2017-11-25 00:22


Antrenorul Vicente del Boque va pleca de la naţionala Spaniei

 |  13:17
Antrenorul Vicente del Boque va pleca de la naţionala Spaniei

Antrenorul Vicente del Boque va pleca de la naţionala Spaniei după Campionatul European din 2016, potrivit unor informaţii din presa spaniolă, extrase din cartea selecţionerului "Ganar y perder". Acesta a ţinut să precizeze că vrea să părăsească echipa după o evoluţie bună.

"Dacă totul decurge normal, după Euro 2016 părăsesc naţionala şi federaţia. Este şi o problemă de sănătate. Sunt selecţioner de opt ani şi nu am intenţia să ţin cu forţa de funcţie. Vreau doar să părăsesc echipa după o evoluţie bună", scrie Vicente Del Bosque, campion mondial (2010) şi european (2012) ca antrenor al Spaniei, transmite Mediafax. 

Vicente Del Bosque, în vârstă de 64 de ani, se consideră un privilegiat pentru că şi-a putut trăi cea mai mare pasiune, şi anume fotbalul.

"Puteam să mă retrag mai repede, dar am dorit să fac la fel ca toţi spaniolii, să mă retrag atunci când majoritatea se pensionează", a afirmat tehnicianul.

Vicente Del Bosque conduce naţionala Spaniei din 2008. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-12-18

TAGURI: antrenor, vicente del boque, pleaca, nationala, spania



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri