2018-05-23 21:19


Sute de oameni urmează în fiecare an cursurile Bootcamp University

 |  14:05
Sute de oameni urmează în fiecare an cursurile Bootcamp University

La nivel global există “o adevărată mână” de lideri motivaţionali şi inspiraţionali. Toţi, dar absolut toţi urmăresc, prin propriul lor demers, construirea unei lumi mai bune şi prospere. Pentru fiecare om în parte. Lucru care, de regulă, apare prin conştientizare. Şi în România există, de ani buni, o universitate de dezvoltare personală care, de la an la an, are tot mai mulţi absolvenţi. Toate cele patru “şcoli” din Bootcamp University - Self Mastery, People Mastery, Money Mastery şi Speaker Mastery sunt “sold out” de la începutul fiecărui an calendaristic.

Din cei douăzeci şi cinci de mii de abonaţi la newsletterul unuia dintre cei mai cunoscuţi traineri internaţionali, rădăuţeanul de 38 de ani Andy Szekely, un grup compact de oameni, de aproximativ o sută de persoane, reuşesc să onoreze invitaţia anuală a acestuia de a participa, pe perioada unui weekend la munte, la „o mostră” de educaţie privind ceea ce putem numi, generic, procesul de dezvoltare personală. Altfel spus, un program continuu şi diferit de educaţie. Locurile sunt limitate din mai multe considerente, aşa încât participarea fiecăruia la acest eveniment are loc în funcţie de promptitudinea cu care te-ai înscris pe liste.

Trainerul român este chiar fondatorul singurei universităţi din România care pune accent pe cunoaşterea de sine şi a celorlalţi prin metode specifice. Bootcamp University este o şcoală românească care transformă şi modelează anual, în cadrul celor patru facultăţi specifice, sute de oameni în privinţa propriului drum şi a rolului pe care-l au de urmat şi de realizat în viaţă. La modul general, conceptul de dezvoltare personală include activităţi şi experienţe care au scopul final de a îmbunătăţi starea de conştientizare, dezoltarea talentelor şi abilităţilor personale, îmbunătăţirea calităţii vieţii şi contribuirea la realizarea aspiraţiilor şi viselor personale. Cunoscut şi sub denumirea de "self help" sau "evoluţie personală", acest concept include şi activităţi formale sau informale pentru a dezvolta în alţii roluri precum cel de profesor, ghid, consilier, manager, coach sau mentor.

Fenomenul a luat amploare

Este ultima zi a unei săptămâni de muncă şi, deşi în apropierea locaţiei unde se desfăşoară evenimentul, într-un complex turistic foarte rustic de lângă Braşov, se vede o piscină mare, cu apă limpede ca lacrima ce îţi face ispititor cu ochiul, participanţii înscrişi la demonstraţia de măiestrie a lui Szekely îl ascultă cu mare atenţie. S-a întors recent din China, locul din care s-a întors “mai bogat” decât plecase. La nivel spiritual, desigur. Românul le vorbeşte participanţilor de cele patru inteligenţe umane. Cea emoţională, fizică, mentală şi spirituală. Şi de ce este important să fii conştient că le deţii, dar mai ales în ce proporţii. Andy, la origini absolvent al facultăţii de contabilitate din Iaşi, a încercat chiar şi postura de jurnalist de investigaţie, meserie pe care a abandonat-o după numai şase luni de practică. Motivul este că şi-a găsit la scurt timp adevărata vocaţie. A devenit în timp, după o dezvoltare susţinută şi intensă, unul dintre cei mai influenţi şi apreciaţi vorbitori români ai momentului pe teme de dezvoltare personală. “Sunt un membru al pieţei pe care-o servesc”, punctează Andy. Imediat după terminarea facultăţii a aflat că face lucruri care nu i se potrivesc şi, fiindcă îşi dorea foarte multă claritate în ceea ce priveşte drumul său în viaţă, a căutat în stânga şi-n dreapta informaţiile de care avea nevoie.

A înţeles, relativ târziu, că există o ierarhie a valorilor umane în lume şi că primele dintre acestea sunt ca omul să aibă ce mânca, un adăpost deasupra capului, să îşi întemeieze o familie, să primească recunoaştere profesională şi abia în final s-ar putea vorbi de dezvoltare personală. O dovadă că evoluţia spirituală şi constribuţia către semeni începe să îşi facă simţită prezenţa abia acum în România “ca un val”. În urmă era “un pahar cu apă aruncat într-un ocen” acest domeniu al dezvoltării personale.

Într-o notă de amuzament prietenii îi spuneau că “a început să facă popularizarea ştiinţei la sate”. Interesul pentru o astfel de educaţie în România a crescut de la an la an, iar cel mai interesant an a fost în momentul în care s-a declanşat criza din 2008 – 2009, atunci când oamenii au început să se întrebe “oare nu a venit momentul să investesc în mine”? Volumul de concentrare la facultăţile din cadrul universităţii de dezvoltare personală este foarte mare, principiul pe care se bazează predarea fiind cel de “imersie totală”. Dacă mintea îţi este locuită de idei bune şi infuzată cu concepte, mecanisme, metode, comportamente, instrumente care produc rezultate în viaţa fiecărui om este ca şi când ai lua o doză de şoc, exact ca atunci când se recomandă tratamente medicale şi nu numai.

“Când mă apuc să învăţ ceva, dacă instructorul îmi spune că trebuie să vin o dată pe luna la lecţii eu îi spun că vreau să vin săptămânal, iar dacă îmi spune să vin săptămânal, atunci eu o să vin zilnic. Pentru că ştiu că până nu creez acest principiu al bulgărelui de zăpadă în viaţa mea pe acea zonă, sunt şanse foarte mari să alunec în delăsare”, admite fondatorul universităţii de dezvoltare personală.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-01

TAGURI: money, mastery, romania, bootcamp, university, speaker, mastery





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova