2016-12-11 08:16

SPECIAL


Sufletul vinului în inima pământului, la Mileştii Mici, Republica Moldova. Tainiţele Vinului. 1,5 milioane de sticle de colecţie

 |  18:09

„Ialoveni! Ialoveni!", aud băietulrăcnind pe platformă, în faţa unui autobuz vechi şi prăfuit, pătrăţos ca o cutiemare şi vopsit cu o dungă vernil. „Ăsta-i a' nostru", zice Doru,zbughind-o de lângă mine. „Hai!".Suim în grabă în autobuzul ticsit. Cursă de ţară. Precupeţe cu poale largi,aşezate pe câte două scaune, cu coşuri din nuiele în care şi-au îndesat gâştelesâsâite. Ţărani ponosiţi, cu sacoşe mari de rafie pline ochi cu marfă de oraş.Înghesuială. Oamenii sunt însă blajini şi se trag să încăpem şi noi. Mă învârtsă-mi fac loc. Pe urmă, mă uit împrejur. Scaunele vechi sunt roase de frecuşulanilor. La geamuri, perdeluţele portocalii dau un aer vesel.Pornim. Vânzătoarea de bilete ne ia 3 lei de persoană (circa 0,8 lei) şi-şiface cu greu drum mai departe pe culoarul aglomerat. Eu mă uit afară, pe geam.Ieşim repede din Chişinău. Afară, dealuri molcome, cu spinări verzi şi galbene,se încing la soare. E vară. Grâul e deja secerat şi au rămas parcelele culese,colorate ruginiu. „Nu prea am avut ploaii pi la noi", intră-n vorbăvânzătoarea de bilete, care ne văzuse că nu suntem de prin partea locului. „Păpuşoiun-ari apî. Ci sî-i faci!" răspunde tot ea, retoric. „Pe la noi a maiplouat", zic eu, băgându-mă-n seamă. Şi continui fără să-i dau timp dereacţie... „Mergem la Mileştii Mici, la pivniţele de vin. Ştiţi cum epe-acolo?" „E frumos, maicî. Vini lumi di pesti tăt sî vadî. Da' ce vreţisă faceţi, contracte?" Mă gândesc că îmbrăcat aşa, în bermude şi ocămăşuţă cu mâneca scurtă, nu se potriveşte, da-i răspund frumos: „Nu maică, vremsă vizităm." „Coborâţ în şentru la Ialoveni şi di-acolo luaţ Rutiera",vine explicaţia.Autobuzul face mai puţin de-o oră până în Ialoveni. Coborâm în mijloculsatului, într-o încrucişare mare şi prăfuită. Nu se văd maşini venind, aşa căne punem la umbră. Miroase bine, a pâine de ţară. Văd brutăria peste drum. Apucsă iau doi covrigi mari, rotunzi, proaspeţi, că deja vine Rutiera. Într-o clipăne scoate din sat şi ne lasă la o răspântie, în deal. „Aici se face drumulcătre hrube", zice şoferul şi ne arată şoseaua ce şerpuieşte pe dupăcoastă.În coama dealului stă scris cu litere cât statul de om: ”Mileştii Mici”, iaralături e prins un butoi mare de vin. „Am ajuns bine", gândesc cu vocetare. O luăm la pas pe drum. Ajungem repede la poarta combinatului. Un jandarmamabil, îmbrăcat în cămaşă albă, ne întreabă ce-i cu noi. Explicăm că vrem săvizităm şi ne-ndeamnă înăuntru pe poarta de grilaj. Prima impresie e plăcută – pe gazonul îngrijit, două fântâni arteziene izvorăscdin câte-un butoi şi se varsă-n pocale enorme, una cu vin alb, cealaltă cu vinroşu. În spate, ca o cetăţuie, un zid de piatră adăposteşte intrările în hrube.Am picat tocmai la ora prânzului. Până să vină oamenii din pauză ne facem pozepe lângă fântâni.Ne primeşte directorul de marketing, dl Ţurcanu Ion, la dânsul în birou. Facemprezentările, apoi ne spune câte ceva despre unitatea vinicolă Mileştii Mici.S-a înfiinţat în 1969, în galeriile rămase în urma exploatării de calcar –calcarul cu care s-a ridicat Chişinăul. Atunci, în '69, s-au pus la păstrareprimele sticle. De-atunci, an de an, s-au adăugat recolte noi, ajungând azi lapeste 1.500.000 de sticle de colecţie! Cea mai mare colecţie de sticle de vinde soi din lume! Recunoscută şi atestată ca atare de Guinness World Records, în2007.Galeriile se întind pe circa 200 km sub pământ, la o adâncime de până la 80 demetri!Cum îl ascult pe dl Ţurcanu, deja îmi lasă gura apă. Un milion jumătate de butelii, ca nişte clepsidre cu scară demăsură nu a timpului, ci, invers relaţional, a calităţii vinului dinăuntru.Acum să vă închipuiţi că dl Ţurcanu e un tânăr ce pare că de-abia a-ntors roatazecilor pe cifra 3, dar vorbele lui, în biroul ornat cu sticle premiateînşiruite în vitrine ca mărgelele, curg uşor, având efect ca al licoriifermecate pe care o laudă. Spre deliciul nostru, dânsul se oferă să ne fie ghidîn hrube şi ne invită să-l urmăm.

