2017-12-11 07:40


SENZAȚIONAL! O spadă originală a lui ȘTEFAN cel MARE, descoperită la Vaslui, va fi expusă în premieră

 |  17:19
SENZAȚIONAL! O spadă originală a lui ȘTEFAN cel MARE, descoperită la Vaslui, va fi expusă în premieră

Una dintre spadele voievodului Ștefan cel Mare, identică cu cea expusă la Muzeul Topkapî din Istanbul, va putea fi văzută, pentru prima dată, într-o expoziție ce va fi vernisată, luni, la Muzeul de Istorie al Bucovinei din Suceava, a declarat, pentru Agerpres, directorul instituției, Emil Ursu.

El a precizat că vor fi expuse peste 250 de piese, documente și obiecte religioase provenite de la muzee din țară și din Republica Moldova.

„Expoziția 'Ștefan cel Mare - din istorie în veșnicie” se dorește a fi cea mai importantă acțiune de acest fel, cel puțin după 1990'', a afirmat Ursu.

Potrivit acestuia, majoritatea exponatelor sunt ''foarte valoroase'', exemplificând cu un steag liturgic de epocă Ștefan cel Mare, o serie de tetraevangheliare lucrate manual donate de voievod unor așezăminte religioase, dar și un fragment din racla originală a Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, din lemn pictat, reprezentând o scenă din viața acestuia.

„Spada este sora geamănă a celei din Turcia!”

Emil Ursu a spus că "vedeta" expoziției este o spadă a lui Ștefan cel Mare, ''sora geamănă'' a celei din Turcia, adusă de la Muzeul Județean din Vaslui, unde a fost ținută în depozit.

''Spada este practic sora geamănă a celei cunoscute de români de la Muzeul din Topkapî. Spada a fost descoperită la sfârșitul anilor '70 într-o locuință din curtea domnească din Vaslui. (...) Ca atare, această spadă reprezintă o noutate absolută și o surpriză foarte plăcută, deoarece din acest moment putem vorbi că în România există o spadă a marelui voievod, cunoscută și datată cert'', a arătat Ursu. El a adăugat că această descoperire arheologică a fost făcută publică în 1980, fără a se prezenta o fotografie.

Expoziția va putea fi vizitată la Suceava până în februarie 2018, după care aceasta va fi itinerantă, urmând ca la 1 decembrie 2018 să fie prezentată la Alba Iulia.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-08-15

TAGURI: stefan cel mare, spada, sabie, istanbul, topkapi, muzeul de istorie al bucovinei, suceava, vaslui, senzational





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova