2016-12-06 16:27

SPORT


Aproape toate echipele nou-promovate în Liga I au revenit rapid în eşalonul secund. B + A = B

 |  15:59
Aproape toate echipele nou-promovate în Liga I au revenit rapid în eşalonul secund. B + A = B

Cu gânduri mari înaintea acestui sezon, cele patrunou-promovate în Liga I, Victoria Brăneşti, Sportul Studenţesc, FCM Târgu Mureşşi Universitatea Cluj au debutat cu stângul. De fapt, nu este decât ocontinuare a ce s-a întâmplat în ultimii ani, când majoritatea echipelorpromovate au revenit în scurt timp în al doilea eşalon.

Cum bugetul pentru acest sezon nu se ridică la nivelulcelor care au evoluat şi anul trecu în prima ligă, iar transferurile nu auimpresionat pe nimeni, şansele ca toate cele patru să continue în Liga I şi din2011 sunt mai mult decât infime. Mai mult, două dintre ele, Victoria Brăneştişi Universitatea Cluj, nu au stadioanele omologate, astfel că în actuala ediţiede campionat vor juca la Buzău, respectiv Alba Iulia.

Diferenţa de valoare dintre divizii pare să îşi spunăcuvântul, din toate punctele de vedere, de la nivelul valoric al jucătorilor şipână la cel al conducerii. Singurii care se pot lăuda că stau cât de cât binela ambele niveluri sunt cei de la Cluj, care îi au în stafful administrativ pe PaulCazan şi Ioan Mărginean, ambii cu state vechi în fotbalul românesc, iar în lotjucători precum Boştină sau Claudiu Niculescu.

Nici măcar două dintre echipele care se bat acum latitlu, FC Vaslui şi CFR Cluj, nu au stat bine la primul loc în sezon din Liga I. Formaţia patronată de Porumboiu aterminat pe locul 14 din 16, dar a continuat datorită faptului că s-a schimbatsistemul competiţional la 18 echipe. Investiţiile şi organizarea şi-au spuscuvântul începând din anul următor, iar CFR Cluj a câştigat 7 trofee din optposibile în ultimii trei ani, iar vasluienii sunt mereu în vârfulclasamentului.

Fostul selecţioner Mircea Rădulescu, tehnician cupeste 250 de jocuri la nivelul primei divizii, susţine că singura şansă pentrunou-promovate să poată face faţă rigorilor Ligii I este să ia exemplul luiRăzvan Lucescu la FC Braşov. “El a găsit soluţia la Braşov. Chiar dacă era înLiga a II-a, şi-a antrenat jucătorii la cerinţele primei divizii. Muncă multă,meciuri amicale cu adversari mult mai puternici, toate pentru exigenţeleacestei ligi. Doar aşa se poate elimina decalajul. Altfel, e greu să rezişti.Ăsta e şi motivul pentru care majoritatea retrogradează, nu se pregătesc maideloc pentru Liga I”, a explicat Rădulescu pentru “Puterea”.

Adrian Falub, omul promovare-retrogradare

Fost fundaş la FC Basel şi FC Naţional, Adrian Falub,a obţinut la numai 39 de ani nu mai puţin de trei promovări în Liga I, toate încalitate de principal. De cariera sa se leagă însă şi două retrogradăriruşinoase. Acesta şi-a început cariera de antrenor la Universitatea Cluj în2006, sezon în care a şi reuşit o promovare. A debutat pe banca “Şepcilor roşii” în Liga I, dar numai în primele 10 etape alesezonului 2007-2008, timp în care a obţinut 3 remize şi 7 înfrângeri. “U” aterminat campionatul pe ultimul loc, retrogradând în liga secundă cu handicap. În aprilie 2009, Falub a semnat cu UnireaAlba Iulia, reuşind să câştige detaşat Seria a II-a şi a obţinut astfel o nouăpromovare. Liga I? Rezultate la fel de dezastruoase, în 20 de meciuri a obţinutdoar 3 victorii, iar echipa din oraşul Unirii a retrogradat de pe ultimapoziţie. În acest an a obţinut o a treia promovare cu FCM Târgu Mureş, formaţiepe care a preluat-o cu 7 etape înainte de final, iar acum speră să spulbereblestemul retrogradărilor.

