2016-12-05 02:29

SPECIAL


Un nou an dificil pentru constructori

 |  16:25
Un nou an dificil pentru constructori

Domeniul construcţiilor se află, şi la acest început de an, într-o situaţie dificilă, în principal din cauza cererii reduse din partea populaţiei şi a sprijinului firav de finanţare din partea sectorului bancar, a investiţiilor străine şi guvernamentale, potrivit unui studiu Coface dat recent publicităţii.

România a fost în creştere

Astfel, în noiembrie 2011, România a înregistrat cea mai mare creştere din UE a volumului lucrărilor de construcţii, comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior, avansul fiind de 16,9% în serie brută şi 14% în serie ajustată”. Potrivit acestora, situaţia companiilor din sectorul de construcţii reflectă îndeaproape tendinţele economice mondiale, regionale şi naţionale. În acelaşi timp, într-un moment în care economia mondială este caracterizată de divergenţe între ţări, cu recesiune în zona euro, există diferenţe semnificative între ţări şi toate sectoarele economiei.

Criza lasă semne serioase

„Intensitatea activităţii din sectorul de construcţii variază în conformitate cu impactul crizei asupra economiei din ţara respectivă şi în conformitate cu condiţiile economice care variază de la un subsector la altul. Activitatea este puternică pe pieţele emergente care compensează dezvoltarea deficitară, iar acest lucru este deosebit de favorabil pentru anumite subsectoare, precum lucrările publice şi construcţiile private şi instituţionale nerezidenţiale. Dimpotrivă, activitatea pe pieţele dezvoltate este fie moderată, fie stagnantă, cu diferenţe deosebit de mari în sectorul construcţiilor rezidenţiale, legat de diferenţele demografice, mediile economice, termenii de credit, legislaţia fiscală, stocurile de locuinţe vacante şi preţuri”, precizează studiul. Climatul economic fragil şi variabil, combinat cu schimbările comenzilor din sectorul public şi ale regulamentelor şi fluctuaţiei costurilor materialelor şi a cererii, explică practic sporirea numărului de incidente de plată din 2011 până în prezent.

Estimări pentru 2012

Pentru 2012, Coface estimează un foarte modest progres în construcţii în Europa, dacă revenirea segmentului de locuinţe va continua. Sectorul de construcţii va fi însă afectat de planurile de austeritate. Lucrările publice şi construcţiile instituţionale sunt estimate să stagneze sub influenţa restricţiilor de buget. Construcţiile de spaţii de afaceri şi industriale vor fi probabil afectate de nesiguranţe economice.

Are cineva din UE vreo situaţie mai “roz”?

În Europa, construcţiile vor depinde de planurile de austeritate din 2012. După un declin de trei ani şi o scădere de 17% a activităţii în această perioadă, sectorul european de construcţii aproape s-a stabilizat în 2011, în special pe segmentul rezidenţial, în ciuda diferenţelor dintre ţările europene care pot fi împărţite în trei grupe. Astfel, prima grupă este una în care construcţiile au suferit cel mai mult şi unde recuperarea va dura, iar în ţări precum Irlanda, Islanda, Spania, Danemarca, Olanda şi Grecia continuă să existe un număr mare de incidente de plată. A doua grupă, care include Marea Britanie, Franţa, Belgia şi Italia, a suferit mai puţin în urma crizei şi unele afaceri şi-au revenit în ultimii doi ani. În ciuda acestui lucru, un nou declin a apărut din cauza persistenţei preţurilor excesive, iar incidentele de plată sunt încă larg raspândite, în special în Marea Britanie, unde numărul falimentelor corporative este cel mai semnificativ. Ultima grupă este alcătuită din ţări europene unde criza nu a afectat sectorul de construcţii (Germania, Austria, Norvegia, Suedia, Finlanda şi Polonia). Chiar şi aşa, numărul falimentelor este mai mare decat în oricare alte sectoare, afectând în principal companiile cu activitate regională şi într-un singur sector.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639554-05-13

TAGURI: constructori, coface, studiu, criza, climat, sectorul de constructii



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

„Concurs” cu rezultat știut: city manager la Sectorul 3 e un consilier general PSD Actualul consilier general PSD, Honorius Circa, este anunţat cu surle şi trâmbiţe că a luat... 28 Noi 2016 | (16)
Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, reclamă: Ministerul Sănătăţii nu achită facturile de întreţinere Lupta PSD cu miniştrii Guvernului Cioloş s-a mutat la nivel local. Primarul Sectorului 1, Dan... 24 Noi 2016 | (1)