2017-11-24 16:36


Superkombat la export. Cel mai mare eveniment al anului va avea loc în Angola

 |  21:01
Superkombat la export. Cel mai mare eveniment al anului va avea loc în Angola

Produsul românesc cu cea mai mare expunere pe televiziune, Superkombat, continuă să meargă la export, iar în această toamnă, pe 7 noiembrie, marea finală a sezonului 2015 va avea loc în Luanda, capitala Angolei, considerată cel mai scump oraş din lume. Promoţia condusă de Eduard Irimia va pune în scenă un eveniment care va fi transmis în direct în 93 de ţări, iar printre eroi se vor număra şi românii Raul Cătinaş, Andrei Stoica, Bogdan Stoica şi Benjamin Adegbuyi.

După îndelungi negocieri, Irimia a anunţat oficial că marea finală a anului în Superkombat se va desfăşura în premieră în afara Europei, în exotica Angola, după ce până acum a avut loc de două ori în România, o dată în Germania şi o dată în Italia. "Superkombat a devenit un produs la nivel global şi avem fani în toată lumea, aşa că e normal ca toţi să aibă acces la un astfel de eveniment. Cu siguranţă, va fi unul dintre cele mai impresionante evenimente sportive din istoria Angolei", a declarat promotorul Eduard Irimia. Gala din noiembrie va fi organizată în asociere cu Andrada Servexim, reprezentată de Adrian Ratcu.

"Partenerii noştri din Angola au fost profesionişti până în momentul de faţă, iar în acest moment lucrurile au început să meargă de la sine. În perioada imediat următoare vom anunţa următoarele detalii", a mai spus promotorul. În prezent, sunt patru sportivi româin calificaţi pentru evenimentul de la Luanda, acolo unde vor participa cei mai buni luptători de K-1 din întreaga lume.

"Cu siguranţă se vor pune în joc şi trei centuri mondiale, iar într-una dintre confruntări va fi implicat Andrei Stoica, în prezent campionul categoriei super cruiser, care va întâlni un sportiv aflat în top 3 mondial", a mai spus acesta. Gala din Angola va fi de altfel cel mai important eveniment din acest sport organizat vreodată în Africa. "Ne bucurăm că noi, ca şi români, în parteneriat cu oficialii angolezi, putem să organizăm un eveniment istoric pentru Africa", a mai afirmat Irimia. De altfel, oficialii din Angola îşi doresc să creeze o tradiţie din organizarea marii finale în ţara lor, aşa cum în trecut Tokyo găzduia celebrele evenimente K-1 datorită faptului că Superkombat asigură o expunere uriaşă din punct de vedere mediatic.

Evenimente în 12 ţări

Până în prezent, promoţia fondată la Bucureşti în 2011, pe bazele Local Kombat, a organizat peste 50 de evenimente în nu mai puţin de 12 ţări: Germania, Muntenegru, Bulgaria, Grecia, Croaţia, Austria, Italia, Elveţia, Brazilia, Marea Britanie, Emiratele Arabe Unite şi Olanda. Finala a fost găzduită de două ori de România, Bucureşti (2012) şi Galaţi (2013), o dată de Germania (Darmstadt, 2011) şi o dată de Italia (Monza, 2014). În prezent, Superkombat are sediul în Marea Britanie şi este considerată promoţia numărul 1 în Europa în ceea ce priveşte evenimentele pe reguli K-1.

Moroşanu, din nou la Milano

Până la marea finală din Angola, caravana Superkombat se va opri în Italia, la Milano, ţară care în 2015 a găzduit evenimentul final al anului. Succesul din 2014 l-a convins pe promotor să desemneze din nou ţara peninsulară ca şi gazdă pentru o nouă gală majoră. De data aceasta, pe 2 octombrie, va avea loc Eliminarea Finală, ultimul pas înaintea finalei din Angola. Printre sportivii români care sunt confirmaţi pentru Milano se numără şi Cătălin Moroşanu, cel care în toamna trecută a avut ghinion şi nu a mai luptat pentru că adversarul său s-a accidentat chiar înaintea galei. "De data aceasta vom aduce doi adversari pentru Moroşanu, să nu mai existe discuţii. Unul va fi oficial, celălalt în stand-by pentru a evita o astfel de situaţie", a spus, mai în glumă, mai în serios, Irimia. Peste 5.000 de români au făcut anul trecut, la Monza, o atmosferă infernală, conducându-i pe tricolori spre victorii spectaculoase. Pentru Moroşanu, meciul de la Milano va fi ultimul înaintea confruntării din Dubai cu Badr Hari. "Abia aştept să lupt în faţa românilor din Italia, am fost foarte nervos anul trecut pentru ce s-a întâmplat. Mă bat şi cu doi odată dacă e nevoie, numai să fiu acolo", a spus Moroşanu în stilul său caracteristic.

Despre Angola

- Luanda este considerat cel mai costisitor oraş din lume, conform unui stadiu, depăşind astfel Geneva, Londra sau Tokyo. În Capitală trăiesc aproximativ trei milioane de persoane.

- Diferenţa de fus orar faţă de România este de două ore, iar limba oficială este portugheza. La numai patru zile după gala Superkombat, Angola va celebra 40 de ani de la independenţa faţă de Portugalia.

- 85% din PIB-ul Angolei se datorează bogăţiilor naturale, în special petrol. Din 1979 şi până în prezent, Angola îl are ca preşedinte pe Jose Eduardo dos Santos.

- Moneda oficială se numeşte kwanza, iar 125 de kwanza valorează un dolar.

- Este una dintre cele mai dezvoltate ţări din punct de vedere economic pe continentul african, iar capitala Luanda este considerată o adevărată oază pentru investitori.

- Graniţa de Vest a Angolei este Oceanul Atlantic, ţara beneficiind de 1.650 de kilometri de coastă. Turismul s-a dezvoltat spectaculos în ultimii ani, iar Rezervaţiile Naturale sunt o adevărată atracţie pentru curioşii din întreaga lume.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-08-09

Mai multe imagini:
Superkombat la export. Cel mai mare eveniment al anului va avea loc în Angola
zoom

TAGURI: superkombat, angola, andrei stoica



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


JIJI NELU
12 Aug 2015

Daca ziceati de export la Sydney sau New York, era altceva
DAN DAN
12 Aug 2015

Milano nu iti zice nimic? Iar Luanda e cam cel mai scump oras din lume, cred ca ar fi fost mai ieftin in Sydney sau New York :))
Random image



Ultimele stiri






Apa Nova