2016-12-10 05:13

SPECIAL


Ungaria: Fumatul, interzis în trenuri şi gări

 |  17:28
Ungaria: Fumatul, interzis în trenuri şi gări

Fumatul este interzis în trenurile şi staţiile de cale ferată din Ungaria, începând cu 1 ianuarie 2012, amenda fiind de 113 euro, anunţă CFR Călători. “Urmare a comunicatului primit de la transportatorul feroviar naţional de călători din Ungaria, MÁV-START, CFR Călători informează că, de la data de 1 ianuarie 2012, în conformitate cu noile norme legislative privind protecţia nefumătorilor adoptate în Ungaria, fumatul nu mai este permis în spaţiile şi instituţiile publice, precum şi în toate mijloacele de transport în comun din această ţară”, arată sursa citată. Prin noua legislaţie, fumatul este interzis în toate trenurile MÁV-START în trafic naţional şi internaţional, în toate celelalte vehicule de transport public din Ungaria şi în toate staţiile de transport public (de exemplu staţii de tramvai, staţii de cale ferată etc.). Amenda este de până la 30.000 forinţi (aproximativ 113 euro).


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639550-09-21

TAGURI: fumat interzis tren Ungaria, fumat interzis gări Ungaria, amenda fumat



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Decizie inedită a instanței: fumatul, interzis în propria locuință! Curtea Supremă din Austria i-a interzis unui bărbat să mai fumeze pe balcon sau cu ferestrele... 02 Dec 2016 | (0)
Alertă de gripă aviară la granițele României Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Arad a luat măsuri... 21 Noi 2016 | (0)