2010-2011

Victoria Brăneşti

Sportul Studenţesc

FCM Târgu Mureş

Universitatea Cluj

2009-2010 (echipele nou-promovate)

Internaţional Curtea de Argeş (s-a retras)

Ceahlăul Piatra Neamţ (a retrogradat)

Astra Ploieşti (locul 14)

Unirea Alba Iulia (a retrogradat)

2008-2009

Gaz Metan Mediaş (a retrogradat, dar a beneficiat deexcluderea lui FC Argeş)

CS Otopeni (a retrogradat)

FC Braşov (locul 9)

FC Argeş (a fost exclusă din campionat pentru corupţie)

2007-2008

Gloria Buzău (a retrogradat sezonul următor)

Dacia Mioveni (a retrogradat)

Universitatea Cluj (a retrogradat)

2006-2007

UTA Arad (a cumpărat locul lui Liberty Salonta, dar aretrogradat sezonul următor)

Ceahlăul (a retrogradat, dar a cumpărat locul de laDelta Tulcea)

Universitatea Craiova (locul 9)

Unirea Urziceni (locul 10)

…………………………………………………..

2005-2006

FC Vaslui (locul 14, a beneficiat de schimbarea sistemului de la 16 la18 echipe)

Pandurii Târgu Jiu (a retrogradat, dar a luat loculSportului, care nu a primit licenţa)

Jiul Petroşani (a retrogradat sezonul următor)

2004-2005

Politehnica Iaşi (locul 9)

Sportul Studenţesc (a retrogradat sezonul următor dincauza licenţei)

CFR Cluj (locul 11)

Mircea Rădulescu: Doar Târgu-Mureş a impresionat

Directorul Şcolii de Fotbal din cadrul FRF, MirceaRădulescu, fost selecţioner între 1990 şi 1992, a analizat, pentru „Puterea”,prestaţiile formaţiilor nou-promovate în meciurile din prima etapă.

Sportul Studenţesc-Oţelul 0-1

Am urmărit pe viu acest meci. Chiar dacă era caniculă, dela Sportul aveam cele mai mari pretenţii. Au o echipă care joacă de mult timpîmpreună, lotul era omogen, dar cred că partida nu a fost bine pregătită. Nuştiu motivele. Jucătorii erau adormiţi. Cineva trebuie să le bată cu pumnul înmasă pentru a-i trezi înaintea meciului.

FCM Târgu Mureş-FC Braşov 0-1

Mi-a plăcut mult atitudinea jucătorilor de la FCM TârguMureş, le-au oferit spectactorilor ocazia să vadă un spectacol agreabil. Chiardacă echipa-gazdă a pierdut, cred că toţi au fost mulţumiţi de cum au jucatelevii lui Falub.

Universitatea Cluj-Steaua 1-2

Echipa ardeleană a fost dominată moral încă dinainteameciului. Probabil, jucătorii au fost impresionaţi de faima adversarului şi deaceea au pierdut chiar dacă au început bine ostilităţile. Pe parcurs, au cedatşi chiar şi la 1-0 diferenţa era atât de clară, încât era greu să nu îţi daiseama cine va câştiga.

Victoria Brăneşti-Gaz Metan Mediaş 2-3

S-a văzut o naivitate tactică din partea Victoriei. Le-aulăsat spaţii mari adversarilor, pe toate părţile terenului, iar aceştia auprofitat fără să stea pe gânduri. Eric a făcut ce a vrut în acest meci.Probabil jucătorii s-au pierdut cu firea la primul lor meci în prima ligă.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638936-09-08

Mai multe imagini:
Aproape toate echipele nou-promovate în Liga I au revenit rapid în eşalonul secund. B + A = B
zoom



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image