Bulevardesubterane cu nume de vinuri

Ieşim din birou afară, în soare, doar pentru o clipă. Departea cealaltă intrăm în subteran. Imaginaţi-vă intrarea, ca gura unui tunelde tren. Pătrundem în întuneric. Înăuntru înmărmurim - dimensiunile suntgrandioase. Ne obişnuim ochii veniţi din soare cu lumina slabă şi ne bucurăm derăcoarea galeriei. Pornim apoi către măruntaiele dealului.Galeriile, late ca nişte bulevarde, poartă numele soiurilor de vinuri: StradaCabernet, Strada Fetească, Strada Codru. Lumina e plăpândă. De-o parte şi dealta zărim butoaiele – uriaşi prăvăliţi într-o rână, cu gurile stând să adape.Dl Ţurcanu, gazdă bună, explică pe măsură ce înaintăm: „Codru e o varietatelocală de vin, obţinut din amestec de Cabernet şi Merlot. I-a mers faima, iaracum avem comenzi din Japonia". Apoi continuă: „Uite, butoaiele au ouşiţă. Când s-au golit, pe-acolo intră o femeie care le curăţă pedinăuntru". „Fiecare butoi este etichetat: soiul de vin, anul recoltei,cantitatea." Ne apropiem să citim şi noi.Înaintăm prin galeriile întunecoase, sub pământ. Deodată, în faţă, luminăputernică: „Aici e sala de îmbuteliere. De la fiecare butoi vin ţevi de sticlă,pe toată lungimea galeriilor, pe unde se trage vinul când s-a maturat".Pereţii faianţaţi strălucesc de curăţenie. Oameni în halate şi cizme de cauciucforfotesc în hală. Unii spală cu furtunul nişte rezervoare imense. Alţiiacţionează ceva maşinării, doar de ei ştiute.Ne depărtăm în semiîntunericul din faţă. Umblăm fermecaţi prin acest labirintsubteran. „Iată, aici e strada dedicată Organizaţiei Internaţionale a Viei şiVinului. Însuşi preşedintele organizaţiei (şi aud ceva nume de francez) a fostprezent la inaugurare." La intrarea în coridorul dedicat organizaţiei,zăresc în stânga tabla “OIV”. În dreapta, meşteşugit lucrat în piatră, uncămin. Deasupra sa, sculptat caligrafic “Mileştii Mici”. Zidurile coridoruluisunt frumos placate cu piatră mică, inspirând trăinicie.

La ieşire... spectacolul unic şi fascinant al colecţiei!De-o parte şi de cealaltă a tunelului, în zidurile groase ca de cetatemedievală, găuri largi şi adânci adăpostesc sticlele de vin aşezate cu grijă,una peste alta. “Cazanele” - găurile unde sunt păstrate sticlele – suntetichetate cu soiul şi anii recoltei şi ai îmbutelierii. Mă apropii să atingsticlele. Prăfuite, vechi, păstrează peste ani licoarea aromată. La atingerealor mă înfior la gândul că unele sunt de vârsta mea!„Vinul e o fiinţă. El se naşte, trăieşte şi moare", îmi aduc aminte devorbele lui Păstorel, ce le citisem cu mulţi ani în urmă. „Adevărat", măgândesc, „şi cu cât ai mai bine grijă de el, cu atât trăieşte mai mult şi seface mai bun cum se învecheşte".„Aici vinul se simte bine. Răcoarea constantă a hrubelor îl păstrează şiîntunericul îi încetineşte transformările. Întâi ajunge încet la maturitate, înbutoaie. Apoi, tras în sticle, se desăvârşeşte. Asta e viaţa vinului. O dată pean, degustători din Republica Moldova şi de pretutindeni se adună aici şi iau oprobă din fiecare colecţie. Îl apreciază, îl notează. Cel bun, îl premiază. Celtrecut, îl scot din cazane. Acela a murit – a devenit oţet."Umblu vrăjit de-a lungul cazanelor, ascultând povestea vinului. Citescetichetele cu nume de legendă: !Negru de Purcari! - „preferatul RegineiElisabeta a Angliei", “Trandafirul Moldovei” - „un soi acum apus",”Cahor” Caza 74, 86/05, 1.528 sticle. „Cahor" mă gândesc, „mândriavinurilor moldoveneşti. Vin dulce, pastoral". Mi-amintesc de prietenul meude-acasă care mă rugase: „Adă-mi şi mie un Cahor din Moldova". Ei, dacăi-aş aduce o sticlă din astea 1.528, m-ar pomeni toată viaţa.Simt că sunt într-un loc sacru. Sute de oameni au muncit la îngrijirea viei, lacules, stors, pus în butoaie, degustat şi tras în sticle, iar apoi aşezat laloc, cu sfinţenie. Şi ce-ar fi fost munca lor fără darul naturii! Raza soareluia mângâiat boaba şi stropul de ploaie a udat butucul. Darul naturii împletit cumunca oamenilor. Aici, acum, e rodul efortului lor.Pe perete ne arată Certificatul de la Guinness World Records. Îmi dă unsentiment de mercantilism, în aerul de hrubă bătrânească. Mă gândesc însă călumea e o mare piaţă şi comerţul are nevoie de reclamă. Îmi amintesc decontractele cu japonezii ce au venit aici poate atraşi tocmai de bucata asta dehârtie.Plecăm din colecţie. Mă simt împlinit. Totuşi vizita nu s-a încheiat. Gazdanoastră ne duce într-alt loc de poveste: sala de degustări.Două butoaie se dau într-o parte şi în spatele lor apare, impunătoare, sala debanchete. O masă cu câte 50 de scaune, să fie, pe fiecare parte! Decorulaminteşte de ospeţele medievale. Un grup de turişti înveseliţi degustă bucatetradiţionale, stropite cu vin. Pe perete, o hartă a “oraşului subteran”.Ornamente din fier forjat. Capul de bour şi portretul Marelui Ştefancompletează ambientul.La ieşire vedem poze cu celebrităţile ce au vizitat hrubele Mileştii Mici.Uite-l pe Băsescu! Dar şi pe Jimmy Carter, Michel Platini, Victor Iuşcenko.Las un gând bun în Cartea de Aur şi plec, luând cu mine amintirea unei zileplăcute şi încă ceva: o sticlă de Negru de Purcari din '88 şi un Cahor, totde-atunci, pentru prietenul meu.La Mileştii Mici am trăit minunata epopee a vinului de soi. Aşa că îţi spun şiţie, călătorule ce ai drum prin Republica Moldova: fă-ţi timp şi mergi devizitează hrubele de la Mileşti că mi-i mulţumi.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638945-07-12



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image