2017-11-24 11:33


Atletismul românesc, încotro? Nici o medalie şi la Mondialul de la Beijing

 |  20:05
Atletismul românesc, încotro? Nici o medalie şi la Mondialul de la Beijing

Campionatul Mondial de Atletism 2015 de la Beijing s-a încheiat duminică. Pentru România, a XV-a ediţie a mondialelor a însemnat un dezastru, la final sportivii din ţara noastră nereuşind să câştige nici o medalie şi, mai mult, bifând o singură prezenţă într-o finală.

Marian Oprea (foto), singurul atlet român calificat într-un ultim act la Beijing, a reuşit să ocupe poziţia a şasea la triplusalt, cu 17,06 m. Marian (33 de ani) s-a clasat pe acelaşi loc şi la ediţia precedentă a mondialelor de la Moscova.

Primul Campionat Mondial de Atletism a avut loc la Helsinki în 1983 şi s-a desfăşurat o dată la patru ani, până în 1991. De atunci are loc din doi în doi ani, iar până în 1999, România a reuşit tot timpul să plece cu medalii mondiale. În 2003, tolba atleţilor noştri a fost goală, însă şi-au lua revanşa până în 2009. În 2011, la Deagu (Coreea de Sud), şi 2013, la Moscova, steagul românesc nu a mai fluturat, deşi am avut atleţi în mai multe finale.

Deşi Federaţia de Atletism a avut anul acesta cel mai mare buget, rezultatele sunt sub orice critică. Iar cunoscătorii fenomenului spun că la Jocurile Olimpice de la Rio 2016, doar o minune ar putea aduce României o medalie la atletism.

Lotul României de la Beijing: Alina Rotaru - săritura în lungime, Bianca Răzor - 400 m, 4x400 m, Florentina Marincu - săritura în lungime, Claudia Ştef - 20 km marş, Paula Todoran - maraton, Cristina Bujin - triplusalt, Elena Panţuroiu - triplusalt, Andreea Grecu - 4x400 m, Florina Pierdevară - 4x400 m, Anamaria Ioniţă - 4x400 m, Mihaela Nunu - 4x400 m, Sanda Belgyan - 4x400 m, Marian Oprea - triplusalt, Mihai Donisan - săritura în înaltime, Marius Ionescu - maraton, Marius Cocioran - 50 km marş şi Andrei Gag - aruncarea greutăţii.

Medaliile României la Mondiale

Helsinki, 1983

Argint - Anişoara Cuşmir, săritura în lungime

Roma, 1987

Argint - Maricica Puică, 3.000 m

Bronz - Doina Melinte, 1.500 m

Tokyo, 1991

Argint - Liliana Năstase, heptatlon

Bronz - Ella Kovacs, 800 m

Stuttgart, 1993

Bronz - Ella Kovacs, 800 m

Goteborg, 1995

Argint - Felicia Ţilea, aruncarea suliţei

Argint - Anuţa Cătuna, maraton

Atena, 1997

Aur - Gabriela Szabo, 5.000 m

Argint - Rodica Mateescu, triplusalt

Bronz - Lidia Simion, maraton

Sevilla, 1999

Aur - Gabriela Szabo, 5.000 m

Aur - Mihaela Melinte, aruncarea ciocanului

Argint - Nicoleta Grasu, aruncarea discului

Bronz -Lidia Simon, maraton

Edmonton, 2001

Aur - Gabriela Szabo, 1.500 m

Aur - Lidia Simon, maraton

Argint - Violeta Szekely, 1.500 m

Argint - Nicoleta Grasu, aruncarea discului

Helsinki, 2005

Bronz - Marian Oprea, triplusalt

Bronz - Constantina Tomescu, maraton

Osaka, 2007

Bronz - Nicolea Grasu, aruncarea discului

Berlin, 2009

Bronz - Nicolea Grasu, aruncarea discului

Fenomenul Bolt

Jamaicanul Usain Bolt a reuşit să câştige trei medalii de aur în „Cuibul de pasăre”: la 100 m, la 200 m şi la şatafeta 4x100 m.

La 100 m şi 200 m, Bolt l-a avut ca adversar direct pe americanul Justin Gatlin. Dacă la 100 m lupta a fost strânsă, la 200 m Bolt a câştigat detaşat. În finala de la ştafeta de 4x100 m, Bolt şi colegii săi, Nesta Carter, Asafa Powell şi Nickel Ashmeade, n-au avut nici o bătaie de cap. Surpriza au furnizat-o chinezii care, profitând de descalificarea SUA, au cucerit medaliile de argint.

Bolt a mai reuşit tripla şi la Campionatele Mondiale din 2009 şi 2013, precum şi la Jocurile Olimpice din 2008 şi 2012. La mondialul din 2011, a luat aur la 200 m şi ştafeta de 4x100 m, la 100 m fiind descalificat pentru un start furat.

Un singur record mondial

Considerat de mulţi cel mai puternic Campionat Mondial din istorie, Beijingul a fost însă sărac în recorduri mondiale. Americanul Ashton Eaton a fost singurul care a bifat un nou record, la decatlon, cu un total de 9.045 puncte. Eaton cucerise aurul şi în 2013, dar şi la Jocurile Olimpice de la Londra 2012. Fostul record mondial îi aparţinea tot lui Eaton, din 2012 de la Eugene (SUA) cu 9.039 puncte.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-03-09

TAGURI: atletism, beijing, roman



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri