2016-12-10 17:00

SPORT


A lăsat Benfica după 11 ani!

 |  14:36
A lăsat Benfica după 11 ani!

Asemeni lui Raul, care a ales să plece de la Real Madrid după 16 ani încare a fost idolul tribunelor de pe Bernabeu, starul Nuno Gomes a lăsat şi el după11 ani pe Benfica Lisabona. Dacă Raul a mers la Schalke, acolo unde estetitular de drept, chiar şi la 34 de ani, atacantul lusitan s-a transferat lafinalista Ligii Europa din sezonul trecut, Sporting Braga. Va împlini pestedoar câteva zile 35 de ani, dar şi-a dat seama că nu avea cum să joace titularla Benfica în faţa lui Cardozo sau Saviola, şi astfel a ales să meargă pentruun an, poate ultimul al său din carieră, la Braga. Cariera sa faimoasă şi-aînceput-o la Boavista, acolo unde a fost junior între anii 1990-1994, pentru caapoi să fie luat la echipa mare. A marcat de 23 de ori în 79 de meciuri şi afost achiziţionat în 1997 de Benfica, club la care avea să cunoască mareaglorie. A jucat în aproape 300 de partide pentru vulturi”, pentru care a înscris 126 degoluri. Va rămâne un jucător reprezentativ şi pentru echipa naţională. Adebutat în tricoul Potugaliei în 1996, iar de atunci a strâns 77 de selecţii şia marcat de 29 de ori, reauşite ce îl plasează pe locul patru în topul all-timede la naţionala Portugaliei. În cariera sa a câştigat cu Benfica de două orititlul, o dată Cupa şi Supercupa Portugaliei, dar şi de trei ori Cupa Ligii. CuBoavista a cucerit Cupa Portugaliei, în timp ce cu Fiorentina a triumfat înCupa Italiei.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639252-09-30



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image