2018-11-17 13:07


Amical TARE pentru naționala lui Rădoi

 |  13:32
Amical TARE pentru naționala lui Rădoi

Calificată en-fanfare la Campionatul European din Italia și San Marino, naționala de tineret antrenată de Mirel Rădoi va avea parte peste trei săptămâni de un amical cu greutate, împotriva Belgiei, reprezentativă calificată și ea la turneul final de anul viitor.

Partida va avea loc pe 15 noiembrie, pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca. România U-21 îşi va afla adversarele de la EURO pe 23 noiembrie, atunci când este programată tragerea la sorţi a grupelor. Până acum cunoaştem deja 10 din cele 12 participante: Italia (gazdă) plus nouă câştigătoare ale grupelor preliminare, Croaţia, Spania, Danemarca, Anglia, Germania, Belgia, Serbia, România, Franţa. Ultimele două calificate vor fi aflate după disputarea meciurilor de baraj: Portugalia – Polonia şi Austria şi Grecia.

Cele 12 participante la EURO 2019 vor fi împărțite în trei grupe de câte patru. Italia este repartizată automat pe prima poziție a grupei. Celelalte participante vor fi împărțite în urne valorice pe baza performanțelor din ultimele trei campanii U21.

Câștigătoarele grupelor și cea mai bună echipă de pe locul secund se califică în semifinale. Cele patru semifinaliste își vor câștiga și dreptul de a participa la Jocurile Olimpice din 2020 – Japonia.

Foto: frf.ro


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-10-24

TAGURI: nationala, tineret, mirel radoi, amical, belgia, cluj
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri




loading...