentru anii următori, va afecta calitatea şi cantitatea apelor, dar şi serviciile de mediu furnizate de ecosistemele acvatice.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639266-05-06



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image