2016-12-09 15:48

SPECIAL


Un zidar a scris 18 cărţi

 |  16:40
Un zidar a scris 18 cărţi
Toţi strămoşii luiDumitru Dumitrică, din Bolintin-Deal, au fost zidari de meserie: tata, bunicul,fraţii, străbunicul. Şi el a urmat aceeaşicale. Dar Dumnezeu a vrut ca destinul lui să fie puţindiferit: i-a dat lui Dumitru darul de a îmbina munca de constructor cu dorinţaneabătută de a deveni, într-o bună zi, scriitor. Şi, azi, înalţă „zidiri decuvinte” şi... ziduri de cărămidă. A publicat 18 volume de versuri şi proză.

A muncit de la 13 ani

Când e lalucru se întâmplă să-i mai „vină” un vers sau o rimă. Pune mortarul, bate binecu mistria, apoi se opreşte. Scoate un petec de hârtie, pe care-l poartă tottimpul cu el în buzunar, şi notează ideea. După aceea, mai pune o cărămidă. Şiiar, şi iar. Când e gata zidul e gata şi strofa.

Povestea vieţii lui e un roman. Laînceput, cei din jur au râs: „Ce, bă, a lu' Dumitrică, te-ai apucat tu să scriiscorneli d-ălea?! Păi, ce, tu eşti telectual?! Dă-te, bă, d-acilea!”Mitică tăcea mâlc. Nu le zicea nimic. Era altfel! Nu s-a descumpănit. Şi-a văzut de versurile şi de cărămizile lui.

Astăzi,în gospodăria lui primitoare, Dumitru Dumitrică, mândru de toate cărţile lui depoezie, îşi deapănă amintirile, bucuros, la un păhărel de ţuică. Viaţa lui afost şi este o continuă pendulare între vocaţia înnăscută de poet şi nobila,dar dificila, muncă de zidar. A cunoscut greutăţile de mic copil. Vremurileerau altfel într-o ţară sărăcită de război.Din cauza lipsurilor materiale, părinţii n-au putut să-l trimită mai departe,la carte. La 13 ani neîmpliniţi, după patru clase primare, el a plecat lalucru, cu tata, cu echipa de meşteri, calfe şi zidari, lăsându-şi în mijlocululiţei mama înlăcrimată. Acum, când povesteşte, oftează şi priveşte în gol.Imaginile copilăriei trec ca un film prin faţa ochilor lui. Şi iar îl mai„ciocăne” un vers. Imediat îl notează pe o foicică de hârtie, care dispare,apoi, în buzunarul cămăşii. Cine ştie la ce poezie i-o trebui, mai încolo!Continuă să-şi amintească: „Am regretat mereu că n-am putut să merg la şcoală.Ce-mi mai plăcea poezia! Aş fi stat ore în şir să citesc, să ascult. Profesorulmeu, Ioan Roman, a venit la tata la poartă şi i-a spus: «Lăsaţi-l să înveţecarte mai departe, e un elev bun şi e păcat de el!» Ai mei, nici gând! N-aveaubani, cu ce să mă ţină la şcoală?! Am plâns atunci. La scurt timp, eu cu tataşi cu câţiva oameni de pe-aici am plecat la Huşi, în Moldova. Chiar dacă îmi lipseacartea, din ceea ce învăţasem sau auzisem despre măreţele fapte de arme ale luiŞtefan cel Mare, acolo, pe minunatele plaiuri moldoveneşti, am simţit cătrăiesc aievea istoria, aşa cum trebuie să fi fost ea în vremurile străvechi.Ajutam la zidărie şi recitam versurile lui Eminescu, din memorie. Învăţasem «Ce-ţidoresc eu ţie, dulce Românie»…O ştiam pe toată.”

Eugen Barbu l-a îndemnat să scrie poezii

După întoarcerea în satul natal şi-a continuat studiilepână în clasa a VIII-a, timp în care a umplut sute de pagini, încercândzadarnic să-şi potolească foamea de scris. Dar nu era suficient, a gândit el.Despre talentul său trebuia să-şi dea cu părerea un redactor-şef al uneipublicaţii literare cunoscute. Sau un scriitor. Era necesar ca cineva să-iconducă paşii în nobilul ideal, atât de mult râvnit în copilărie. Pentru cănici nu concepea să nu reuşească. Într-o zi a bătut şovăielnic la uşa revistei „Luceafărul”.Cu felul lui de a fi, timid, plin de bun simţ, a reuşit să fie luat în seamă şisfătuit să citească mult, să-şi termine liceul la seral. S-a apucat serios detreabă. A scris, a citit, iar a scris, a mai şters, a mai tăiat din ce-a scris,a fost dezamăgit. Dar nu s-a lăsat. Cei care i-au pus în mână „creionul descriitor” au fost Eugen Barbu şi Sânziana Pop, despre care poetul de acumpăstrează duioase amintiri. Nu uită niciodată de: Virgil Carianopol, IonLotreanu, Dan Mutaşcu, Geo Călugăru, George Alboiu, Nicolae Dragoş, ConstantinSorescu, Lucian Avramescu şi mulţi alţii, pe care i-a cunoscut tot cu ocazia...scrierii de versuri. Primul lui gând, după terminarea liceului la seral, a fostsă-i mulţumească lui Eugen Barbu. Era foarte emoţionat, bolintineanul. Barbui-a pus mâna în creştet şi a grăit: „Mitică, astăzi e o zi mare pentru tine!”Atât! Acestea fiind spuse, scriitorul i-a dăruit o trusă de pixuri. Mitică oare şi azi, depusă cu grijă în vitrină, la loc de cinste, de parcă-ar fi dinaur pur cu diamante.

În timpul liberpictează si sculptează

Dumitru Dumitrică a urmat, apoi, lungul drum prinredacţiile publicaţiilor din Bucuresti, unde a lucrat ca ziarist: „ScânteiaTineretului”, „Luceafărul”, „Albina”. Concomitent a început să publice înreviste mici însemnări cu tâlc despre viaţă şi oameni, apoi primele versuri.Atunci când îşi lansează vreo carte, singur pictează afişele cu tempera. Lesuie pe bicicletă şi, cu aracet, le lipeşte pe stâlpii din comună. Întâiul afişeste păstrat şi azi, cu sfinţenie. Textul sună aşa: „Poetul şi scriitorulDumitru Dumitrică vă invită duminică la Căminul Cultural din Bolintin, unde areloc lansarea primului volum de versuri. Momentul artistic va fi deschis deprozatorul Eugen Barbu...” Dar ce imagini frumoase i-au rămas de atunciîn suflet! Nu poate uita. Ce vremuri!

Când are puţin timp liber Dumitrică pictează şi sculptează în lemn saupiatră. Totce-i pică în mână, transformă. Uite, colo, un tablou cu plopul luiBolintineanu, de lângă legendarul râu, Sabar. Dincolo e cioplit chipul luiEminescu. Mai sus, figura lui Creangă. Lumea îl ştie. Dă-i lui Mitică o bucatăde lemn şi o daltă. Îndată îţi va confecţiona... o minune. Timp să aibă!

Dă toată pensia pe cărţi

În paceaunei dimineţi de duminică, cu iz de pământ proaspăt, mamele se întorc de labiserică ţinându-şi de mână copiii. Un peisaj paşnic. Pluteşte în aer o liniştesănătoasă. De-o parte şi de alta a străzii principale râd casele zidarilorbolintineni. Soarele s-a ascuns pentru o clipă înnori. Destupăm o sticlă cu ţuică. Galbenă, de zarzăr gras. Sorbim. Citimversuri: poeme despre mamă, despre dragoste, credinţă, pământ şi ţară. Mai există aşa ceva? Există, cum să nu!? Ciocnim.Aromată ţuică! Unge gâtlejurile şi dezmorţeşte limbile. Mitică vorbeşte cuentuziasm despre „iubirile” lui. Cea mai mare, este şi trebuie să fie,dragostea de glia strămoşească, zice. Recită patetic, cu purpură în obraz. „Oricâtm-aş cufunda în dorurile mele /Sub zodia luminii din blânda primăvară/ De-aşrătăci cu visul şi dincolo de stele/ Mai sfântă mi-e iubirea de tine, maică ţară!” După aceea, vine dragostea de mamă, depărinţi, de fraţi şi copii. Dragostea de meserie, de pământ, de tot cene-nconjoară.

Mai stăm la taifas, mai vorbim despre poeţi. Amintiri.Prin uşa casei, lăsată deschisă ca să intre puţin soarele, se văd cărţile lui,18 la număr. Iată câteva titluri: „Eternităţii tale, vremelnica mea clipă”,„Paşnică lumină”, „Făpturei tale, adorată mamă”, „Ţărmul regăsirii”, „Răsăritde Luceafăr”, „Slavă, fir de iarbă sfânt” şi ultimul: „Sub rondulanotimpurilor.”

Toată pensia lui de zidar se duce pe tehnoredactarea şitipărirea lor. N-a prea vândut multe cărţi, oamenii n-au bani să le cumpere. Aîncercat să le dea la şcoala din comună, ca să le citească elevii. „Prea puţinimai sunt interesaţi de cultură, mărturiseşte trist, poetul. Cine mai dă azibani pe poezie, când burta cere mâncare, când oamenii sunt daţi afară de laslujbe, li se taie pensia şi e criză?” Bem ultima picătură şi tăcem. Seara caldă se întinde peste Bolintin. În depărtare,un glas de cocoş sună ca o trâmbiţă spartă: Cucuriguuuuu!


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639253-01-13

Mai multe imagini:
Un zidar a scris 18 cărţi
zoom
Un zidar a scris 18 cărţi
zoom
Un zidar a scris 18 cărţi
zoom

Un zidar a scris 18 cărţi
zoom
Un zidar a scris 18 cărţi
zoom



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

VALUGA LAURA MONICA FIICA LUI DAN IORGOV
18 Noi 2011

Domnul Dumitrica stiu ca l-ati cunoscut bine pe tatal meu si de aceea vreau sa va spun ca impreuna cu sotul meu si in amintirea tatalui meu, am scris un volum de poezii satirice. Daca v-am starnit curiozitatea, va asteptam la noi acasa vis-a-vis de scoala la farmacie. Ne-ar prinde bine o parere de poet autentic bolintinean. Cu respect, Monica si Marinel.

Adauga un comentariu

Random image