2016-12-04 22:45

SPECIAL


Un ţăran din Bolintin Deal scrie carţi la îndemnul lui Eugen Barbu

 |  17:21
Un ţăran din Bolintin Deal scrie carţi la îndemnul lui Eugen Barbu
Biografia luiar fi trebuit să fie simplă, ca a oricărui ţăran din Câmpia Română, cu obrazulpârlit de soare şi palmele bătătorite de muncă. Dar n-a fost să fie aşa. Pentrucă lui Dumitru Dumitrică din Bolintin Deal i-a dat Dumnezeu darul de a îmbinamunca de constructor cu dorinţa neabătută de a deveni, într-o bună zi,scriitor. Şi visul lui s-a împlinit. Azi înalţă „zidiri de cuvinte” şi... ziduride cărămidă. Când e la lucru se întâmplă să-i mai „vină” un vers sau o rimă.Pune mortarul, bate bine cu mistria, apoi se opreşte. Scoate un petec dehârtie, pe care-l poartă tot timpul cu el, şi notează ideea. După aceea, iarmai pune o cărămidă. Şi iar, şi iar. Când e gata zidul e gata şi strofa.

„Mă simţeam zidit în poezie...”

Toţistrămoşii lui au fost zidari de meserie. Aşa că şi el a urmat aceeaşi cale.Între timp, când şi-a dat seama că nu mai poate trăi fără să scrie versuri, s-aapucat să le şi scrie! La început, cei din jur au râs: „Ce, bă, a lu'Dumitrică, te-ai apucat tu să scrii scorneli d-ălea?! Păi ce, tu eşti telectual?!Dă-te, bă, d-acia!”. Mitică tăcea mâlc. Nu le zice nimic. Era altfel! Şi nu s-adescumpănit. Şi-a văzut de versurile lui. Astăzi, îngospodăria lui primitoare, ca un suflet de om bun, Mitică, mândru de toate cărţilelui de poezie, îşi deapănă amintirile, bucuros, la un păhărel de ţuică. Tot deel făcută!

Viaţa lui a fost şi este o continuă pendulare între vocaţiaînnăscută de poet şi nobila, dar dificila, muncă de zidar. A cunoscutgreutăţile de copil. Vremurile erau altfel într-o ţară sărăcită de război. Dincauza lipsurilor materiale, părinţii n-au putut să-l trimită mai departe, lacarte. La 13 ani neîmpliniţi, după patru clase primare, el a plecat la lucru,cu tata, cu echipa de meşteri, calfe şi zidari, lăsându-şi în mijlocul uliţeimama înlăcrimată. Acum, când povesteşte, oftează şi priveşte în gol. Imaginilecopilăriei trec ca un film prin faţa ochilor lui. Şi iar îl mai „ciocăne” unvers. Imediat îl notează pe o foicică de hârtie, care dispare, apoi, înbuzunarul pantalonilor. Cine ştie la ce poezie i-o trebui, mai încolo. Continuăsă-şi amintească. „Am avut un amarnic regret că n-am putut să merg la şcoală.Doamne, ce-mi mai plăcea poezia! Aş fi stat ore în şir să citesc, să ascult.Profesorul meu, Ioan Roman, a venit la tata la poartă şi i-a spus: «Lăsaţi-l săînveţe carte mai departe, e un elev bun şi e păcat de el!». Ai mei, nici gând!N-aveau bani, cu ce să mă ţină la şcoală?! Copil fiind, am plâns atunci. CaNiculae al lui Moromete. La scurt timp, eu cu tata şi cu câţiva oameni depe-aici am plecat la Huşi, în Moldova. Chiar dacă îmi lipsea cartea, din ceeace învăţasem sau auzisem despre măreţele fapte de arme ale lui Ştefan cel Mare,acolo, pe minunatele plaiuri moldoveneşti, am simţit că trăiesc aievea istoria,aşa cum trebuie să fi fost ea învremurile străvechi. Ajutam la zidărie şi recitam versurile lui Eminescudin memorie. Mă simţeam zidit, dar nu între cărămizi, ci în poezie...”

Eugen Barbu şi Sânziana Pop l-au îndemnat săscrie

După întoarcerea în satul natal şi-acontinuat studiile în Bolintinul din Vale până la clasa a VIII-a, timp în carea umplut sute de pagini, încercând zadarnic să-şi potolească foamea de scris.Dar nu era suficient, a gândit el. Despre talentul său trebuia să-şi dea cupărerea un redactor-şef al unei publicaţii literare cunoscute. Sau un scriitor.Era necesar ca cineva să-i conducă paşii în nobilul ideal, atât de mult râvnitîn copilărie. Pentru că nici nu concepea să nu reuşească. Într-o zi a bătutşovăielnic la uşa revistei „Luceafărul”. Cu felul lui de a fi, timid, plin debun-simţ, a reuşit să fie luat în seamă şi sfătuit să citească mult, să-şitermine liceul la seral. S-a apucat serios de treabă. A scris, a citit, iar ascris, a mai şters, a mai tăiat din ce-a scris, a fost dezamăgit. Dar nu s-alăsat. Cei care i-au pus în mână creionul de scriitor au fost Eugen Barbu şiSânziana Pop, despre care poetul de acum păstrează duioase amintiri. Ei l-auîndemnat să scrie şi iar să scrie. Nu uită niciodată nici de prietenii dragilui: Virgil Carianopol, Ion Lotreanu, Dan Mutaşcu, Geo Călugăru, George Alboiu,Nicolae Dragoş, Constantin Sorescu, Lucian Avramescu şi mulţi alţii. Primul luigând, după terminarea liceului, la seral, a fost să-i mulţumească lui EugenBarbu. Era foarte emoţionat. Barbu i-a pus mâna în creştet şi i-a zis: „Mitică,astăzi e o zi mare pentru tine!”. Atât! Acestea fiind spuse, scriitorul i-adăruit o trusă de pixuri. Mitică o are şi azi depusă cu grijă în vitrină, laloc de cinste.

Când nu scrie versuriMitică, pictează şi sculptează

A urmat, apoi, lungul drum prin redacţiilepublicaţiilor din Bucureşti, unde a lucrat ca ziarist: „Scânteia Tineretului”, „Luceafărul”,„Albina”. Concomitent, a început să publice în reviste mici însemnări cu tâlcdespre viaţă şi oameni, apoi primele versuri. Atunci când îşi lansează vreocarte, singur pictează afişele cu tempera. Le suie pe bicicletă şi cu aracet lelipeşte pe stâlpii din comună. Întâiul afiş este păstrat şi azi, cu sfinţenie.Textul sună cam aşa: „Poetul şi scriitorul Dumitru Dumitrică vă invită duminicăla Căminul Cultural din Bolintin, unde are loc lansarea primului volum deversuri. Momentul artistic va fi deschis de prozatorul Eugen Barbu”. Dar ceimagini frumoase i-au rămas de atunci în suflet! Nu poate uita. Ce vremuri!

Când arepuţin timp liber, Mitică pictează, sculptează în lemn şi piatră. Tot ce-i picăîn mână transformă. Uite, colo, un tablou cu plopul lui Bolintineanu, de lângălegendarul râu Sabar. Dincolo e cioplit chipul lui Eminescu. Mai sus, figuralui Creangă. Lumea îl ştie. Dă-i lui Mitică o bucată de lemn şi o daltă. Îndatăîţi va confecţiona... o minune.

Cine mai dă, azi, bani pe poezie?”

A căzut toamna şipeste Bolintinul din Deal. În pacea unei dimineţi balcanice de duminică, cu izde pământ proaspăt, mamele se întorc de la biserică ţinându-şi de mână copiii.Un peisaj paşnic. Pluteşte în aer o linişte sănătoasă, fără E-uri şi aditivi.De-o parte şi de alta a străzii principale râd, ca nişte mirese furate, caselezidarilor bolintineni, cunoscuţi în toată lumea pentru măiestria lor. Soarele s-a ascuns pentru o clipă în nori. Cad frunze pestenoi, sigilii umede. Cineva nevăzut, dintr-o curte vecină, îl strigă de zor peunu', Bică. Câinii latră. Bică parcă e surd. Nu răspunde. Destupăm o sticlă cuţuică. Sorbim. Citim versuri. Iar sorbim! Ia să vedem?! Poeme despre mamă,despre dragoste şi ţară. Ciocnim. Aromată ţuică! Beton. Unge gâtlejurile şidezmorţeşte limbile. Aerul miroase a octombrie. Mitică vorbeşte cu entuziasmdespre „iubirile” lui. Cea mai mare este, şi trebuie să fie, dragostea de gliastrămoşeasă, zice. Recită patetic, cu purpură în obraz. „Oricât m-aş cufunda îndorurile mele / Sub zodia luminii din blânda primăvară / De-aş rătăci cu visulşi dincolo de stele / Mai sfântă mi-e iubirea de tine, maică ţară!”, Dupăaceea, vine dragostea de mamă, de părinţi, fraţi şi copii. Dragostea demeserie, de pământ, de tot ce ne-nconjoară.

Mai stăm la taifas, mai vorbim despre poeţi.Amintiri. Prin uşa casei, lăsată deschisă ca să intre puţin soarele, se văd cărţilelui Mitică. Şed cuminţi în bibliotecă. Are 15 volume apărute. „Eternităţiitale, vremelnica mea clipă”, „Paşnică lumină”, „Făpturei tale, adorată mamă”,„Ţărmul regăsirii”, „Răsărit de Luceafăr” etc. Toată pensia lui de zidar seduce pe tehnoredactarea şi tipărirea lor. Coperţile, tot el le pictează, cumigală şi naivitate duioasă de copil mare. N-a prea vândut multe cărţi, oameniin-au bani să le cumpere. A încercat să le dea la şcoala din comună, ca să lecitească elevii. „Prea puţini mai sunt intersaţi de cultură, mărturiseşte tristpoetul. Cine mai dă azi bani pe poezie, când burta cere mâncare, când oameniisunt daţi afară din slujbe, li se taie pensia şi e criză?” Bem ultima picăturăşi tăcem. Seara de plumb se tolăneşte lascivă peste Bolintinul din Deal. E frig. În depărtare, un glas ca o trâmbiţăatârnă încă de cer. Îl strigă pe unu' Bică, parcă într-o poezie fără sfârşit.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638946-02-28

Mai multe imagini:
Un ţăran din Bolintin Deal scrie carţi la îndemnul lui Eugen Barbu
zoom
Un ţăran din Bolintin Deal scrie carţi la îndemnul lui Eugen Barbu
zoom
Un ţăran din Bolintin Deal scrie carţi la îndemnul lui Eugen Barbu
zoom

Un ţăran din Bolintin Deal scrie carţi la îndemnul lui Eugen Barbu
zoom



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image