2017-11-19 19:40


Anghel Iordănescu, precizări în legătură cu convocarea jucătorilor steliști pentru stagiul din Turcia

 |  19:08
Anghel Iordănescu, precizări în legătură cu convocarea jucătorilor steliști pentru stagiul din Turcia

Selecționerul Anghel Iordănescu a explicat, într-un comunicat de presă, că nu s-a pus niciodată problema să renunțe la convocarea jucătorilor steliști pentru stagiul de pregătire din Turcia.

"Nu s-a pus niciodată problema să renunț la convocarea jucătorilor steliști pentru acest cantonament. Am trimis faxuri de convocare pe adresa clubului FC Steaua și nu există alte documente care să retragă aceste convocări. Comitetul Executiv al FRF a aprobat desfășurarea stagiului de pregătire din Antalya încă din 2015. Domnul Argăseală, prezent la ședința Comitetului Executiv, nu s-a declarat împotriva acestui stagiu și nu s-a manifestat prin vot împotriva lui", a precizat Anghel Iordănescu.

Selecţionerul naţionalei a mai spus că „FC Steaua a venit cu două variante de lucru, nedorind să accepte convocarea celor 6 jucători pe care i-am dorit".

Anghel Iordănescu a susţinut că a propus Stelei patru variante și o prezintă "pe cea pe care a considerat-o mai mult decât acceptabilă, atât pentru echipa națională și FC Steaua, cât și pentru echilibrul dintre cluburile angrenate în lupta pentru play-off-ul Ligii 1".

"În această variantă, din cei șase jucători steliști pe care i-am convocat, acceptam ca Niță și Toșca să rămână totuși în cantonamentul echipei FC Steaua și doar patru jucători, Papp, Popa, Pintilii și Stanciu să vină în lotul primei reprezentative. Astfel, ca selecționer, din dorința de a fi echidistant față de cluburile cu șanse la titlu și pentru locurile care duc în cupele europene, FC Steaua ar fi trimis la lot 4 jucători, la fel ca Viitorul și Pandurii, și aproape de numărul de jucători, 3, furnizat de Astra și Dinamo", a explicat Anghel Iordănescu.

Acesta a ţinut să precizeze că FC Steaua "a abordat o atitudine de pe poziții de forță". 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-01-27

TAGURI: anghel iordanescu, precizare, convoaca, jucator, stelist, stagiu, turcia



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri