2018-05-22 07:37


TEXTURES se pregăteşte pentru România. Rockstadt Extreme Fest se apropie

 |  21:00
TEXTURES se pregăteşte pentru România. Rockstadt Extreme Fest se apropie

Grupul olandez TEXTURES, programat la Rockstadt Extreme Fest (Râşnov) pe 31 august, se pregăteşte pentru întâlnirea cu fanii români, în contextul în care deja a început lucrul la cel de al cincilea album de studio. Trupa a transmis un mesaj pentru fanii din România prin intermediul paginii de Facebook.

 „Avem idei noi şi am aranjat camera în care repetăm astfel încât să le putem înregistra imediat; e timpul pentru noi experienţe şi jam session-uri! Gândurile noastre converg în aceeaşi direcţie şi suntem deschişi către orice fel de idee. Încă nu ştim unde vom ajunge, dar ştim că vrem să ne surprindem din nou pe noi înşine” au declarat muzicienii.

TEXTURES a impus un nou standard pe scena metal din Olanda, încă de la lansarea primului album – „Polars” (2003), care a fost considerat de publicaţia Oor drept „cel mai bun album metal lansat vreodată în Olanda. Cel de al treilea produs discografic, „Silhouettes” (2008) a însemnat o nouă piatră de hotar în cariera formaţiei: materialul a fost foarte bine primit, iar piesa „Awake” a făcut înconjurul lumii. Cât despre cel mai recent material – „Dualism” (2011), acesta este considerat de presa de specialitate cea mai complexă producţie lansată de olandezi până acum.

Pe 31 august TEXTURES va aduce, în premieră, în România sonorităţile progressive /death metal ce au consacrat-o în lumea întreagă. Pe scena de la Râşnov TEXTURES va aduce un show divers şi spectaculos, caracterizat de un melanj de sonorităţi brutale, dar rafinate, linii melodice inovatoare şi o abordare vocală atrăgătoare. Muzica celor de la TEXTURES a cucerit piaţa de profil din lumea întreagă: formaţia a concertat deja de două ori în India, iar pe piaţa europeană trupa a făcut senzaţie pe scena mai multor festivaluri importante, Graspop (Belgia), the Great Escape (Marea Britanie), Tuska (Finlanda) şi Hellfest (Franţa), fiind doar câteva dintre ele.

Rockstadt Extreme Fest are loc în perioada 29 – 31 august la Râşnov (baza olimpică). Line-up-ul evenimentului este următorul:

Joi 29 august:  TROOPER (România), GOTHIC  (România), ABIGAIL (România), ROADKILLSODA (România), DAYS OF CONFUSION (România), GOODBYE TO GRAVITY (România)

Vineri 30 august: GOJIRA (Franţa), NAPALM DEATH (Marea Britanie), DECAPITATED (Polonia), LAST HOPE (Bulgaria), CARACH ANGREN (Olanda), BUCOVINA (România), CODE RED (România), FALSE REALITY (România)

Sâmbătă 31 august: PRIMORDIAL (Irlanda), SEPTICFLESH (Grecia), TEXTURES (Olanda), KROW (Brazilia), INDIAN FALL (România), SPIRITUAL RAVISHMENT (România), ABNORMYNDEFFECT (Republica Moldova), DELIVER THE GOD (România),

Accesul în spaţiul de campare va fi gratuit pentru toţi deţinătorii de bilet. Pentru Rockstadt Extreme Fest sunt disponibile bilete şi abonamente, după cum urmează:

Până pe 17 august

Abonamente - 70 lei

Bilete per zi - 50 lei

Perioada 18.08. - 30.08.2013 şi la locaţie, pe durata festivalului:

Abonamente - 100 lei

Bilete per zi - 65 lei

Copii cu vârsta sub 6 ani nu plătesc bilet de intrare. Peste această vârstă preţul biletului se plăteşte integral.  Pentru mai multe informaţii vizitaţi: şi urmăriţi pagina de Facebook a evenimentului. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-03

GALERIE MEDIA

Citeste si:
Gojira face istorie la Rockstadt Extreme Fest

TAGURI: Textures, Rockstadt, Extreme, Fest





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova